RO EN
السلة فارغة

NEPI depaseste obiectivele de crestere a veniturilor planificate pentru anul 2023

In 2023, NEPI Rockcastle a generat cele mai mari castiguri distribuibile pe actiune (DEPS) din istoria companiei, depasind recordul anterior stabilit in 2019. Acest lucru marcheaza, in opinia oficialilor grupului, nu numai o recuperare completa in urma efectelor pandemiei Covid-19, ci si o intensificare durabila a performantei, determinata de investitiile continue in portofoliu. De-a lungul intregului an precedent, rezultatele au fost pe masura asteptarilor sau chiar le-au depasit. Fundamentul acestei evolutii este reprezentat de performanta operationala a portofoliului de proprietati. Mai multi factori explica saltul inregistrat in ceea ce priveste veniturile nete din exploatare (NOI) cu 21% fata de anul precedent, valoarea sa ajungand la 491 de milioane de euro. Achizitiile realizate la finele lui 2022 au contribuit semnificativ la performanta. Protectia impotriva inflatiei a fost asigurata prin indexarea contractelor de inchiriere, iar gestionarea optima a activelor a permis obtinerea unor cresteri ale chiriilor in medie de 8%. Majorarea incasarilor si a  veniturilor pe termen scurt a fost peste cea a chiriilor de baza in 2023. De asemenea, recuperarea cheltuielilor de exploatare prin contributiile chiriasilor s-a imbunatatit, ceea ce a condus la costuri nerecuperate mai mici decat in 2022. Rezultatele solide ale companiei au fost sustinute de vanzarile puternice realizate de parteneri, precum si de atitudinea increzatoare a clientilor finali. S-a observat o sporire semnificativa a tuturor indicatorilor comerciali cheie, ilustrata de majorarea cu 12,6% a vanzarilor chiriasilor si cu 7,8% a cosului de cumparaturi, in timp ce numarul de vizitatori a fost cu 4,6% mai mare. Aceasta performanta a contribuit la mentinerea echilibrului dintre rezultatele NEPI si cele ale chiriasilor, reflectate intr-un nivel stabil de 12,2% al ratei costurilor de ocupare (OCR). Totodata, grupul a continuat sa-si consolideze bilantul pentru se  proteja impotriva riscurile macroeconomice si a-si asigura resursele pentru cresterea viitoare. In acest scop, s-au luat masuri care au dus la cresterea lichiditatii si la reducerea pana la 32,2% a raportul imprumut/valoare (LTV). In perioada urmatoare, cresterea sustenabila ramane un obiectiv cheie pentru NEPI Rockcastle. In 2023, compania a livrat Promenada Craiova (cu o suprafata inchiriabila de 63.700 mp) in sudul Romaniei, reprezentand cel mai mare nou proiect comercial inaugurat in Europa centrala si de est in ultimul an. Totodata, a fost finalizat primul proiect rezidential (Vulcan Residence, din Bucuresti, ce include 254 de apartamente), respectandu-se termenele si bugetele. Pe termen scurt, pietele pe care compania activeaza beneficiaza de prognoze optimiste in ceea ce priveste evolutia PIB, fapt ce favorizeaza increderea consumatorilor, performanta chiriasilor nostri si rezultatele NEPI Rockcastle.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter