RO EN
السلة فارغة

CONCIFOR: Neincasarea creantelor constituie o problema

In cadrul raportului trimestrial elaborat pentru intervalul ianuarie-septembrie 2011 de managerii companiei Concifor SA, din Buzau, se remarca faptul ca veniturile totale au fost in valoare de 5,62 milioane de lei, iar cheltuielile totale de 6,93 milioane de lei, ceea ce a determinat consemnarea unei pierderi de 1,31 milioane de lei. In perioada analizata, cifra de afaceri s-a situat la 4,38 milioane de lei, astfel incat – desi planul initial de afaceri viza mentinerea echilibrului financiar – situatia negativa nu a putut fi evitata. In primul trimestru a.c., pentru a contracara efectele recesiunii, societatea si-a inchis o parte din punctele de lucru, pe fondul reducerii accentuate a activitatii in majoritatea unitatilor proprii, ceea ce a dus la o diminuare progresiva a volumului productiei. „Elementele care au influentat in mare masura rezultatele obtinute la sfarsitul trimestrului al treilea au fost: neincasarea contravalorii – sau achitarea cu mare intarziere – a productiei realizate (care a dus la plata unor sume mari, reprezentand dobanzi si penalizari); reglementarile restrictive privind licitatiile, contractarea si decontarea productiei; oprirea unor lucrari deja incepute, ca urmare a finantarii partiale sau lipsei totale a sumelor necesare investitiei; contractarea cu dificultate a unor credite in vederea derularii activitatii; lipsa proiectelor de investitii si gradul semnificativ al concurentei pe piata”, se arata in documentul emis de administratorii firmei. In general, ponderea contractelor obtinute de Concifor este detinuta de comenzile pentru obiective de interes public, finantate din surse bugetare, astfel incat gradul de risc referitor la neincasarea creantelor este mult mai sporit decat in cazul altor categorii de clienti. In consecinta, managerii societatii urmaresc si in continuare diversificarea portofoliului de lucrari. Cele mai recente proiecte s-au desfasurat pe raza judetelor Arges, Buzau, Vrancea si Prahova, constand in realizarea infrastructurii forestiere si corectia de torente, alimentari cu apa, constructia de unitati locative realizate prin Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL), imobile edilitare sau de invatamant. Pe plan local, potrivit analizei proprii, Concifor detine o cota de piata de 3%, propunandu-si pentru intervalul urmator pregatirea productiei in limita comenzilor existente. Cifra de afaceri din 2010 a companiei s-a situat la numai 7,9 milioane de lei (-61,5% fata de 2009), scaderea activitatii fata de perioada de dinaintea declansarii recesiunii fiind dramatica. Astfel, doar in perioada ianuarie-septembrie 2008, Concifor – ce a realizat preponderent lucrari de constructii ingineresti – a consemnat o cifra de afaceri de aproximativ 19 milioane de lei (+8,5% in raport cu intervalul similar din 2007).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter