RO EN
السلة فارغة

DNA: Inculpare fost secretar de stat si alte persoane in dosarul Insula Belina

In dosarul mediatizat prin comunicatele nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017 si nr. 906/VIII/3 din 22 septembrie 2017, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus schimbarea incadrarii juridice si punerea in miscare a actiunii penale fata inculpatii:
Shhaideh Sevil, la data faptelor secretar de stat in cadrul Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave
Ionela Stoian (fosta VASILE), director in cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul savarsirii complicitatii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave
In aceeasi cauza s-a dispus extinderea urmaririi penale, schimbarea incadrarii juridice si extinderea actiunii penale fata de inculpatul
Gadea Adrian Ionut, la data faptei presedinte al CJ Teleorman, sub aspectul savarsirii, in forma complicitatii, a infractiunilor de: abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit si participatiei improprii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, cu consecinte deosebit de grave
In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
In anul 2013, prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice, parti din Insula Belina si Bratul Pavel (cu suprafata de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate in albia minora a Dunarii, au trecut ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptata H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost incalcate o serie de dispozitii legale.
Fiind situate in albia minora a Dunarii, Insula Belina si Bratul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii si al Constitutiei, prin urmare nu puteau fi trecute in proprietatea vreunui consiliu judetean prin hotarare de guvern, ci doar prin lege.
Concret, in perioada 23 septembrie 2013 - decembrie 2013, in calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh, a initiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare si a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotarare de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum si nota de fundamentare pe care a semnat-o, in calitate de initiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor parti din Insula Belina si Bratul Pavel catre domeniul public al judetului Teleorman si administrarea Consiliului Judetean Teleorman. Aceasta, in conditiile in care inculpata cunostea ca in acest mod intocmeste acte care incalca o serie de dispozitii legale, respectiv:
- art. 136 alin. 3 din Constitutia Romaniei,
- art. 3 din Legea apelor 107/1996,
- art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publica,
- anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale "Apele Romane",
- art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 si art. 77 din Legea 24/2000
- art. 860 alin. 3) teza intai din Codul civil
Mai mult, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Justitiei formulasera observatii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau ca exista aspecte de nelegalitate in ceea ce priveste transferul, aspecte ce au fost ignorate.
La randul sau, inculpata Ionela Vasile Stoian, in calitate de director la M.D.R.A.P. - Directia Juridica, Relatia cu Parlamentul si Relatii Internationale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea ca: nu a intocmit note referitoare la observatiile pe care le-au facut cele doua ministere avizatoare (ministerul Justitiei si cel al Finantelor Publice), nu a respectat reglementarile privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentari false M.F.P. si M.J. referitor la contactele de inchiriere deja existente. De mentionat ca, anterior acestor demersuri, suprafete din Insula Belina si Bratul Pavel fusesera inchiriate prin contracte unei firme private si unei persoane.
Pentru a nu atrage atentia administratiei publice centrale cu privire la existenta unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina si Bratul Pavel, s-a dorit obtinerea unor extrase de carte funciara "curate", in care sa nu apara contractele de inchiriere avand ca parti Administratia Apele Romane si aceasta societate comerciala. Aceasta activitate a fost coordonata de inculpatul Gadea Ionut, la data faptei presedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administratiei Nationale "Apele Romane" avizarea favorabila a transferului mentionat, a ignorat existenta extraselor de carte funciara care contineau sarcinile firmei private, a coordonat inlocuirea acestora cu niste extrase de carte funciara noi, care nu mai prevedeau contractele de inchiriere, si-a insusit prin semnatura proiectul de nota de fundamentare in care era trecut, necorespunzator adevarului, ca imobilele nu sunt grevate de sarcini. De asemenea, in perioada iunie 2013 - septembrie 2013, a fost acela care a promovat un proiect de hotarare de consiliu judetean privind transferul Insulei Belina si Bratului Pavel in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean, a initiat un proiect de hotarare de guvern retinand, in mod vadit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, avand cunostinta despre incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza normele de tehnica legislativa, a trimis neoficial catre M.D.R.A.P. documente emanand de la CJ Teleorman in forma de proiect, unele nesemnate si in lipsa adoptarii unei hotarari de consiliu judetean. Ca urmare a faptelor descrise s-a cauzat un prejudiciu statului roman de 3.237.800 lei, reprezentand valoarea totala a celor doua bunuri imobile iesite din patrimoniul statului.
In cursul lunii ianuarie 2014, dupa adoptarea HG 943/2013 prin care se consfintea trecerea Insulei Belina si a Bratului Pavel in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean, in calitate de presedinte al C.J. Teleorman, inculpatul Gadea Adrian Ionut a facut demersuri astfel incat, pe baza HG 943/2013, sa creeze posibilitatea incheierii a trei contracte de inchiriere intre Consiliul Judetean Teleorman pe de o parte si o societate comerciala si o alta persoana pe de alta parte. Contractele, avand ca obiect parti din insula Belina si bratul Pavel al fluviului Dunarea (in suprafata totala de 80 ha), au fost incheiate pe o perioada de 10 ani, fara organizarea unei licitatii si fara initierea si parcurgerea procedurii de emitere a unei hotarari de consiliu judetean.
Ca urmare a acestei din urma fapte, prejudiciul creat in dauna judetului Teleorman este estimat la valoarea de 5.646.237 lei (defalcat pe contractul nr 1: 2.029.202,09 lei, contractul nr. 2: 2.743.880,93 lei si contractul nr. 3: 842.364,76 lei), ceea ce reprezinta si folosul obtinut de beneficiarii contractelor de inchiriere. Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.
Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter