RO EN
السلة فارغة

ONRC: Circa 378 de firme de constructii au intrat in insolventa

Dupa cum se cunoaste, trendul general specific anului 2016 a indicat o scadere a numarului cazurilor nou-declarate de insolventa - tendinta ce s-a observat si pe piata de constructii, unde s-a reflectat o diminuare medie de -15,89% a acestui indicator, respectiv de -15,02% in termeni reali. In acelasi timp, pentru 2017, s-a constatat o scadere medie de -0,76% (ce poate fi asimilata unei stabilizari), dar s-a remarcat o majorare de +14,11% in termeni reali. Totodata, un trend ascendent al insolventelor in constructii (care confirma un regres mediu de +22,67%, precum si crestere de +24,75% in termeni reali) s-a consemnat in primele trei luni din 2018, deoarece Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) a anuntat recent ca, in perioada 1 ianuarie - 31 mai 2018, circa 378 de firme specializate in constructii si-au declarat insolventa, din care s-au remarcat, destul de surprinzator, si doi agenti economici pentru codul CAEN specific versiunii 1998, ce reprezinta companiile cu vechime in bransa. Insa, in randul societatilor de constructii infiintate potrivit versiunii din 2003 a codului CAEN s-au inregistrat 23 de insolvente noi (+21,05% fata de trimestrul intai din 2017, cand ONRC a consemnat 19 cazuri), iar cele mai multe situatii de reorganizare pe cale judiciara au fost raportate in randul agentilor economici din ramura de constructii cu o experienta limitata (versiunea CAEN 2008), care au resimtit in trecutul apropiat mult mai acut efectele recesiunii - si anume 353 de operatori (+24,3% comparativ cu perioada similara de raportare din precedentele 12 luni, cand la aceasta categorie au intrat in insolventa 284 de societati specializate). La acest capitol, un val de insolvente s-a constatat in luna martie a.c., cand 119 firme de constructii (din versiunea CAEN 2008) si-au declarat insolventa. Conform datelor centralizate de ONRC, numarul companiilor intrate in insolventa a crescut insa, in ianuarie-martie 2018, cu +19,31%, comparativ cu situatia din aceeasi perioada a anului precedent, pana la 2.305 de agenti economici, de la peste 1.932 de companii. „La fel ca in intervalul anterior, in perioada analizata cel mai mare numar de firme intrate in insolventa continua sa se inregistreze in Municipiul Bucuresti, respectiv 445 de agenti economici (in crestere cu +18,67% fata de ianuarie-martie 2017) si in judetele Bihor - 148 de firme (+29,82%), Iasi - 144 de companii (+29,73%), Constanta - 129 de societati (+44,94%), Timis - 122 de firme (+46,99%) si Cluj - 94 de companii (+104,35%). La polul opus, unde s-au consemnat cele mai putine societati nou-intrate in insolventa, se afla judetele Mehedinti, cu noua companii (-55%), Olt si Covasna, cu cate 13 firme (-40,91%, respectiv +8,33%), Botosani, cu 15 societati (0%), precum si Gorj, cu 16 companii (-30,43%) Teleorman, Salaj si Harghita, cu cate 17 firme fiecare (+6,25%, +41,67%, respectiv -15%)”, dupa cum se precizeaza in datele statistice ale ONRC.
Cresteri ale numarului companiilor aflate in dificultate in 26 judete, stabilizare in Botosani si scaderi consistente in alte sapte
Datele ONRC mai arata ca, in acelasi timp, cele mai mari scaderi ale numarului de insolvente noi, dupa finalizarea celor trei luni analizate, au fost consemnate, la nivelul primului trimestru din 2018, in Mehedinti (-55%), Olt (-40,91%), Gorj (-30,43%), Bistrita-Nasaud (-25,93%), Vrancea (-23,33%), Sibiu (-20,93%), Prahova (-20,73%) etc., iar in Botosani a avut loc o stabilizare (0%). In aceeasi perioada, in judetele Satu Mare (+184%), Giurgiu (+117,65%), Caras-Severin (+106,25%), Cluj (+104,35%) si Vaslui (+85,71%) au fost inregistrate cele mai semnificative cresteri ale numarului de insolvente, fata de ianuarie-martie 2017. La nivel national, insa, cu exceptia judetelor mentionate anterior, au fost evidentiate cresteri substantiale ale numarului de insolvente, inregistrandu-se rate de la +6,25% la +184%, dintre care cea mai putin semnificativa in judetul Teleorman, iar cea mai importanta majorare (de +184%) in Satu Mare. Niveluri mai mari ale accentuarii fenomenului de intrare in insolventa, de aceasta data in judete cu o activitate economica relativ puternica, s-au constatat, printre altele, in Cluj (104,35%), Bacau (+53,85%), Timis (46,99%) Constanta (+44,94%), Iasi (+29,73%), Brasov (+24,59%), Ilfov (+20%) etc., precum si - mult mai putin vizibil, dar consistent - in Capitala (+18,67%). Scaderi s-au constatat, insa, in 15 judete, cu niveluri de la -2,44% (in Braila) pana la -55% (in Mehedinti), judetele Arges (-17,39%), Prahova (-20,73%), Sibiu (-20,93%) si Bistrita-Nasaud (-25,93%) fiind printre cele in care se constata o activitate economica puternica, iar fenomenul insolventei s-a diminuat ca amploare, in perioada analizata. In consecinta, majoritatea societatilor cu dificultati financiare este formata in continuare de cele din domeniul comertului (741 de firme nou-intrate in insolventa in ianuarie-martie 2018), din sectorul constructiilor (378 de operatori - cod CAEN in versiunile 1998, 2003 si 2008) si din industria prelucratoare (289 de agenti economici).
Usoara ascensiune a infiintarii unor noi companii in constructii
Alte informatii utile pentru mediul de afaceri se refera la situatia inmatricularilor, dar cresterea numarului societatilor nou-infiintate a reprezentat, in trimestrul intai din anul 2018, un fenomen asemanator (nu insa ca amploare) celui din 2017, cand s-a constatat un salt de +28,98% la acest capitol (pe baze anuale de comparare), precum si o situatie diametral opusa celui din 2016 (cand a avut loc o scadere de -6,35%, fata de majorarea evaluata la +11,36% din 2015). Practic, progresul de +12,26% al acestui indicator, din perioada de referinta a anului in curs, reflecta, cel putin deocamdata, apetitul relativ sporit al antreprenorilor, fata de activitatea unei intreprinderi abia fondate, ceea ce pare a fi un fenomen ciudat intr-o economie caracterizata de recuperare treptata, dar care nu este complet ferita de riscuri, inclusiv de natura structurala. Totodata, pentru constructii (domeniu in care gradul concurential este destul de mare), se remarca si in continuare o situatie interesanta, numarul intreprinderilor nou-infiintate (in crestere fata de trimestrul intai din anul 2017) fiind mult mai mare decat al celor care au intrat in insolventa, insa, la fel ca in precedentele 24 luni, nu se cunoaste cate dintre cele aflate din prima categorie sunt de fapt administrate de oameni de afaceri care au coordonat firme aflate in cea de-a doua grupa, a incapacitatii de plata. Practic, se pare ca majorarea destul de ampla a numarului de insolvente nou-declarate, concomitent cu finalizarea multor proceduri pentru firmele ce se afla de mai mult timp in incapacitate de plata (solutionate in general prin faliment), reprezinta o situatie ce a generat fondarea unor noi firme de constructii. „In ianuarie-martie 2018 au fost inmatriculate 36.288 de persoane fizice si juridice, cu +12,26% mai multe fata de perioada corespunzatoare din precedentele 12 luni. Cele mai numeroase firme inmatriculate in perioada de referinta sunt din domeniul agriculturii, respectiv 7.877 de agenti economici, in crestere cu +83,83% fata de ianuarie-martie 2017. Un numar mare de inmatriculari de firme a fost consemnat in comert (7.210 agenti economici, reflectand, insa, un regres de -2,67%), in domeniul activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice (2.850 de societati sau -2,73%), dar mai ales in cel al constructiilor (3.165 de operatori nou-infiintati). Astfel, ramura de constructii nu mai face exceptie de la trendul general de crestere a numarului firmelor recent fondate, deoarece in perioada 1 ianuarie - 31 martie 2017 s-au infiintat 3.123 de companii specializate, ceea ce denota o apreciere de +1,34% a acestui indicator. Repartitia pe judete indica si ca numeroase inmatriculari au avut loc in municipiul Bucuresti - si anume 4.934 de inregistrari (+3,46% comparativ cu trimestrul intai din 2017) si in judetele Cluj - 1.853 de inmatriculari (+9,71%), Bihor - 1.673 de inregistrari (+36,02%), Timis - 1.642 de inregistrari (+14,11%) si Dambovita - 1.483 de inmatriculari (+67,19%), ceea ce arata, cu toata prudenta care ar trebui sa fie manifestata de intreprinzatori, inclusiv o eventuala crestere a potentialului de afaceri din zonele respective. Numarul cel mai mic de inmatriculari ale persoanelor fizice si juridice a fost semnalat, dupa cum era de asteptat, in diverse zone cu activitate economica mai scazuta si/sau acolo unde concurenta este puternica, precum judetul Teleorman - 309 de astfel de situatii (+10,75% fata de cele trei luni corespunzatoare din 2017), respectiv judetul Ialomita - 329 de cazuri (+33,74%), dupa care urmeaza Harghita - 334 de inmatriculari (+3,73%), Mehedinti - 339 de inregistrari (-18,31%) si Giurgiu - 365 de inmatriculari (+9,61%)”, se mai precizeaza in documentele ONRC. In consecinta, la 31 martie 2018, datele statistice ale oficiului indicau faptul ca in tara noastra sunt active aproape 900.000 de companii, mai precis 881.073 de persoane juridice care reuneau 1.051.952 de persoane imputernicite (administratori) si aveau peste 1,311 milioane de asociati sau actionari. Totodata, daca in 2013 au intrat in insolventa circa 29.587 de societati comerciale, iar in 2014 li s-au alaturat alti 20.696 agenti economici, urmati de inca 10.269 de operatori in 2015, la care se adauga cele 8.371 de firme insolvente din 2016 si inca 9.102 de agenti economici in 2017, respectiv 2.305 companii in primul trimestru din 2018, practic, de la declansarea crizei economice, aproape 200.000 de firme au ajuns in incapacitate de plata, din care mai mult de 80.330 in ultimii cinci ani, numar cumulat si cu cel din perioada de referinta. Mai grav este si faptul ca, potrivit statisticilor ONRC, pe baza datelor cuprinse in Buletinul Procedurilor de Insolventa (BPI), actualizate pentru trimestrul intai din 2018, la nivelul lui 2014 instantele din intreaga tara si practicienii specializati au emis/ aprobat doar 320 de acte de procedura din categoria planurilor de reorganizare, iar in 2015 numai 258 de astfel de documente, urmate de 231 de planuri de reorganizare in 2016 si de 188 asemenea documente in ianuarie-decembrie 2017, respectiv de alte 43 de planuri de reorganizare in ianuarie-martie 2018, ceea ce inseamna ca majoritatea firmelor insolvente se indreapta spre faliment. Asertiunea este valida si daca se are in vedere faptul ca, la nivelul instantelor competente, in perioada analizata s-au emis 16.168 de hotarari judecatoresti (din care 8.453 de sentinte). In plus, anul trecut, instantele din intreaga tara ce solutioneaza cazurile de insolventa au pronuntat alte 53.923 de hotarari judecatoresti (dupa un numar de 55.878 de astfel de decizii in 2016), o mare parte din acestea (circa 29.403) fiind sentinte (probabil definitive) si vizand finalizarea proceselor.
***
Potrivit ONRC, sunt considerate active, din punct de vedere juridic, firmele inregistrate in Registrul Comertului care nu si-au declarat suspendarea activitatii si nu se afla in niciuna din starile ce pot duce la pierderea personalitatii juridice. Din numarul total de firme inregistrate in Registrul Comertului, au fost excluse firmele cu suspendare temporara a activitatii, sucursalele fara personalitate juridica, firmele radiate, firmele aflate in dizolvare, lichidare, reorganizare judiciara, faliment, insolventa etc. Informatii suplimentare, la www.onrc.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter