In articolele anterioare am vorbit despre decapitalizarea si supraindatorarea companiilor active in Romania. Aceste trenduri, cuplate cu valorile negative ale capitalului de lucru (despre care vorbesc in acest articol), indica pierderea independentei financiare a mediului de afaceri activ in Romania. Gestiunea financiara sanatoasa a unei companii presupune paritatea maturitatii activelor si a pasivelor, respectiv „regula de aur” a finantelor unei firme: nevoile permanente (activele fixe) sa fie acoperite prin surse permanente (capitaluri proprii si datorii pe termen lung), iar nevoile temporare (activele circulante) sa se acopere din surse temporare (datoriile pe termen scurt). Atunci cand o companie respecta aceasta regula, vom observa ca nivelul activelor circulante depaseste valoarea datoriilor pe termen scurt, diferenta pozitiva dintre acestea fiind denumita capitalul de lucru.Aproximativ 70% dintre companiile active in Romania nu respecta aceasta regula la finalul anului 2017, deoarece au contractat datorii pe termen scurt pentru finantarea unor nevoi pe termen lung (investitii in activele fixe, rambursarea creditelor pe termen lung, plata dividendelor record din perioada 2016-2017, creditarea unor companii terte pe termen lung). De aceea, aceste firme si-au pierdut independenta financiara, deoarece nu isi pot onora toate datoriile pe termen scurt nici dupa monetizarea stocurilor si a creantelor (prin vanzarea si incasarea acestora). Practic, aceste companii sunt dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt si depind de disponibilitatea creditorilor sa faca acest lucru (banci, furnizori, stat etc.)
Care este semnalul de alarma?
Datoriile pe termen scurt depasesc activele circulante, ceea ce indica un capital de lucru negativ! Practic, numerarul obtinut din incasarea tuturor creantelor, vanzarea si incasarea tuturor stocurilor, recuperarea investitiilor pe termen scurt si trezoreria existenta nu pot acoperi toate datoriile pe termen scurt, ceea ce face foarte vulnerabila trezoreria companiei.
Capitalul de lucru pozitiv este o conditie necesara (dar nu suficienta) pentru ca o companie sa se poata autofinanta. Chiar si in acest caz, compania poate avea probleme daca nu-si incaseaza toate creantele, valoarea de piata a stocurilor scade, sau acestea sunt vandute prea tarziu. Cu alte cuvinte, capitalul de lucru este pozitiv, dar acesta nu lucreaza („nu este rulat”). Capitolele 4 si 5 sunt dedicate analizei sustenabilitatii trezoreriei si rotatiei capitalului de lucru (calitatea si sustenabilitatea finantarii pe termen scurt).
Capitalul de lucru negativ indica presiuni asupra trezoreriei companiei din cauza gradului ridicat al indatorarii pe termen scurt. Practic, compania respectiva nu-si poate acoperi toate datoriile pe termen scurt din contravaloarea activelor circulante, singurele solutii pentru continuarea activitatii fiind prelungirea termenelor de plata catre furnizori, contractarea unor credite suplimentare de la banci, vanzarea unor active sau capitalizarea companiei (actionarii aduc bani de acasa). Care credeti ca este ordinea preferata de companii?
Majoritatea companiilor cred ca este o strategie buna! Chiar si astazi, daca ma uit in realitatea din mediul de afaceri romanesc, observ ingrijorator de multi manageri care solicita echipei de gestiune a incasarilor un termen de colectare al creantelor de la clienti mai rapid, comparativ cu cel solicitat echipei de achizitii privind termenul de plata catre furnizori. Incasam mai repede si platim mai tarziu. Crezul general este ca aceasta strategie ajuta la imbunatatirea lichiditatii pe termen scurt … si este corect. Provocarea este ce faci cu aceste resurse financiare, si cat de eficient le folosesti. Pe termen lung, aceasta strategie dezvolta niste riscuri complexe alimentate de un cerc foarte vicios, iar atunci cand nu mai pot fi gestionate, declanseaza o avalansa a facturilor furnizorilor care nu mai pot fi onorate la termen. De aici, pana la deschiderea procedurii de insolventa, nu mai este decat un pas …
Imaginile urmatoare ilustreaza evolutia bilantului consolidat al tuturor companiilor active in Romania in ultimul deceniu, si ilustreaza foarte clar urmatoarele concluzii care confirma pierderea independentei financiare:
- gradul de acoperire al datoriilor pe termen scurt prin activele circulante a scazut la 95% in anul 2017, comparativ cu 12% in 2008, ceea ce reflecta presiunile pe termen scurt si dependenta companiilor de rostogolire a datoriilor pe termen scurt;
- ponderea activelor fixe in totalul activelor a scazut la 44% in anul 2017, comparativ cu 63% in 2008, ceea ce reflecta investitiile foarte modeste pe termen lung si scaderea competitivitatii companiilor active in Romania;
- gradul de capitalizare a scazut la 25% la finalul anului 2017, comparativ cu 35% acum un deceniu, ceea ce indica implicit o crestere a indatorarii companiilor si vulnerabilitatea acestora la fluctuatia costului de finantare;
- scaderea datoriilor pe termen lung exprimate ca pondere in totalul activelor, la 16% in anul 2017 comparativ cu 32% in anul 2008, in contextul cresterii ponderii datoriilor pe termen scurt;
- in general, o crestere a concentrarii bilantului in zona inferioara a rotatiei capitalului de lucru pe termen scurt, cuplata cu scaderea semnificatiei orizontului pe termen lung (din perspectiva activelor corporale si a capitalurilor permanente). Aceasta reflecta orientarea mai puternica a mediului de afaceri catre zona de consum si servicii, si mai putin catre investitii pe termen lung pentru industrie si productie!
Cum pot sa supravietuiesc daca fac aceasta greseala?
Daca o companie abordeaza aceasta strategie, trebuie sa se asigure ca:
- Comunica transparent cu furnizorii si negociaza conditiile de plata aferente pentru a sustine aceasta strategie. Intrebare: cati dintre clientii dvs. au motivat solicitarea unor termene de plata mai extinse pentru ca doresc sa-si extinda investitiile pe termen lung cu banii furnizorilor? Din experienta mea, foarte putine companii sunt transparente si prefera sa amane furnizorii la plata prin rotatie, in functie de: prioritatea furnizorului, interesul strategic viitor, istoricul parteneriatului sau, pur si simplu, in functie de cine tipa mai tare dupa bani (observ firme care platesc catre furnizori in ultimul moment, doar atunci cand respectivul furnizor depune o cerere de insolventa).
- Investitiile respective genereaza venituri mai mari si mai profitabile (sau macar una din cele doua), astfel incat sa respecte urmatoarele cinci etape („pentru inchiderea 8-ului”). Acest aspect este analizat mai departe.
1. Compania subiect solicita si obtine extinderea termenelor de plata catre furnizori, obtinand astfel resurse financiare suplimentare pe termen scurt;
2. Compania subiect nu respecta „regula de aur” a paritatii maturitatii activelor si pasivelor, si foloseste resursele financiare obtinute pe termen scurt pentru finantarea investitiilor pe termen lung;
3. Totusi, investitiile respective se dovedesc eficiente, iar profiturile suplimentare sunt reinvestite in companie si nu sunt distribuite sub forma de dividende;
4. Profiturile respective sunt calitative si se regasesc si intr-un numerar mai bun;
5. Lichiditatea suplimentara alimentata de profiturile in crestere este folosita pentru achitarea furnizorilor si reducerea termenelor de plata - bilantul revine in echilibru
Exemplificarea finantarii investitiilor pe termen lung prin surse financiare atrase pe termen scurt - parcurgerea celor 5 etape si „inchiderea 8-ului in bilant” pentru alinierea maturitatii activelor si pasivelor si reechilibrarea bilantului! Pentru articolul complet, click aici!
