RO EN
السلة فارغة

STC Partners: Piata imobiliara a pierdut teren in 2023, dar 2024 este promitator

In ciuda provocarilor initiale, piata imobiliara rezidentiala din Romania a demonstrat rezilienta pe parcursul intregului an 2023, pregatind terenul pentru o perspectiva promitatoare in 2024. Raportul anual de piata al dezvoltatorului imobiliar rezidential STC Partners arata ca piata a inregistrat fluctuatii ale preturilor si volumelor tranzactionate in 2023, influentate de diversi factori economici, estimand ca va recupera semnificativ in anul 2024, investitiile in imobiliare revenind in prim plan.
Raportul evidentiaza faptul ca piata rezidentiala in 2023 a debutat prudent, cu volume tranzactionale in scadere cu 20% si pana la 40% fata de anul precedent. Factorii care au contribuit la aceasta descrestere au inclus presiunile inflationiste, modificarile in preferintele de investitii si costurile ridicate de finantare ipotecara. Pe masura ce anul a avansat, piata a inceput sa dea semne de revenire, impulsionata de imbunatatirea cresterii veniturilor, conditiile favorabile de creditare si modificarile legislative privind TVA-ul care au stimulat cererea pe termen scurt. Astfel, pana la finalul anului, activitatea tranzactionala a inregistrat doar o scadere modesta de 5%-15%, fata de anul precedent.
"In ciuda unui inceput timid, piata rezidentiala a demonstrat rezilienta solida pe tot parcursul anului 2023. A doua jumatate a anului a marcat o crestere semnificativa a tranzactiilor, sustinuta printre altele de factori precum increderea crescuta a cumparatorilor si optiunile de finantare atractive. Un alt factor provocator a fost determinat si de faptul sa imobiliare au pierdut teren in 2023 in fata altor tipuri de investitii, precum depozite bancare sau titluri de stat, dar 2024 promite o revenire considerabila si din acest punct de vedere", a declarat Andrei Stefan, Partener, STC Partners.  
In ceea ce priveste perspectiva anului 2024, raportul prevede o viziune mai optimista pentru piata rezidentiala, sustinuta de conditiile macroeconomice favorabile si nivelurile crescute ale cererii, in special asteptate in cea de-a doua parte a anului. Principalii factori care contribuie la acest sentiment pozitiv includ scaderea ratei inflatiei, anticiparea unei scaderi a ratei dobanzii bancii centrale, continuarea disponibilitatii optiunilor atractive de finantare ipotecara si redistribuirea economiilor disponibile catre tranzactiile imobiliare. In plus, chiar daca oferta noua ar putea sa inregistreze contractii usoare, se prevede ca piata va cunoaste o activitate tranzactionala mai intensa, datorita si prezentei unor proprietati ramase de vanzare in anumite sub-piete, apropiindu-se de nivelurile record din perioada 2021-2022, in timp ce cresterile de preturi sunt asteptate sa ajunga la nivelul cresterii castigurilor si sa depaseasca inflatia.
"Desi unele provocari persista, iar 2024 va fi un an dinamic, cu perioade electorale care aduc, de obicei, incertitudine pe termen scurt, insa exista motive intemeiate sa fim optimisti in ceea ce priveste performanta pietei rezidentiale in 2024", a adaugat Andrei Stefan in incheiere.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter