RO EN
السلة فارغة

LEGEA HOLDINGULUI aduce reduceri importante de taxe si impozite

Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) intervine, in aceasta perioada, asupra dezvoltarii proiectului Legii Holdingului, potrivit careia companiile locale ar putea fi exonerate de la plata TVA in conditiile efectuarii de plati intragrup. Cele doua camere ale Parlamentului au initiat proiectul legislativ avand in vedere faptul ca, in contextul economic actual al Romaniei, o astfel de lege este absolut necesara, atat pentru a asigura o aliniere la practicile europene in domeniu, cat si pentru a reglementa, intr-un cadru formal si transparent, relatiile de natura tehnica, economica si sociala care sunt generate de functionarea agentilor economici care isi desfasoara activitatea in cadrul unui grup de companii.
Potrivit constructorilor, proiectul legislativ a mai fost propus si in 2007 si 2010, insa de fiecare data acesta a fost respins de reprezentantii Executivului. "Am facut o noua propunere de lege, care circula pe piata si, din cate cunoastem, va beneficia de suport parlamentar. De la inceputul lunii decembrie a.c. vom avea proiectul transmis la Parlament", au declarat reprezentanti ai ARACO, cu ocazia conferintei anuale a asociatiei, in cadrul careia au fost decernate si Trofeele Calitatii in constructii, din acest an.
In ansamblul ei, Legea Holdingului modifica Legea societatilor nr. 31/1990 si, potrivit noului proiect, daca doua sau mai multe companii se grupeaza si se declara holding, impozitarea se face la veniturile cumulate ale firmelor astfel asociate. Totodata, societatile ar putea fi exonerate de la plata TVA in conditiile efectuarii de plati intragrup.
 
CNPR atrage atentia asupra unor posibile deficiente ale noului pachet legislativ
Analizand cele doua proiecte de lege aflate in dezbatere la nivelul celor doua Camere ale Parlamentului, Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR) atrage, totusi, atentia asupra unor potentiale deficiente in cadrul textelor de lege analizate, a caror ignorare poate duce la aplicarea abuziva a anumitor principii economice generale ce guverneaza activitatea holdingurilor, fiind necesara o reevaluare a textului de lege, cu luarea in considerare a catorva aspecte.
CNPR apreciaza ca fiind imperativ necesara o reevaluare a proiectului de lege, in scopul alinierii sale la principiile de guvernanta corporativa formulate de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), in ceea ce priveste drepturile asociatilor minoritari in cadrul filialelor, care sunt expusi unui nivel ridicat de vulnerabilitate in raport cu controlul exercitat de catre actionarul majoritar (holdingul). Astfel, conform Art. 16 din proiectul de lege, se prevede faptul ca "Adunarea Generala Extraordinara a unei societati membre a grupului societar poate hotari dizolvarea societatii fara lichidare si preluarea patrimoniului sau de catre un asociat, daca respectivul asociat este holdingul, care detine, singur sau impreuna cu alte societati din cadrul grupului, o participatie reprezentand minimum 90% din capitalul social al respectivei filiale". Potrivit CNPR, in mod evident, asociatii/actionarii minoritari ai filialei nu detin drept de veto impotriva unei astfel de decizii, devenind vulnerabili in fata strategiei adoptate la nivel de holding. "Astfel, apreciem ca, in forma actuala, proiectul de lege cuprinde pasaje care incalca principiul OECD referitor la tratamentul echitabil al actionarilor, in conditiile in care actionarii minoritari (care detin sub 10% din capitalul social) vor fi afectati in mod direct de o eventuala dizolvare a societatii, chiar daca legiuitorul a prevazut despagubirea acestora printr-o compensatie. Practic, se legitimeaza posibilitatea excluderii actionarilor minoritari din cadrul filialelor, cu incalcarea intereselor legitime ale acestora ce deriva din dreptul de proprietate asupra partilor sociale sau actiunilor filialei", au explicat oficiali din cadrul CNPR.
 
Dificultati legate de accesarea de fonduri europene nerambursabile
Potrivit oamenilor de afaceri, o a doua speta deosebit de importanta ce trebuie clarificata in cadrul Legii consta in pozitionarea conceptului de holding in raport cu legislatia europeana ce defineste notiunile de intreprindere unica, intreprinderi legate si intreprinderi partenere, fapt ce poate ridica probleme semnificative din punct de vedere al accesarii de fonduri europene nerambursabile. Astfel, societatile aflate in perioada post-implementare a proiectelor finantate din fonduri structurale isi vor pierde conditiile de eligibilitate si vor fi nevoite sa returneze sumele de bani primite sub forma de ajutor nerambursabil, in situatia in care isi pierd statutul de intreprinderi unice, autonome.
O deficienta de natura tehnica a proiectului de lege este reprezentata de faptul ca, in interiorul unui holding este permisa compensarea pierderilor unor filiale cu profiturile inregistrate de alte filiale. "Astfel, se ridica doua probleme principale: una ce tine de posibilitatea ca anumite entitati cu rezultat financiar negativ sa adere la holding pentru echilibrarea situatiei financiare, iar ulterior sa paraseasca structura astfel creata si cea de-a doua problema poate fi prejudicierea pe termen scurt a bugetului de stat, in sensul ca, daca fiecare entitate a holdingului si-ar fi desfasurat activitatea in mod independent, entitatile care ar fi incheiat anul fiscal cu profit ar fi fost obligate sa achite impozitul pe venit/ profit imediat, in timp ce entitatile care au incheiat anul fiscal pe pierdere ar fi fost indreptatite sa recupereze pierderea in termen de 5 ani, daca ulterior nu se compenseaza cu profituri din activitatea curenta a anilor urmatori", au argumentat oficialii CNPR.
In cadrul proiectului se aduce in discutie posibilitatea consolidarii transfrontaliere, care insa este amintita in mod lapidar, si nu se prevad detalii cu privire la modul de armonizare a sistemelor fiscale din statele implicate.
Un alt aspect insuficient reglementat si cu risc ridicat porneste de la facilitatile de care ar trebui sa beneficieze membrii holdingului in domeniul TVA. Presupunand ca, in cadrul unui holding, vor exista atat filiale platitoare de TVA, cat si filiale neplatitoare ale taxei si ca acestea sunt conectate in lanturi verticale ale valorii, vor avea loc cresteri artificiale ale valorii bunurilor si serviciilor furnizate de catre holding, cauzate de faptul ca entitatile neplatitoare de TVA vor trebui sa-si recupereze cheltuiala nedeductibila prin includerea sa in costurile produsului/ serviciului, crescand astfel valoarea acestuia in mod nereal. Mai mult, reiterand ideea ca aspectele referitoare la fiscalitate ar trebui in prima faza armonizate in Codul Fiscal si nu ar trebui sa constituie obiectul unei parti din Legea Holdingului, expertii CNPR avertizeaza ca trebuie sa se tina cont ca, in pofida "umbrelei" de holding sub care isi deruleaza activitatea companiile membre, acestea nu vor putea actiona ca o singura persoana juridica, intrucat au atriburi de TVA distincte, adrese diferite, statut de persoane juridice distincte etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter