RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Planuri ambitioase de dezvoltare pentru IMM

Peste 86% din managerii companiilor europene de talie mijlocie (din categoria IMM) considera ca vor inregistra cresteri de peste +6% ale cifrelor de afaceri in urmatoarele 12 luni, context in care cel putin 25% din acestia si-au planificat, in strategia de business, sa aplice masuri sustinute in ceea ce priveste expansiunea pe plan international. Mai mult, printre factorii-motori ai cresterii, directorii executivi europeni nominalizeaza cu precadere tehnologiile cognitive si angajarea de salariati cu norma intreaga, avand calificari multiple. In consecinta, conducerea firmelor europene de talie medie (middle-market companies) intrevede, pe un val de optimism, o majorare sustinuta a afacerilor in urmatoarele 12 luni, ceea ce va permite implementarea si fructificarea rapida a unor planuri ambitioase de dezvoltare.
Acestea sunt doar cateva din concluziile cercetarii anuale pentru 2018 a Ernst & Young (EY), intitulate „EY Growth Barometer: Europe”, in cadrul careia se mai arata ca „pe fondul celor mai mari indici de incredere in economia europeana din 2007 pana in prezent, conducerea executiva a companiilor de dimensiuni mijlocii este pregatita sa fructifice avantajele cresterii economice si nu ia deocamdata in considerare anumite riscuri de natura geopolitica, precum exacerbarea tendintelor nationaliste, tensiunile privind comertul international (create prin luarea de masuri protectioniste, urmate de actiuni de retorsiune) etc.”.
Studiul anual s-a efectuat prin includerea a 863 de manageri ai unor intreprinderi mijlocii din opt tari europene (membre sau nu ale UE). Principalele sale rezultate indica faptul ca aproape doua treimi din manageri (62% din total) estimeaza cresteri ale afacerilor cuprinse intre 6% si 10% (numarul lor fiind mai mare cu 38 de puncte procentuale in comparatie cu editia anului 2017), in timp ce 24% previzioneaza sporiri de doua cifre (intre 11% si 15%) in urmatoarele 12 luni, ceea ce echivaleaza cu un salt anual de 16 puncte procentuale a numarului acestora. Expansiunea internationala a business-ului este forta motrice a acestui val de incredere, de vreme ce 25% din liderii companiilor europene mijlocii au identificat-o drept cea dintai prioritate a planului de afaceri.
„Managerii companiilor europene de talie mijlocie se pozitioneaza astfel incat sa fructifice avantajele induse de cresterea economica a statelor de pe continent, demonstrand faptul ca sunt mult mai agili decat in trecutul apropiat si, evident, mult mai capabili sa se adapteze la schimbari decat omologii lor din alte tari sau regiuni ale lumii. Segmentele de activitate specifice acestei categorii de IMM sunt foarte dinamice, intrucat se prevad in avans efectele modificarilor de paradigma in afaceri si se iau rapid masuri de adaptare, prin investitii, dezvoltare, adoptarea de tehnologii si utilizarea la maximum a capacitatilor profesionale a angajatilor talentati”, a declarat Andy Baldwin, EY EMEIA Area Managing Partner.
In ceea ce priveste rezultatele cercetarii, cele mai mari ambitii de crestere sunt demonstrate de managerii firmelor din Federatia Rusa si Olanda, deoarece 38% din total, in ambele tari, indica faptul ca afacerile se vor majora cu peste 11% in urmatoarele 12 luni. Cei din Germania si Franta (cele mai mari economii ale UE) sunt, de asemenea, optimisti, cu 31% din raspunsuri indicand o crestere mai mare de 11% a rulajului pentru anul viitor. In Marea Britanie, cota optimistilor este ceva mai redusa, de 24% din total, deoarece nesiguranta privind fenomenul Brexit continua sa-si lase amprenta asupra planurilor de afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter