RO EN
Coșul este gol

McKinsey: Domeniul vanzarii si al inchirierii de echipamente va fi drastic remodelat

In vreme ce fenomenul Covid-19 actioneaza in mod vadit in directia accelerarii trendurilor de transformare din industria utilajelor de constructii, companiile active in domeniu se vad nevoite sa-si regandeasca strategiile de dezvoltare, considera expertii McKinsey. Dupa ce economia globala a fost in mod direct afectata de pandemie, iar companiile s-au confruntat cu scaderi drastice ale vanzarilor, odata cu relaxarea masurilor administrative, menite sa previna raspandirea noului coronavirus, se pare ca PIB-ul mondial s-a inscris pe o panta de recuperare mult mai accelerata decat se preconiza initial. Pentru producatorii de utilaje, a caror activitate  depinde foarte mult de evolutia PIB, cele mai recente rapoarte indica scaderi de 10 – 25% pe parcursul lui 2020, in functie de intensitatea cu care criza sanitara a afectat o regiune geografica sau alta. Este evident, mai observa specialistii nord-americani, ca respectivul domeniu se va recupera in ritmuri si la cote diferite, data fiind incertitudinea care planeaza inca asupra pietei mondiale si care impiedica efectuarea unor prognoze de o acuratete acceptabila. De aceea, un obiectiv major pentru manageri este acela de a construi modele robuste, realiste si orientate spre viitor care sa se constituie in instrumente utile de estimare a evolutiei cererii si, implicit, de planificare a activitatii. Analiza McKinsey porneste de la faptul ca industria constructiilor are in prezent o pondere de 13% in PIB global, in ultimele trei decenii sectorul avand o performanta financiara sub potentialul real (caracterizata printr-o crestere robusta a rezultatelor, dar o mentinere a profitului la acelasi nivel). Pentru perioada urmatoare, este de asteptat ca ecosistemul analizat sa sufere o schimbare dramatica, care sa duca la redistribuirea a 40 – 45% din valoarea actuala intre diversi competitori, cum ar fi, de pilda, antreprenori sau furnizori de utilaje. De pe pozitia sa de element-cheie, domeniul vanzarilor si inchirierilor de echipamente va fi drastic remodelat, avand in vedere stransele sale legaturi cu pietele constructiilor rezidentiale, comerciale si de infrastructra. Sectorul echipamentelor include o mare varietate de produse, fiind fragmentat intre aproximativ 20 de companii importante si o multitudine de firme de mici dimensiuni. Cele din prima categorie se focalizeaza, de regula, pe unul sau doua tipuri de produse ori zone geografice, avand in vedere preferintele eterogene ale clientilor cu privire la marca. Un alt element caracteristic domeniului este ciclicitatea: dupa atingerea unui prag minim in 2015, a urmat o crestere de trei ani si un nou platou in 2019, stabilizat la vanzari de peste un milion de unitati. Din punct de vedere geografic, cea mai mare cota apartine Chinei (28%), urmata de America de Nord cu 18% si Europa cu 17%. Schimbarile dinamicii cererii din acest punct de vedere nu vor constitui singura provocare cu care se va confrunta domeniul analizat in perioada urmatoare. De asemenea, vor aparea transformari majore pentru o adaptare rapida la noile preferinte ale clientilor, la tehnologiile digitale, la modelele de afaceri si la modificarile legislative. Pentru informatii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter