RO EN
السلة فارغة

A. Gavozdea, OAR: Guvernul, face un pas major spre distrugerea mediului construit

Guvernul Romaniei a facut un pas major spre distrugerea mediului construit.
Prin adoptarea ordonantei de urgenta a guvernului care modifica unele parti importante ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, mai precis accesul la functia de arhitect-sef, guvernul provoaca cu buna stiinta deprofesionalizarea acestui angrenaj din administratiile publice locale. Pe de o parte se introduce accesul la aceasta functie pentru inginerii absolventi de inginerie economica in constructii (specializare complet inadecvata rolului arhitectului-sef), pe de alta parte elimina unicul filtru de calitate profesionala, atestatul Registrului Urbanistilor din Romania care fusese necesar pentru toate categoriile profesionale ce doreau sa acceada la aceasta functie.
Atat preambulul ordonantei, cat si nota de fundamentare sunt ticsite de neadevaruri si pseudo-argumente "cu cifre", ocolind cu nonsalanta cauzele reale ale problemelor, de asemenea reale (chiar daca in mod fals exacerbate).
Cel mai regretabil este ca acest demers este initiat de insusi ministerul care ar trebui sa sprijine calitatea dezvoltarii.
De ce?
Simplu.
Acest demers nu este unul nou, este preluarea (chiar mai distructiva) a initiativei deputatului PNL Florin Roman, care a incercat in toamna anului 2020 sa faca acelasi lucru prin initiativa parlamentara. A reusit, inclusiv sa modifice in ultima clipa, in sedinta de plen, forma propunerii legislative, eludand toate avizele comisiilor parlamentare si ale ministerului de resort (care erau, dealtfel, negative initiativei) - a trecut fara niciun vot impotriva, doar cateva abtineri. Am reusit sa convingem presedintele sa nu promulge, a trimis legea inapoi la Parlament. Procesul de reexaminare a debutat cu comisia de administratie de la Senat - am participat, am argumentat, am propus sa formam si chiar sa ne asumam, ca Ordin al Arhitectilor din Romania efortul de coordonare si secretariat, un grup de lucru comun cu membri ai parlamentului, cu Registrul Urbanistilor din Romania, asociatiile profesionale ale arhitectilor-sefi, ministerul de resort, asociatiile primarilor - pentru a gasi solutiile reale, solide si responsabile la problema arhitectilor-sefi. S-a promis. Asta era in februarie. Nu s-a progresat nicicum, e "inghetata".
La finalul lunii martie insa a aparut de nicaieri aceasta ordonanta. Consultarea publica a fost fix de forma, orice argument a fost primit, s-a multumit, s-a aruncat la gunoi. Orice propunere de colaborare pentru a gasi solutii sanatoase pentru Romania a fost primita, s-a multumit, s-a aruncat la gunoi.
Si tousi, de ce?
Cine profita?
Initiativa vine de la asociatiile primarilor. Asociatia Municipiilor din Romania, Asociatia Comunelor din Romania, Asociatia Oraselor din Romania. Acei primari care au impins demersul (admit ca nu sunt toti de aceeasi parere, un contraexemplu perfect fiind Timisoara, care tocmai si-a angajat arhitect-sef fix ca la carte) nu vor profesionisti, au peste 16.000 din care sa aleaga. Vor oameni obedienti, care sa:
● emita certificate de urbanism pe cat se poate fara avize;
● emita autorizatii de construire rapid, fara prea multe comentarii;
● "introduca in legalitate" constructii care nu au sau nu respecta autorizatia (da, tot Florin Roman a produs si legea 7/2020).
De ce?
Pentru ca in urmatorii 5 ani vin peste 80 de miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare si Rezilienta al UE. La care se adauga fondurile structurale din exercitiul financiar tocmai debutat. Si fondurile pe agricultura. Mai multi bani decat a vazut Romania vreodata. La care le vor sclipi ochii bancilor, sa cofinanteze, ca e rost de profit. Toti banii astia (multiplicati) se duc, in buna masura... da - in municipii, comune si orase. Ceea ce e foarte bine, nesperat chiar. Dar trebuie planificati strategic, coerent, sustenabil si toate celelalte atribute, care nu sunt doar cuvinte - deci cu profesionisti, in interes public. Altfel, Renovation Wave devine Renovation Tsunami la nivel social, economic, cultural si al sanatatii societatii (fizica si psihica).
Pai si nu e mai bine sa faci repede, frumos, niste investitii fara prea multa bataie de cap, ca sa iti asiguri (cel putin) urmatorul mandat ca primar?
De ce ai avea nevoie de profesionisti care sa-ti spuna cum se face corect, cand tot ce vrei tu e sa se rostogoleasca fondurile?
Ba, mai mult, de ce ai avea nevoie de profesionisti liberali, adica cei care au o umbra de etica profesionala si sunt datori, prin natura formarii profesionale, sa echilibreze intre interesul privat si interesul public?
sic!
Bravo, Guvernule!
Ai sustinut interesele grupurilor economico-politice impotriva intereselor cetatenilor. Sunt naiv sa sper ca nu ti-ai dat seama?
 
*** Punct de vedere exprimat de Alexandru Gavozdea, presedintele OAR, pe tema deciziei Guvernului de a extinderea categoriei de studii si catre alte domenii de specializare conexe arhitecturii si urbanismului, de exemplu ingineria economica in constructii, in cazul municipiilor (altele decat cele resedinta de judet), oraselor si comunelor, cu conditia ca, in primul an de la numirea in functia de arhitect sef, aceste persoane sa absolve cursuri de formare profesionala continua de specialitate in domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului si autorizarii constructiilor.
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter