RO EN
السلة فارغة

RE/MAX Romania a tranzactionat proprietati de peste 2,5 miliarde euro, in 10 ani

Intr-un deceniu de activitate pe piata locala, RE/MAX Romania - parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, a ajuns la o retea nationala de 60 de francize si 700 de consultanti imobiliari, plecand de la 3 birouri si 30 de agenti. De la preluarea conducerii de catre actuala echipa de management, birourile RE/MAX Romania au intermediat proprietati in valoare de peste 2,5 miliarde euro, reprezentand peste 25.000 de unitati locative si au organizat peste 500 de training-uri de profesionalizare, la care au participat peste 10.000 de specialisti in imobiliare. 
"Intr-un deceniu de activitate dedicata pe piata imobiliara din Romania, RE/MAX a parcurs un drum impresionant, de la un debut modest, la consolidarea unei retele natinale puternice. In aceasta perioada, am facilitat tranzactionarea a zeci de mii de proprietati, contribuind la crearea unor schimbari semnificative in peisajul imobiliar al tarii. De asemenea, am investit eforturi considerabile in dezvoltarea profesionala a agentilor nostri, sprijinind mii de cursanti sa isi dezvolte competentele si sa atinga performante remarcabile in acest domeniu competitiv. Suntem mandri sa fim recunoscuti drept unul dintre principalii actori de pe piata imobiliara romaneasca si ne angajam sa continuam sa aducem inovatie, profesionalism si excelenta in fiecare tranzactie si in fiecare relatie pe care o avem cu clientii nostri si comunitatea in ansamblu”, a declarat Razvan Cuc, presedinte RE/MAX Romania. 
Subsidiara autohtona a master francizei RE/MAX a fost preluata de actualul management in urma cu 10 ani, cand RE/MAX Romania cuprindea o retea de trei birouri si cca. 30 de agenti, iar pana la finele anului 2014 compania ajunsese la comisioane de 430.000 de euro, respectiv cca. 400 de tranzactii. RE/MAX Romania a cunoscut cresteri constante in ultimii ani, in prezent compania ajungand la o retea de 60 de birouri si 700 de agenti.  
Pana la finele anului curent, RE/MAX Romania estimeaza atingerea unui numar de 70 de birouri, 870 de consultanti imobiliari si comisioane de 15 milioane euro, dintr-un volum de peste 10.000 de tranzactii preconizate. Ca perspective de dezvoltare pe termen mediu, compania isi propune sa ajunga, pana in 2029, la un numar de 150 de francize, 2000 de agenti si un volum de comisioane de 60 milioane euro.
 
 
In cei 10 ani de activitate, RE/MAX Romania a intermediat tranzactii imobiliare care cumuleaza o valoare de peste 2,5 miliarde euro. In ceea ce priveste unitatile locative tranzactionate, care sunt principalul segment din activitatea RE/MAX, peste 25.000 au fost intermediate de francizele companiei. Cele mai valoroase proprietati rezidentiale intermediate in acest interval au depasit 3 milioane euro, insa in topul celor mai mari tranzactii se numara si un hotel, de cca. 8 milioane euro, sau terenuri, cu proiecte de peste 10 milioane euro. Cel mai mare comision obtinut de un agent RE/MAX a fost de 300.000 euro, in urma vanzarii unui spatiu comercial. 
In prezent, Bucuresti, Cluj si Brasov sunt cele mai solide piete pentru RE/MAX, unde activeaza un numar mare de birouri si agenti afiliati. Fiind o afacere la cheie, franciza RE/MAX nu necesita experienta in domeniu, motiv pentru care peste 80% dintre proprietarii birourilor vin din afara industriei imobiliare.  Potrivit reprezentantilor RE/MAX, francizele brandului sunt afaceri simple ca model,  presupun o investitie relativ mica in raport cu alte businessuri si pot genera o recuperare rapida a investitiei, respectiv profituri ulterioare intre 15% si 35% din cifra de afaceri. 
In ceea ce priveste educatia in imobiliare, unul dintre pilonii de baza ai conceptului francizei RE/MAX, compania a ajutat piata imobiliara locala sa isi creasca nivelul de profesionalizare de-a lungul timpului. Intr-un domeniu in care lipsa unor reglementari si a unor specialisti acreditati reprezinta unul dintre cele mai mari impedimente, RE/MAX Romania a ajutat peste 10.000 de agenti sa devina profesionisti in imobiliare, organizand peste 500 de workshop-uri dedicate. Mai mult, incepand cu anul 2023, reteaua RE/MAX a introdus reprezentarea exclusiva la nivelul intregii retele, ridicand standardele retelei locale la nivelul celei europene. 
 
Profesionalizarea breslei poate dubla numarul consultantilor imobiliari in urmatorii 5 ani, pana la cca. 20.000 de specialisti
La aniversarea de 10 ani pe piata locala, reprezentantii RE/MAX afirma ca lipsa unei bresle a agentului imobiliar, care sa fie recunoscut si respectat ca profesionist, a reprezentat principala provocare cu care s-a confruntat compania in dezvoltarea businessului. Totodata, acestia se declara optimisti ca, odata cu implementarea Legii Agentului Imobiliar, care se afla acum in legiferare, piata de consultanta imobiliara va atinge standardele mentionate si va cunoaste o crestere accelerata in urmatoarea perioada. In conditiile profesionalizarii breslei, reprezentantii RE/MAX estimeaza o dublare a numarului de agenti in urmatorii 5 ani, pana la aproximativ 20.000 de specialisti. 
Pentru a se diferentia in piata si a ramane competitiva, RE/MAX Romania a mizat inca de la inceput pe educatia profesionala a agentilor sai, prin programele Academiei RE/MAX, ce contine programe complete atat pentru consultanti, cat si pentru ownerii de agentii. Incepand cu anul trecut, RE/MAX Romania a trecut integral la reprezentare exclusiva a clientilor – vanzatori sau cumparatori – in care, asemeni avocatilor, agentul reprezinta exclusiv interesele unei singure parti in tranzactie. 
 
Studiu RE/MAX Romania* - Preturile locuintelor vor creste cu pana la 10% in 2024
RE/MAX Romania prezinta concluziile unui studiu extins in randul specialistilor imobiliari, care include statistici si tendinte din piata imobiliara, informatii despre comportamentul clientilor, evolutia pietei imobiliare in ultimii cinci ani, respectiv o analiza a traiectoriei profesionale a respondentilor si beneficiile obtinute in domeniul consultantei imobiliare.
Potrivit specialistilor in imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, preturile locuintelor – atat case, cat si apartamente - vor creste anul acesta. Cca. 35% dintre specialistii intervievati considera ca preturile caselor vor creste cu pana la 10%, iar in cazul apartamentelor cca. 43% preconizeaza acelasi procent de crestere. Pe de alta parte, 26% cred ca preturile caselor vor stagna, acelasi lucru fiind mentionat de cca. 33% dintre respondenti, referitor la evolutia pretului la apartamente. O estimare diferita, comparativ cu anul trecut, regasim in cazul terenurilor intravilane, unde 36% dintre specialisti considera ca preturile vor creste cu pana la 10%. Totodata, si in piata chiriilor se preconizeaza cresteri, aproape 50% dintre respondenti considerand ca preturile pe acest segment vor creste cu pana la 10 procente, iar 25% estimeaza o stagnare. In ceea ce priveste evolutia preturilor la proprietatile comerciale, majoritatea respondentilor preconizeaza stagnari – 40% in cazul spatiilor comerciale, 42% pentru spatiile de birouri – atat la vanzare, cat si la inchiriere. 
"Previziunile pentru piata imobiliara a anului 2024 sunt destul de incerte, insa exista indicii care sugereaza o tendinta de crestere. Pe de-o parte, luam in calcul perspectivele ce indica o posibila reducere a dobanzilor, alaturi de o anticipata expansiune economica in 2024, iar de mentionat la acest aspect sunt si cresterile salariale de la finele anului trecut, precum si faptul ca acesta este un an electoral. Pe de alta parte, stocul de noi unitati a scazut in multe orase, ceea ce se poate reflecta intr-o cerere ridicata, iar in mod particular foarte multe orase au anuntat investitii in infrastructura, generand astfel oportunitati investitionale. In concluzie, putem afirma ca 2024 se anunta favorabil pentru piata imobiliara din Romania, o piata ce prezinta in continuare un potential mare de crestere”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania. 
 
Premisele pietei imobiliare indica o crestere accelerata la nivel de preturi, in urmatorii 5 ani 
Romania are cea mai ieftina piata imobiliara din Europa, raportat la salariu per metru patrat de locuinta, afirma reprezentantii RE/MAX Romania. Ca exemplu, acestia mentioneaza ca in Bucuresti un metru patrat de locuinta medie poate fi cumparat cu 1,3 salarii medii, ceea ce este mult sub orice capitala europeana. Comparativ, in Praga acelasi mp poate ajunge la cca. 4 salarii, iar in Budapesta la cca. 3 salarii medii. De asemenea, procentul de achizitie prin credite ipotecare este cel mai mic din Europa, spun acestia, mentionand ca cca. 55% dintre romani cumpara fara credit. 
Ca urmare, RE/MAX Romania afirma ca piata locala de real-estate are toate premisele sa creasca accelerat in urmatorii cinci ani la nivel de preturi, dar si in ceea ce priveste standardele de locuire, care in prezent sunt cele mai scazute din Europa. In acest context, compania estimeaza perspective pozitive pe termen mediu si lung, respectiv o piata caracterizata de o dinamica ridicata si un numar crescut de tranzactii. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter