RO EN
السلة فارغة

ACVATOT mizeaza pe o cifra de afaceri de peste 380 milioane lei, in acest an

Fondata in 1991, compania Acvatot, in prezent parte a grupului francez Veolia Environnement, este o societate specializata in executia lucrarilor edilitare pentru clienti publici si privati. Odata cu integrarea in structura grupului, firma din Bucuresti a beneficiat de experienta si indrumarea acestuia, fiind clasata pe locul I la Intreprinderi Mari, domeniul 4221: Lucrari de constructii ale proiectelor utilitare pentru fluide, conform bilantului din 2022. Calitatea lucrarilor executate i-a adus notorietate in ultimele decenii, crizele succesive din trecutul apropiat fiind depasite cu succes, gratie strategiilor de management implementate in mod coerent. In continuare, Calin Bichir, directorul general al Acvatot, ofera detalii interesante despre portofoliul actual de lucrari si cu privire la evolutia pietei pe termen scurt si mediu.
 
- Cum a evoluat activitatea de constructii in 2023 si ce estimari aveti pentru 2024 si in perspectiva?
- Datele statistice arata ca lucrarile in constructiile edilitare au inregistrat o crestere semnificativa in primele 8 luni ale lui 2023, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Trendul ascendent al lucrarilor ingineresti este datorat mai multor factori, cel mai important fiind cresterea volumului de investitii in infrastructura de drumuri, retele de apa, canalizare si gaze naturale, finantate din fonduri europene. In conditiile actuale de mare deficit economic, credem ca, in continuare, este imperios necesara atragerea fondurilor europene pentru realizarea de investitii, industria constructiilor fiind unul dintre principalele motoare ale economiei.
 
- Care credeti ca va fi impactul noilor masuri fiscale adoptate de Guvern? Ce masuri aveti in vedere pentru a compensa eventualele pierderi?
- In cazul nostru, introducerea in salariu a contributiei pentru sanatate, facilitate care ar fi trebuit sa fie valabila pana in 2028, inseamna aproximativ 20% in plus la fondul de salarii. Deoarece noi ne-am sustinut permanent si ne vom sustine angajatii, am decis sa suportam integral cheltuielile cu CASS pentru acestia. Majorarea la 4.582 de lei a salariului minim in ramura constructiilor a fost o necesitate, ca sa nu pierdem putinul personal calificat, care inca nu a plecat din tara si pe care l-am atras foarte greu. De asemenea, vom resimti acut efectele OUG nr. 90/27.10.2023 privind masurile de reducere a cheltuielilor bugetare pe 2023, care ne va diminua ritmul de lucru (putand duce chiar la sistarea lucrarilor). Aceste masuri vor avea, la nivelul companiei noastre, un impact negativ in ceea ce priveste cash-flow-ul, iar la nivel macro, vor exercita un efect de bumerang. In loc sa creasca colectarile la buget, se va observa o scadere a incasarilor, iar victime colaterale vor fi societatile mici si mijlocii, care vor falimenta sau vor intra in insolventa. Vor fi, de asemenea, multe concedieri. Efectul acestei ordonante este ca, in perioada urmatoare, vom fi nevoiti sa lucram, sa platim TVA si impozit pe profit si sa incasam anul viitor, fiind siliti sa apelam la credite bancare (generatoare de costuri suplimentare, nerecuperabile) pentru a ne putea sustine activitatea. Pierderile vor fi recuperate din marja de profit.

- Ce alte provocari intampinati in desfasurarea activitatii?
- In unele cazuri, aprobarea situatiilor de lucrari se face cu mare intarziere, deseori de ordinul lunilor, totodata plata acestora intarzie, ceea ce inseamna un decalaj foarte mare intre platile efectuate pentru executia lucrarilor respective (materiale, salarii, TVA, impozite) si incasarea facturilor aferente.
 
- Precizati nivelul cifrei de afaceri realizate de companie in primele 9 luni din 2023 si estimati evolutia acesteia in 2023, pentru intregul an, raportat la 2022.
- Anul acesta, in septembrie, am atins cifra de afaceri din 2022, de 288 milioane de lei, iar pana la sfarsitul exercitiului financiar curent, probabil ca vom depasi 380 de milioane de lei. Actualmente, proiectia pentru 2024 este sa ne situam peste vanzarile din acest an. Datorita perioadei electorale, exista prezumtia unei cresteri, care insa ar putea fi temperata de eventuale noi masuri fiscale sau de alta natura.
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada? La ce valoare se ridica portofoliul total de proiecte ale companiei?
- Avem in desfasurare mai multe proiecte multianuale, finantate din fonduri europene, care au ca scop reabilitarea si extinderea retelelor de apa si canalizare in Pantelimon, Branesti, in Cartierul Independentei din Bragadiru, precum si in Petrachioaia, Cernica si Glina. 
De asemenea, suntem implicati in implementarea unor acorduri-cadru pe o perioada de patru ani, care au ca obiect executia de lucrari de intretinere si reparatii de strazi, semnalizare rutiera orizontala si verticala precum si modernizarea si repararea infrastructurii urbane din Sectorul 1 al Municipiului Bucuresti, proiectarea si executia lucrarilor de reparatii si modernizari strazi, alei si parcari, lucrari de intretinere si mentenanta a strazilor, aleilor si parcarilor pe raza Sectorului 4, lucrari de drumuri in Sectorul 6, servicii de proiectare tehnica, executie lucrari de extindere retele alimentare cu apa, canalizare menajera si pluviala, precum si servicii de asistenta in Sectorul 6.
In paralel, desfasuram lucrari de sistematizare si optimizare a sistemului de distributie a gazelor naturale, inclusiv terasamente pentru remedierea defectiunilor, pentru unul dintre cei mai importanti furnizori de gaze naturale. Simultan, am demarat proiecte noi, cum ar fi extinderea retelelor de alimentare cu apa si de canalizare in orasul Fundulea si comuna Ileana (judetul Calarasi), precum si infiintarea si extinderea retelelor cu apa si canalizare in Baleni, Bucsani si Finta, din judetul Dambovita.
Printre contracte majore semnate se regasesc proiectarea, asistenta tehnica si executia lucrarilor pentru implementarea sistemului de distributie a gazelor naturale in satele Maracineni, Capatanesti si Potoceni, din judetul Buzau, infiintarea sistemului de distributie a gazelor naturale in comuna Vulturu, din judetul Vrancea, si extinderea retelei de distributie a gazelor naturale in Targu Secuiesc.
Totodata, derulam proiecte de reabilitare a sistemului de termoficare in Capitala. La aceasta data, avem in derulare contracte in valoare de aproximativ 500 de milioane de lei, unele dintre ele urmand a se desfasura pe urmatorii 3 ani.
 
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei? Vizati extinderea si in alte sectoare de activitate?
- Pe termen mediu, ne vom concentra pe extinderea prezentei pe segmentele care ne-au consacrat, urmarind, totodata, cu mare atentie, noile tendinte in domeniul constructiilor ingineresti, explorarea de noi oportunitati in sectoare conexe, precum si pe cresterea sustenabilitatii operationale, prin implementarea practicilor de eficienta energetica si responsabilitate sociala corporativa. Avand in vedere piata fortei de munca, printre angajati, avem si persoane tinere, fara multa experienta, motiv pentru care, in mod constant, la locul de munca sunt instruiti cu privire la tehnologiile cu care intra in contact, astfel incat sa se familiarizeze cu ele si sa le poata aplica la randul lor. In functie de abilitatile pe care le au, muncitorii sunt calificati in diferite meserii, care sunt de interes pentru companie. In mod obisnuit, in cadrul organizatiei, sunt promovati angajatii care manifesta dorinta de a munci si dovedesc devotament si implicare constante fata de obiectivele companiei. In ultimii ani, ne-am preocupat sa investim numai in echipamente si automobile cu amprenta de carbon redusa sau chiar zero.
Incercam sa protejam mediul prin actiuni de recuperare si reciclare a deseurilor rezultate din constructii. Astfel, am achizitionat o instalatie de reciclare a asfaltului rezultat din frezare si intentionam sa extindem activitatea de reciclare prin achizitia unei statii de sortare a deseurilor din beton. Anul acesta, am achizitionat un utilaj pentru executia sprijinirilor in mediu urban, care elimina eventualele vibratii si, in acest mod, nu afecteaza cladirile cu risc seismic din zonele in care executam lucrari. Totodata, in 2023 am abordat proiecte in care sunt utilizate tehnologii cu resurse regenerabile si, ca urmare, cu un consum redus de energie conventionala. Ne dorim sa continuam sa fim un competitor important pe piata constructiilor ingineresti si sa contribuim la progresul Romaniei, prin proiecte inovatoare. De asemenea, vom investi in resursele umane si in tehnologice, pentru a ne mentine competitivi in domeniu.

- Ce proiecte aveti in directia digitalizarii/ automatizarii activitatii?
- Pentru domeniul nostru, pentru tipurile de lucrari pe care le executam, incercam sa automatizam cat mai mult. Sigur ca exista solutii si tehnologii foarte avansate pentru aceste tipuri de lucrari, dar daca nu au fost prevazute prin studiul de fezabilitate, care da solutia tehnica si valoarea estimata a investitiei, acestea noi nu pot fi abordate, deoarece in licitatii sunt asimilate ofertelor alternative si nu sunt acceptate. Din pacate, elaboratorii studiilor de fezabilitate nu sunt interesati sa introduca in executie tehnologii avansate, economice si ecologice si, ca urmare, mergem si acum, in 2023, cu sapatura deschisa. In compania noastra, activitatile care se desfasoara cu acces la computer sunt complet digitalizate inca de acum 6 ani si s-a constatat o crestere reala a eficientei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter