RO EN
السلة فارغة

DECO Architects: Competitia de pe piata rezidentiala creste calitatea noilor proiecte

Competitia de pe piata rezidentiala si aparitia a tot mai multe cartiere noi este benefica si aduce in proiectare cerinte din partea investitorilor de a folosi materiale de calitate mai buna si, in special, tehnologii verzi si mult mai performante. Aici are un rol important standardul nZEB, care isi face tot mai mult simtita prezenta, mai ales dupa publicarea recenta a normelor de aplicare in Monitorul Oficial, subliniaza arh. George Cristescu, fondatorul si coordonatorul birou Deco Architects. 
"Scumpirea energiei si a petrolului pune presiune pe tehnologiile alternative si va avea ca efect imbunatatirea semnificativa a performantelor energetice ale cladirilor. Dupa pandemie, se pune accent mai mare pe spatiile verzi si cele dedicate comunitatilor, locuri de socializare in cadrul ansamblurilor rezidentiale. In ultima vreme este tot mai prezenta cerinta fatadelor mai performante, de tip ventilat. In ceea ce priveste compartimentarile interioare, creste cererea pentru apartamente mai mari, cu mai multe camere", a precizat George Cristescu, referitor la noile tendinte de proiectare si constructie a locuintelor, aparute dupa perioada pandemiei.
Desi este in prim-plan de mai multi ani, conceptul de cladiri nZEB a intrat pe ultima suta de metri in ceea ce priveste implementarea, odata cu intrarea in vigoare a metodologiei de calcul Mc001-2022, in ianuarie 2023. Reprezentantul Deco Architects spune ca, in contextul scumpirii energiei, beneficiarii inteleg ca va fi un castig pentru toata lumea si accepta solutiile alternative tot mai mult. "Se cauta, insa, alternativele care sunt fezabile economic in contextul actual. A crescut cererea pentru pompe de caldura si panouri fotovoltaice", precizeaza arhitectul.
 
 
Este posibila o usoara contractie a activitatii, in 2023
Potrivit lui George Cristescu, activitatea biroului Deco Architects s-a inscris pe un trend de crestere in 2022, comparativ cu anii precedenti, dar estimeaza o posibila usoara scadere a volumului de activitate, in 2023.
"Desi spre sfarsitul anului trecut au inceput sa apara zvonuri de incetinire a activitatii in constructii, noi nu am fost afectati. Pentru 2023 estimez, insa, o usoara scadere fata de 2022, dar nu dramatica. Semnalele din piata sunt ca investitorii merg inainte cu proiectele", a precizat specialistul.
In aceasta perioada, arhitectii de la Deco lucreaza la doua ansambluri rezidentiale in Bucuresti, unul in Fabrica de Glucoza - unde tocmai a obtinut autorizatia de construire la sfarsitul lui 2022, si celalalt, Quartier Azuga, in Sectorul 2, la care au inceput lucrarile, cu termen de finalizare in 2024. In cazul Quartier Azuga, Deco Architects lucreaza la detaliile de executie si asigura asistenta tehnica de santier.
"Proiectele mari in care suntem noi implicati nu au fost incetinite sau oprite de cresterea preturilor din domeniul constructiilor. Cererea este inca mare pentru apartamente in comunitati si preturile finale vor creste proportional. Mai mult influenteaza majorarea dobanzilor aceasta cerere, decat materialele mai scumpe", a precizat arh. George Cristescu.
Referitor la evolutia preturilor de proiectare, arhitectul spune ca acestea au ramas, din inertie, cu un pas in urma inflatiei, dar ca acestea vor fi ajustate in 2023, ca urmare a cresterii cererii. 
 
 
In contextul actual, planurile arhitectilor de la Deco sunt legate mai ales de mentinerea echipei din cadrul biroului, dar si a calitatii serviciilor. "Ne dorim sa ne extindem treptat, nu artificial in functie de bulele trecatoare din piata constructiilor. Obiectivul nostru este calitatea serviciilor livrate si nu volumul acestora. Avem deja o experienta relevanta in domeniu, de aproape 20 de ani, si dorim sa evoluam si sa livram servicii profesionale inca cel putin 80", a conchis arh. George Cristescu.
***
DECO Architects este un birou de arhitectura fondat in 2006 de arh. George Cristescu, avand ca principii sustenabilitatea, designul bine facut si utilizarea de materiale si tehnologii inovatoare. Arhitectii de la Deco si-au pus semnatura pe proiecte de anvergura de pe piata cladirilor moderne de birouri din Bucuresti, precum The Mark, U-Center Offices, Matei Millo Office, Tandem, cladirea C din Oregon Park sau sediul Raiffeisen Bank din nordul Capitalei, Silk District Offices in Iasi, dar are in portofoliu si lucrari din zona rezidentiala, comerciala, industriala, medicala si proiecte de design interior. In general, Deco Architects se implica doar in proiecte mari, pe care le coordoneaza de la inceputul pana la sfarsitul executiei, din faza de autorizare pana la ultimul detaliu de executie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter