RO EN
السلة فارغة

PRO BCA: Producatorii sunt nemultumiti de politica fiscala a Guvernului

Organizatia Patronala a Producatorilor de BCA din Romania "PRO BCA", reprezentanta a intereselor principalelor companii producatoare de BCA, isi exprima profunda nemultumire privind intentia Guvernului de a introduce o taxa de solidaritate de 2%. "Indiferent ca este numita taxa de solidaritate (asa cum a fost prezentata de Ministrul Finantelor Publice) sau contributie de solidaritate (cum apare in declaratia prim-ministrului), in esenta, aceasta crestere a gradului de fiscalitate nu are nicio logica. Continuarea sistemului de a modifica intempestiv cadrul fiscal fara a exista studii de impact, fara ca aceste propuneri sa fie discutate in prealabil cu partenerii sociali (patronate, sindicate), asa cum de altfel prevede cadrul legal, arata o lipsa de respect fata de mediul de afaceri. In plus, prezentarea unor astfel de propuneri de catre membrii Guvernului direct in mass-media este in totala contradictie cu principiile parteneriatului care trebuie sa existe intre Guvern si mediul de afaceri. In consecinta, PRO BCA solicita Guvernului sa anunte public decizia de renuntare la introducerea acestei taxe si mentinerea contributiei la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale la nivelul de 0,25%", declara reprezentantii PRO BCA.
De asemenea, reprezentantii producatorilor de BCA indica faptul ca intentia de transferare a taxelor sociale integral in responsabilitatea salariatilor, desi anuntata de peste doua luni, nu are inca la baza o propunere concreta pentru a fi inteleasa.
"Mai mult, asa-zisa «reducere cu 4% a taxelor» (de la 39,5% la 35%) nu este reala, avand in vedere ca, pe de o parte, nu se stie clar ce se intampla cu celelalte patru taxe, exceptand CAS si CASS (respectiv contributia pentru concedii si indemnizatii, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru accidente de munca si boli profesionale si contributia la fondul de handicap), iar pe de alta parte, faptul ca noul nivel de 35% s-ar aplica la un fond de salarii majorat cu 22,5% ar elimina aceasta reducere de 4%. In plus, nu se ia in calcul faptul ca, atat in mediul privat, cat si la companiile de stat exista sporuri care se adauga salariului brut, determinand astfel nivelul venitului brut lunar al fiecarui salariat. In lipsa unei propuneri legislative clare este dificil de estimat daca reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% compenseaza aceste cresteri", mai precizeaza reprezentantii PRO BCA.
In concluzie, producatorii indica faptul ca, pentru finalizarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2018, Guvernul nu are la indemana decat doua solutii cu referire la subiectele prezentate:
  • Sa pastreze pentru anul 2018 acelasi sistem al taxelor sociale repartizat intre companie si salariati, mentinand in analiza posibilitatea reducerii procentului de 16% aferent impozitului pe salarii, in cazul in care nivelul deficitului bugetar permite acest lucru.
  • Sa modifice legea salarizarii unitare daca se constata ca in realitate nu este sustenabila prin raportare la veniturile si cheltuielile pentru anul 2018.
***
PRO BCA reuneste principalele companii producatoare de BCA si alte materiale de constructii, in prezent din organizatie facand parte Celco, Macon, Elpreco, Somaco Grup Prefabricate, Xella RO, precum si compania producatoare de pasta de aluminiu, Alba Aluminiu. Organizatia este membra a Asociatiei Europene a Producatorilor de BCA - EAACA.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter