RO EN
السلة فارغة

POS TRANSPORT: Asigurare finantare pentru proiectele nefinalizate din fonduri UE

Guvernul a aprobat memorandumul cu tema „Asigurarea durabilitatii proiectelor finantate din Programul Operational Sectorial Transport (POS T) 2007 - 2013”. Memorandumul pregateste atat buna functionare in perioada urmatoare a investitiilor obtinute din fonduri europene, cat si finalizarea lucrarilor pentru atingerea obiectivelor asumate prin proiecte.
Documentul a fost initiat de Ministerul Fondurilor Europene si Ministerul Transporturilor pentru ca investitiile finantate din fonduri europene sa ramana la dispozitia cetatenilor intr-o buna stare de utilizare si siguranta si pentru finaliza integral proiectele astfel incat sa fie pastrate conditiile pentru finantarea europeana. Conform reglementarilor europene, trebuie ca pana la sfarsitul lunii martie 2019 obiectivele de investitii finantate din fonduri europene 2007-2013 sa fie finalizate, functionale si utilizate. De asemenea, este necesar ca acestea sa fie pastrate astfel pentru o perioada de minim 5 ani dupa finalizarea proiectului.
Actul legislativ vine in sprijinul beneficiarilor POS Transport, administratori ai infrastructurii de transport de pe teritoriul Romaniei (regii autonome, societati comerciale si companii nationale aflate in subordinea/autoritatea Ministerului Transporturilor, regii autonome aflate in subordinea consiliilor judetene). Acestia au obligatia sa finalizeze lucrarile necesare in cadrul proiectelor pentru a atinge obiectivele asumate si sa asigure durabilitatea pentru minim 5 ani a acestor investitii (prin realizarea de investitii, intretinere, reparatii curente, mentenanta etc.).
Printre obiectivele obtinute prin fonduri europene care se vor finaliza si intretine astfel se numara: varianta de ocolire a Municipiului Constanta, Autostrada Orastie - Sibiu, reabilitarea DN1C Baia Mare-Livada, Livada-Halmeu, DN19 Satu-Mare-Livada, DN1C Dej-Baia Mare, DN1H Zalau-Alesd, reabilitarea liniei de cale ferata Frontiera - Curtici-Simeria, parte componenta a Coridorului IV Pan - European, tronsonul 1: Frontiera Curtici - Arad-km 614, proiecte de modernizare a unor statii de CF, extinderea si modernizarea suprafetelor aeroportuare ale Aeroportului International Baia Mare.
Despre Programul Operational Sectorial Transport 2007-2013
In contextul procesului de inchidere a POS T, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 678/2015 privind inchiderea programelor operationale finantate in perioada 2007 - 2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European, Fondul de Coeziune si Fondul European pentru Pescuit, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a cadrului legal comunitar, se impunea crearea unui sistem care sa asigure indeplinirea obligatiilor in ceea ce priveste durabilitatea proiectelor, reglementate in legislatia europeana si nationala. In cadrul cererilor de finantare, beneficiarii s-au angajat sa asigure mentenanta investitiilor, costurile de operare si intretinere fiind luate in considerare la evaluarea si aprobarea cererii de finantare.
Programul Operational Sectorial "Transport" stabileste, pentru perioada de programare 2007 - 2013, prioritatile, obiectivele si alocarea financiara pentru dezvoltarea sectorului de transporturi din Romania cu ajutor comunitar.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter