RO EN
السلة فارغة

STUDIU: Insolventa in Romania - perioada lunga si dificila pentru companii

Romania se afla in randul tarilor din Uniunea Europeana cu cea mai lunga si dificila perioada de insolventa pentru firme, iar unul dintre motivele principale este legat de faptul ca multi investitori au lacune serioase in domeniul strategiilor de prevenire a riscului, afirma expertii de la Sierra Quadrant, intr-un studiu privind piata insolventei, realizat in colaborare cu KeysFin.
"Prinsi in mirajul profitului pe termen scurt, creduli si prea putin interesati de riscurile business-ului, multi oameni de afaceri se trezesc, peste noapte, ca trebuie sa apeleze la insolventa, ca ultim colac de salvare", a declarat Ovidiu Neacsu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, unul dintre principalii jucatori din piata insolventei din Romania, cu un portofoliu de peste 100 milioane de euro.
Potrivit studiului realizat pe baza datelor KeysFin, numarul firmelor care intra anual in insolventa s-a mentinut constant, in jurul a 7.000 de companii, in perioada 2010-2017, cu mici fluctuatii anuale. Astfel, daca in 2010 erau inregistrate 7.052 de firme in insolventa, cu o cifra de afaceri totala de 51,1 miliarde lei, in 2016 s-au aflat in incapacitate de plata 6.901 companii, cu afaceri totale de 21,4 miliarde de lei. Pentru 2017, dincolo de cifra legata de numarul total al firmelor, nu sunt inca disponibile toate datele financiare.
In statistica generala, ONRC a anuntat un numar de 9.102 de firme si PFA intrate in insolventa in 2017, in crestere cu 8,73% fata de anul anterior, iar primele trei luni din 2018 au adus o crestere cu 19,31% a numarului de cazuri de insolventa (2.305 dosare deschise), fata de perioada similara din anul trecut.
Cele mai multe firme aflate in insolventa in perioada 2010-2018 (T1) sunt din categoria microintreprinderilor (94%), urmate de firmele mici (4,5%), o dovada ca forta financiara redusa reprezinta o componenta importanta in situatiile de risc.
"O firma intra in insolventa, in Romania, in primul rand ca urmare a blocajului financiar, determinat de resursele insuficiente financiare de care dispune la un moment dat, de investitiile gresite si de lipsa unei strategii de risc fundamentate pe realitatile din economie. Din experienta noastra, exista lacune serioase in materie de know-how de risc si de educatie economica in multe firme, de la ultimul angajat pana la director economic, financiar sau patron", a precizat Ovidiu Neacsu practician de peste 20 de ani in domeniul insolventei.
 
Profilul firmei cu risc ridicat de insolventa
Potrivit studiului Sierra Quadrant, firmele care au cel mai ridicat risc de a intra in insolventa sunt microintreprinderile care activeaza in comert in regiunea Bucuresti-Ilfov si sunt conduse de oameni de afaceri romani, cu varsta medie de 50 de ani.
O treime din totalul afacerilor celor aproape 7.000 de firme in insolventa se inregistrau, potrivit ultimelor date oficiale de la RECOM, in Bucuresti-Ilfov (7,23 miliarde de lei), urmate de business-urile din regiunile Centru, Nord-Vest, Sud-Muntenia si Sud-Vest Oltenia, fiecare de putin peste doua miliarde de lei.
Cele mai multe firme aflate in insolventa activau, in 2016, in comert (1.940), urmate de cele din industria prelucratoare (1.323), constructii (1.285), transport si depozitare (444), agricultura (430) si HoReCa (363).
"Chiar daca, judecand in ansamblul economiei, cifra de afaceri afectata de flagelul insolventei a scazut semnificativ din 2010 in 2016, de la 51,1 miliarde lei la 21,4 miliarde lei, la fel de important este ca datoriile firmelor insolvente s-au adancit in aceasta perioada, de la 57,4 miliarde lei la 75,3 miliarde lei", arata expertii Sierra Quadrant.
O alta cifra interesanta este reprezentata de durata medie de viata a firmelor, care era in intervalul analizat de 11,3 ani, aproximativ o treime (30,4%) dintre acestea fiind active intre 6 si 10 ani.
In ceea ce priveste profilul actionarilor firmelor in insolventa, cei mai multi investitori ajunsi in aceasta situatie erau barbati (6.985), cu varsta medie de 49,6 ani si care derulau afaceri in comert, sectorul de prelucrare, constructii, transport si servicii. In ceea ce priveste femeile, cei 3.876 de actionari de sex feminin implicati in afaceri insolvente se ocupau mai ales cu comertul si aveau varsta medie de 48,5 ani.
In ansamblu, mai mult de 90% dintre investitorii companiilor intrate in insolventa erau de nationalitate romana (11.024), urmati de italieni (223), turci (106) si germani (60).
 
Durata de solutionare a cazurilor de insolventa depaseste 3 ani. Legislatia ar putea fi modificata din nou
Potrivit studiului Sierra Quadrant, Romania este una dintre tarile europene cu cele mai lungi si dificile perioade de insolventa in cazul firmelor, calculata ca perioada de la deschiderea pana la inchiderea oficiala a procedurii de insolventa. Daca la nivel global, perioada medie de solutionare a cazurilor de insolventa era, in 2017, de 2,5 ani, in Romania aceasta ajunge, in medie, la 3,3 ani, situatie similara cu cea din Bulgaria, Grecia si Slovacia. La polul opus se afla Irlanda, cu numai 4 luni, Finlanda cu 9 luni, Marea Britanie cu un an si Germania, cu o medie de 1,2 ani.
Pentru Uniunea Europeana, durata solutionarii insolventelor a fost in medie de doi ani, iar la nivelul zonei euro de 1,9 ani in 2017.
Cele mai noi informatii din mediul parlamentar indica o posibila modificare a Legii insolventei, astfel incat firmele sa nu mai poata prelungi ani de zile acest proces. Potrivit reprezentantilor coalitiei de guvernare, "sunt firme care sunt de 6-7 ani in procedura de insolventa si pentru care nu s-a aprobat nici pana astazi un plan de reorganizare judiciara, desi Legea insolventei prevede o perioada de observatie de 6 luni, dupa care trebuie propus un plan, care sa se implementeze apoi in maximum trei ani. Daca in trei ani nu are rezultate, agentul economic respectiv intra in procedura de faliment si i se vand bunurile".
Ovidiu Neacsu afirma ca, dincolo de legislatie, este nevoie ca mediul de afaceri sa inteleaga necesitatea educatiei continue in sectorul financiar-economic. "Oamenii de afaceri trebuie sa constientizeze si sa incerce sa previna situatiile de risc care duc la insolventa si apoi la faliment. Este nevoie de o educatie continua in acest sector, de perfectionarea unor specialisti in domeniul riscului, de asumarea unor strategii investitionale fundamentate pe realitatile economice, nu doar pe sperante, entuziasm si optimism. Serviciile de business information, de credit risk management sunt fundamentale intr-o economie extrem de dinamica si instabila din multe puncte de vedere, mai ales din punct de vedere al capitalizarii, cum este cea romaneasca", a mai spus asociatul coordonator de la Sierra Quadrant.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter