RO EN
السلة فارغة

DAFORA SA: Compania intra intempestiv in insolventa

Pe rolul completului C4 Fond Litigii Profesionisti, al sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal al Tribunalului Sibiu a aparut un dosar in care compania specializata in executia lucrarilor de foraj Dafora SA figureaza ca debitor, iar firma Horst Herman are calitatea de creditor, intr-un proces programat ca prim termen la data de 3 iunie a.c., avand ca materie falimentul si ca obiect procedura insolventei societatilor pe actiuni. Momentan, solutia nu a fost publicata pe portalul instantelor de judecata, insa hotararea oarecum intempestiva a administratorilor companiei Dafora, controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, de a parcurge procedura reorganizarii pe cale judiciara a avut deja un efect negativ pe piata de capital. Practic, intr-o serie de comunicate publicate intre orele 9.00 si 9.45, pe portalul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), administratorii Dafora SA au anuntat ca vor depune la data de 3 iunie a.c., la Tribunalul Sibiu, o solicitare de declansare a procedurii insolventei la cererea debitorului si ca reorganizarea pe cale judiciara se impune, ca urmare a unor aspecte comerciale negative, induse de scaderea dramatica a pretului petrolului, ceea ce a determinat blocarea unor proiecte de foraj sau sistarea unora nou-anuntate, in cadrul carora compania realiza sau urma sa execute lucrari specifice.
Compania nu-si poate indeplini obligatiile catre bugetul de stat
Un alt motiv precizat in comunicatele emise de Gheorghe Calburean, director general al Dafora si de Alina Onea, reprezentant al departamentului juridic consta in faptul ca impotriva Dafora au inceput procedurile de executare silita a unei amenzi contraventionale aplicate de Consiliul Concurentei, in cuantum de 3,9 milioane de lei, desi societatea a contestat aceasta sanctiune, formandu-se doua dosare aflate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. Mai mult, in contextul actual, Dafora se afla in „imposibilitatea esalonarii obligatiilor proprii catre bugetul de stat, reprezentata de impozite si taxe, motivata de neindeplinirea uneia dintre conditiile de aprobare a unei astfel de solicitari, respectiv limita minima impusa valorii capitalurilor proprii”. „Cele doua situatii expuse anterior, cea referitoare la amenda aplicata de Consiliul Concurentei, respectiv cea referitoare la imposibilitatea esalonarii datoriilor la bugetul de stat se traduc intr-un efort financiar de aproximativ 12 milioane de lei. Efortul financiar necesar platii acestei sume, la care se adauga obligatiile de plata aferente activitatii curente depaseste capacitatea actuala a companiei de a genera venituri din exploatare”, avertizeaza oficialii Dafora.
In urma anuntului, actiunile Dafora care au continuat sa fie tranzactionate la BVB s-au devalorizat masiv, in aceeasi situatie aflandu-se si titlurile companiei de constructii Condmag, unde Dafora are o participatie de peste 45%.
***
Potrivit celor mai recente informatii disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice, compania Dafora SA, din Medias, judetul Sibiu, a realizat in 2013 o cifra de afaceri neta de 157,5 milioane de lei, cu 761 de angajati, in conditiile unei pierderi nete de 145,6 milioane de lei si in contextul in care a acumulat datorii de 386,6 milioane de lei. Documentele proprii ale Dafora indica faptul ca, in primul trimestru a.c., veniturile au scazut cu peste 60% fata de aceeasi perioada din 2014, la 22,6 milioane de lei, numarul mediu de salariati fiind de 374 de persoane, iar datoriile au ajuns la 302,6 milioane de lei. Totodata, Dafora a incheiat anul 2014 cu datorii totale de 346,8 milioane de lei, in conditiile unui rulaj de 200,4 milioane de lei, consemnand insa un profit net de 3,2 milioane de lei. Pentru anul in curs, inaintea depunerii solicitarii de intrare in  insolventa, societatea din Medias si-a planificat investitii in valoare de 10,3 milioane de lei pentru renovarea sau modernizarea unor instalatii de foraj.
Insa, la data de 27 ianuarie a.c., Consiliul Concurentei (CC) a sanctionat cu amenzi in valoare totala de 12.968.298 lei (aproximativ 2,89 milioane de euro) patru companii pentru trucarea unor licitații organizate de SNGN Romgaz SA. Potrivit deciziei CC, acestea sunt Dafora SA (cu o amenda de 3,97 milioane de lei), Foraj Sonde SA Craiova (penalizata cu 3,91 milioane de lei), Foraj Sonde SA Targu Mures (3,73 milioane de lei) si Upetrom 1 Mai SA (amendata cu pentru activitatea desfasurata de Aquafor International), societati ce detineau peste 70% din piata in perioada incalcarii. Firmele respective – denuntate de Forseco SA printr-o cerere de clementa (care, de altfel, a primit imunitate la amenda) – au fost sanctionate pecuniar in cadrul investigatiei privind o posibila intelegere pentru participarea cu oferte trucate la licitațiile organizate de catre SNGN Romgaz SA, in vederea atribuirii unor lucrari de foraj pentru petrol si gaze naturale din Romania. Informatii suplimentare, la www.just.ro, iar pentru a descarca motivarea firmei Dafora click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter