RO EN
السلة فارغة

SOCONI: Insolventa in lant pentru firma de constructii

Compania Prebet – Aiud, asistata de biroul Urban & Asociatii Debts Management, s-a constituit parte in dosarul referitor la deschiderea insolventei firmei de constructii Soconi Grand Construct – Suceava, continuatoarea activitatii Soconi Group. Magistratii completului C2FF din cadrul sectiei civile a Tribunalului Suceava au stabilit ca primul termen pentru luarea deciziei de initiere sau respingere a insolventei va fi la data de 14 octombrie 2014. Cererea de deschidere a dosarului a fot depusa de Prebet, ca urmare a existentei unei creante neachitate in valoare de 0,16 milioane de lei, reprezentand contravaloarea unor materiale de constructii, cumulata cu penalitati de intarziere a platii si alte cheltuieli de recuperare, pe care firma din Aiud o are asupra companiei debitoare, administrate de Alin Opincaru. Mai trebuie precizat si faptul ca Soconi Group, firma controlata de omul de afaceri Nelu Opincaru, a intrat in procedura de faliment in luna iunie a.c., avand 51 de creditori, printre care se afla Symmetrica, Build Corp Prefabricate, Linde Gaz, SUCT SA, Compania Nationala de Investitii etc. Acestia asteapta o noua solutie de la magistratii completului C4FF al aceluiasi tribunal, termenul pentru continuarea procedurii fiind stabilit la 7 octombrie a.c. Decizia de intrare in faliment a fost luata dupa ce, in cadrul insolventei Soconi Group (deschise in martie 2013), Comat – Suceava si BRD Groupe Societe Generale si-au recuperat creantele, prin valorificarea unor bunuri apartinand debitoarei. De asemenea, planul de reorganizare a fost respins in aprilie a.c., intrucat datoriile totale, evaluate la 11 milioane de lei, nu ar fi permis implementarea cu succes a acestuia. Inainte de a solicita insolventa Soconi Group, fostul asociat unic si administrator Nelu Opincaru a instrainat catre Soconi Grand Construct o serie de utilaje si automobile la un pret modic, ceea ce face obiectul separat al unui dosar de urmarire penala in-rem impotriva Soconi Group, in care au fost conexate si cercetari privind savarsirea infractiunilor de fals, uz de fals si abuz in serviciu, care se afla in derulare, pentru anumite lucrari neefectuate, a caror contravaloare a fost incasata. In ceea ce priveste informatiile financiare, din bilanturile oficiale depuse la Ministerul Finantelor Publice rezulta ca antreprenorul Soconi Group a avut in 2013 un rulaj de 1,13 milioane de lei, in conditiile unei pierderi de 0,67 milioane de lei, avand active imobilizate de 9,84 milioane de lei si datorii ce se cifreaza la 6,27 milioane de lei. La randul sau, Soconi Grand Construct, cu acelasi obiect de activitate, reprezinta o firma inregistrata in 2010, cu o cifra neta de afaceri de 1,2 milioane de lei in 2013. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter