RO EN
السلة فارغة

FORCONCID: Dublare a cifrei de afaceri din ianuarie-septembrie 2011

Raportul trimestrial aferent perioadei ianuarie-septembrie 2011, dat recent publicitatii de conducerea companiei Forconcid SA, din Ramnicu Valcea, arata faptul ca nivelul cifrei de afaceri a ajuns la 32,64 milioane de lei, in crestere cu 102,23% fata de primele trei trimestre ale anului trecut. In consecinta, veniturile totale au avut o valoare de 33,24 milioane de lei, insa cheltuielile totale s-au plasat la 33,29 milioane de lei, ceea ce a determinat o diminuare drastica a rezultatului net al exercitiului (profitul dupa impozitare), de la 1,22 milioane de lei (pe data de 30 septembrie 2010) la circa 97.000 de lei. In intervalul analizat, tot mai multi clienti ai Forconcid au decis sa-si suspende temporar activitatea, influentand negativ dinamica afacerilor societatii. Totodata, neincasarea la timp a contravalorii productiei facturate afecteaza in mod direct profitabilitatea si lichiditatea firmei. Forconcid are ca principal domeniu de activitate executia de constructii de cladiri si a lucrarilor civile/industriale sau hidrotehnice, dispunand si de 5 statii proprii de betoane. Totodata, s-a implicat in realizarea proiectelor de infrastructura rutiera. Pe langa sediul central din municipiul resedinta de judet, coordoneaza sucursalele: Valea Oltului, Targu Jiu, Mehedinti, Voineasa, santierul Ranca (judetul Gorj) si baza de reparatii a utilajelor SUTPI - Ramnicu Valcea. Totusi, chiar si in contextul economic actual, caracterizat prin instabilitate si nesiguranta, managerii firmei au reusit sa reduca nivelul creantelor catre terti. Astfel, daca pe 1 ianuarie 2011 la acest capitol se consemna suma de 53,23 milioane de lei, la finele primelor trei trimestre datoriile insumau 29,23 milioane de lei, in conditiile in care lichiditatile au ramas stabile (circa 10 milioane de lei). Din punct de vedere al indicatorilor economico-financiari, indicele lichiditatii curente (ca raport dintre activele circulante si datoriile curente) este de 136,62, iar cel al gradului de indatorare (calculat dupa ecuatia capital imprumutat / capital propriu x 100) se situeaza la 0%. Viteza de rotatie a debitelor clientilor depaseste, insa, media de raportare (de 270 de zile, din cadrul formulei sold mediu clienti / cifra de afaceri), plasandu-se la 286 de zile. La inceputul anului in curs, planul de afaceri stabilit de managerii societatii presupunea efectuarea unor investitii de 5,73 milioane de lei, in vederea dotarii cu autoutilitare si a retehnologizarii, precum si in reamenajarea unor puncte de lucru. Totodata, se proiectau venituri totale de 30,65 milioane de lei si cheltuieli totale de 28,15 milioane de lei, astfel incat sa rezulte un profit net de aproape doua milioane de lei. La nivelul lui 2010, activitatea societatii s-a inscris pe un puternic trend descendent, fiind raportata o scadere dramatica a cifrei de afaceri (-200%), pana la 20,5 milioane de lei, de la 60,9 milioane de lei in 2009. O perioada optima pentru Forconcid a fost consemnata in primul semestru din 2008, cand veniturile partiale au depasit 44,1 milioane de lei (+261,31% fata de ianuarie-iunie 2007 – moment in care incasarile au totalizat 16,9 milioane de lei). Aceste fluctuatii ale activitatii nu au destabilizat insa pozitia companiei (prezentata drept o firma dinamica si un partener solid), desi peste 98% din contractele adjudecate pentru proiectele de constructii/montaj sunt atribuite ca urmare a participarii la procedurile de licitatie, tot mai dificil de accesat in ultimul timp. Informatii suplimentare, la www.forconcid.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter