RO EN
Coșul este gol

KLEEMANN: Vânzările s-au îmbunătăţit cu aproape 19% în semestrul întâi

Prima jumătate a anului în curs s-a încheiat în condiţii de maximă profitabilitate pentru furnizorul de ascensoare Kleemann Group, ceea ce a dus la raportarea unei situaţii financiare net îmbunătăţite faţă de perioada similară a anului precedent. Astfel, în intervalul analizat vânzările au cumulat 47,9 milioane de euro, faţă de 40,3 milioane de euro cât a fost în ianuarie - iunie 2015, ceea ce corespunde unei creşteri de 18,9%. Recent, compania elenă a inaugurat două subsidiare comerciale în Croaţia şi Germania, achiziţionând, de asemenea, o companie comercială în Australia, în vederea consolidării prezenţei în regiunile respective. Pe plan local, Kleemann Lift Ro a anunţat, pentru 2014, o cifră de afaceri de 11,2 milioane de lei, situându-se la un nivel similar celui comunicat cu un an în urmă. În ultima perioadă, compania a participat la câteva proiecte importante în România, dintre care se remarcă Aqua Geoterma Resource, unde au fost instalate trei ascensoare, din care două unităţi panoramice, ce dezvoltă viteze de 1,6 m/s. Alte obiective la care s-au livrat produse de înaltă performanţă, destinate atât transportului de pasageri, cât şi de mărfuri, sunt complexul rezidenţial Arena - Iaşi, respectiv Institutul de Fizică Atomică, din localitatea Măgurele. Informaţii suplimentare, la www.kleemannlifts.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter