RO EN
السلة فارغة

INDUSTRIE: Cresc costurile de productie si scade optimismul managerilor

Potrivit celei mai recente cercetari a expertilor Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA), ale carei rezultate au fost date publicitatii printr-un comunicat emis la data de 24 iulie a.c., rezultatele lunii iunie 2018 ale Barometrului Industriei din Romania (elaborat de institutie, in colaborare cu IRSOP) indica un trend descendent.
„Scaderea era, de altfel, previzibila pe baza tiparelor din anii trecuti. Vara, activitatea din industrie este mai slaba. Sezonalitatea afecteaza cererea si motoarele incetinesc. Numai ca, de data aceasta, declinul a inceput cu trei luni in urma, iar in iunie 2018 s-au implinit patru luni de scadere consecutiva. Ceea ce se observa acum este un efect sezonier, care se adauga la un curs descendent preexistent. Incetinirea s-a produs la noua din unsprezece indicatori masurati de barometru. In plus, a continuat sa scada si increderea managerilor in activitatea viitoare. Semnele nu sunt bune, pentru ca orice declin care dureaza produce costuri si ingreuneaza recuperarea. In acelasi timp, atunci cand avansul industriei slabeste mai mult de trei luni la rand, este posibil ca economia in ansamblu sa inceapa sa sufere”, sustin specialistii SNSPA.
Cum a involuat volumul productiei?
In ceea ce priveste principalii indicatori analizati in barometru (productie, comenzi, stocuri, angajari, costuri si venituri etc.), primul dintre acestea - si anume volumul productiei - avea 65 de puncte in martie si a ajuns la 55 de puncte in iunie 2018. Acest parametru ramane in zona pozitiva (peste 50 de puncte), dar risca sa cada sub 50 de puncte, in zona de contractie.
„Stocurile sunt mai degraba subdimensionate, datorita activitatii scazute. Totusi, se observa o usoara urcare a stocurilor de la 47 de puncte in mai la 49 de puncte in iunie. Cand activitatea scade, iar stocurile cresc usor, inseamna ca firmele au dificultati si in desfacerea produselor finite. Insa, furnizorii nu par sa creeze probleme deosebite in industrie. Circa noua din zece firme raporteaza constant ca timpul in care obtin materialele comandate de la furnizori a ramas neschimbat. Atunci cand timpul de livrare este stationar, inseamna ca firmele adapteaza cumpararea la nevoile curente ale productiei si, probabil, au relatii vechi si consolidate cu furnizorii. In plus, cand cererea este mica, atunci cumparatorii au putere mare de negociere asupra furnizorilor, inclusiv in privinta timpului de asteptare”, explica autorii studiului.
In ceea ce priveste cererea, comenzile noi au atins 53 de puncte in iunie a.c., fata de 58 de puncte in mai si 63 de puncte in martie. Scaderea s-a produs preponderent pe seama cererii interne.
„Cererea interna volatila si mai ales descrescatoare are un efect demoralizant si afecteaza puternic increderea managerilor, dar comenzile pentru export reprezinta o raza de lumina in peisaj. Indexul lor a crescut de la 52 de puncte in mai, la 57 de puncte in iunie si se afla peste media primelor cinci luni ale anului. Era si timpul, pentru ca din februarie pana in mai, indexul a traversat cinci luni de scadere continua. Probabil ca exportatorii beneficiaza in prezent de o conjunctura favorabila si ramane sa vedem daca avansul se pastreaza sau va fi si el afectat de factorul sezonier. Importurile de materii prime au scazut foarte putin, de la 61 de puncte in mai la 60 de puncte in iunie. Dar indexul este fix la nivelul mediei pe primele cinci luni din 2018 si 2017, iar in iunie, aproape doua treimi din firme au raportat un nivel neschimbat al activitatii de import. Aceste date arata ca importul se mentine la un nivel ridicat”, mai sustin specialistii SNSPA.
Factorul sezonier afecteaza forta de munca
La parametrul fortei de munca, in barometru se remarca faptul ca numarul de angajati a continuat sa scada de la 50 de puncte in mai la 47 de puncte in iunie 2018 si a intrat, astfel, in zona de contractie. Este posibil sa se repete situatia din 2017 si 2016, cand forta de munca in industrie s-a micsorat in toate cele trei luni de vara - iunie, iulie si august. Cauza este data de factorul sezonier, dublat de cererea slaba din perioada premergatoare lunii iunie. Situatia prezice insa scaderi la veniturile bugetare din taxe si impozite.
In plus, potrivit barometrului, atunci cand se pune problema de costuri si venituri pentru unitatile industriale, costurile de productie raman mari. „Acestea se afla din nou la 70 de puncte, fata de 69 de puncte in mai si numai 3% din firme raporteaza scaderi de costuri. Este posibil ca in iulie si august indicatorul costurilor sa scada putin, pe fondul activitatii mai slabe, dar ne asteptam sa creasca din nou in septembrie. De asemenea, veniturile - traduse prin preturile incasate de firme - nu au mai crescut. Dimpotriva, acestea s-au redus cu un punct, de la 61 de puncte in mai la 60 de puncte in iunie. Trei din patru firme (73%) raporteaza preturi neschimbate fata de luna anterioara si numai 3% mentioneaza scaderi. Tiparul sugereaza o posibila domolire a presiunii inflationiste in perioada verii”, considera autorii cercetarii.
Managerii nu au inca semnale de redresare
Estimarile (sau asteptarile) conducerii companiilor din industrie sunt reflectate in barometrul SNSPA si IRSOP prin indexul de optimism al managerilor, care a scazut de la 63 de puncte in mai la 59 de puncte in iunie a.c. Conform autorilor barometrului, valoarea indexului rezulta din agregarea asteptarilor distincte ale managerilor privind cererea, productia si incasarile.
„Anul trecut, «aterizarea» asteptarilor a fost mai lina in primele sase luni, de la 67 de puncte in ianuarie la 59 de puncte in iunie. In 2018, «aterizarea» a fost ceva mai dura in semestrul intai, de la 71 de puncte in ianuarie la 59 de puncte in iunie. Scaderea asteptarilor inseamna ca managerii nu au semnale de redresare si doar exportatorii fac exceptie. Indicatorul de incredere privind comenzile pentru export a crescut, astfel, de la 63 de puncte in mai la 66 de puncte in iunie. In general, managerii care se afla intr-o situatie mai buna au o incredere sporita ca situatia va ramane buna si in continuare”, se mai arata in Barometrul Industriei din Romania.
***
In fiecare luna, IRSOP si SNSPA intreaba un esantion de manageri daca in compania pe care o administreaza productia, comenzile, stocurile, angajarile si alti parametrii au crescut sau au scazut fata de luna precedenta. Un index bazat pe raportul net dintre raspunsuri semnaleaza o expansiune daca trece de 50 de puncte si o contractie daca scade sub 50 de puncte. Pentru a descarca actuala editie a Barometrului Industriei din Romania, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter