La jumatatea acestui an, Cefin Trucks a atins pragul de 2.000 de vehicule Ford Trucks, livrate in Romania. Ford Trucks a devenit un brand stabil pe piata autohtona, urcand permanent in topul marcilor de vehicule comerciale, la nivel de vanzari. Conform raportului de inmatriculari pentru intervalul ianuarie - iunie 2021 realizat de DRCPIV, cota de piata a acestor vehicule a ajuns la 10,8%. Prognozele realizate de Cefin Trucks pentru intregul an financiar in curs indica o continuare a trendului ascendent, sustinuta de politica orientata spre client, de planul actual de dezvoltare a retelei de service si de implementarea unui proces complex de digitalizare, care va facilita accesul tuturor celor implicati (clienti, furnizori, angajati si parteneri) la informatii privind operatiunile si procesele companiei.
Cefin Trucks, de pe pozitia sa de unic importator si distribuitor al brandului Ford Trucks in Romania, sarbatoreste livrarea vehiculului cu numarul 2.000 - prag atins in luna iulie 2021. Cu ocazia aniversarii livrarii primelor 1.000 de unitati Ford Trucks in Romania - performanta realizata in decurs 30 de luni, a fost stabilit un nou obiectiv, ca urmatoarele 1.000 de unitati sa fie livrate catre clientii brandului in jumatate din timpul respectiv - si anume in 15 luni. In pofida traversarii unei perioade atipice, dificile atat din punct de vedere social, cat si economic, Cefin Trucks a reusit sa-si indeplineasca obiectivul propus.
Urmatoarea tinta este definita in conditiile unei accelerari a ritmului de vanzare si consta in livrarea vehiculului cu numarul 3.000 pana la sfarsitul anului 2022. Acest obiectiv si multe altele pot fi atinse datorita implementarii unei strategii complexe si a unei viziuni coerente de management pe termen lung, care se bazeaza pe nevoile clientilor din zona de achizitii, servicii after sales (din Romania si pe plan international), servicii financiare si informatiile despre flota (localizare, gestiune transport, stil de condus, consum, tahograf etc.).
“Livrarea a 2.000 de unitati Ford Trucks in Romania nu reprezinta pentru noi un simplu numar. Acest rezultat constituie un semnal concret care confirma aprecierea din partea clientilor atat referitor la produse, cat la serviciile pe care le oferim. Este, de asemenea, o dovada a unei munci extraordinare a echipei noastre si a tuturor celor implicati (funizori, clienti, finantatori si actionari). Avem in jurul nostru o comunitate care se formeaza si care genereaza toata dinamica companiei. Toate strategiile noastre se bazeaza pe principiul conform caruia atunci cand clientul are de castigat, acest lucru se transforma in castig si pentru companie. In acest scop incercam sa cream zilnic oportunitatea de a maximiza valoarea adaugata pe care o putem oferi clientilor nostri si sa implementam produse si servicii pentru a indeplini acest obiectiv esential pentru succesul nostru. Doar printr-un proces constant de imbunatatire a serviciilor si a produselor pe care le oferim vom atinge nu numai noua provocare de a livra 3.000 de vehicule Ford Trucks pana la sfarsitul anului 2022, ci si obiectivul de a oferi cea mai mare valoarea adaugata pentru clientii nostri" a declarat Stefano Albarosa, CEO al Cefin Trucks.
Digitalizare si integrare a serviciilor de vanzare si after-sales
Gabriel Tudor, Sales Director & Ford Trucks Brand Manager, a afirmat la randul sau ca "atingerea obiectivului de 2.000 de vehicule Ford Trucks in Romania in timpul promis este o urmare fireasca a implementarii unei strategii comerciale si de brand atent urmarite in toate actiunile noastre. Aceasta politica are in centrul sau nevoile clientilor nostri si dorinta de a adauga plusvaloare afacerii lor, prin alegerea companiei noastre ca partener si a brandului Ford Trucks ca produs. Ne propunem sa mentinem Ford Trucks in topul preferintelor clientilor, acolo unde suntem deja lideri pe segmente precum cel al vehiculelor de constructii si cele specializate, si sa pastram trendul ascendent al cotei de piata. Ford Trucks a dovedit deja ca ofera un raport calitate-pret foarte bun, precum si o flexibilitate sporita in fata cerintelor pietei, pe care Cefin Trucks o poate asigura prin experienta pe care o are in prestarea de servicii integrate". Oficialul Cefin Trucks a mentionat inclusiv principalii piloni pe care compania isi construieste strategia de crestere, centrata pe parteneriatul cu clientii - si anume:
- Digitalizarea si integrarea tuturor serviciilor din procesul de vanzare si post vanzare pentru a garanta un access usor si transparent al clientilor catre toate informatiile relevante pentru o gestiune eficienta a parcului de vehicule;
- Servicii financiare rapide cu valoare adaugata pentru clienti (solutii de leasing, plati in rate, solutii de inchiriere a vehiculelor comerciale pe termen scurt si mediu);
- Servicii de Trade-In prin care se preia si valorifica camionul vechi pentru achizitia unui nou Ford Trucks;
- Crearea unei comunitati Ford Trucks in Romania pentru a fi aproape de toti cei care aleg acest brand;
- Consolidarea retelei nationale de vanzari, o echipa profesionista care cunoaste deja foarte bine nevoile pietei si avantajele produselor ce vin in ajutorul clientilor;
- Cresterea retelei de service, pentru a fi alaturi de clienti oriunde acestia au nevoie, in acest moment numarand deja 20 de locatii in Romania. Dezvoltarea permanenta a retelei internationale de service Ford Trucks vine, de asemenea, in ajutorul clientilor care aleg F-Max pentru transportul international.
2021 reprezinta inca un an de succes pentru Ford Trucks
"Ford Trucks este prezent in Romania din 2017, incepand de la momentul respectiv fiind alaturi de partenerul nostru Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes in ultimii patru ani, timp in care brandul si-a consolidat pozitia in piata de vehicule comerciale grele, in drumul catre topul marcilor din industrie. Ne concentram pe consolidarea pozitiei de lider in segmentul vehiculelor de constructii si specializate, in timp ce ne adaptam la noile tehnologii si nevoile pietei permanent in evolutie. De asemenea, avem ca obiectiv sa mentinem trendul ascendent in segmentul de transport international, cu produsul Ford Trucks F-MAX. Ford Trucks are o strategie complexa si ambitioasa de extindere internationala, dupa integrarea completa a retelei Europei Centrale, de Sud si de Est in 2020, continuand in 2021 pentru tarile din Europa de Vest, proces ce va ajunge la maturitate in 2022. In timp ce extinderea retelei de service - atat pe plan national, cat si international - contribuie foarte de mult la consolidarea increderii pe care o construim impreuna clientii nostri, accelerarea volumului de vanzari in Romania este, la randul sau, foarte importanta in 2022. Aceasta ne permite sa ne setam ca obiectiv ca urmatoarele 1.000 de unitati Ford Trucks sa fie livrate pana la sfarsitul anului viitor. 2021 reprezinta inca un an de succes pentru Ford Trucks, cand am crescut volumul de vanzari si cotele de piata, in special in pietele europene. Am facut pasi importanti pentru a finaliza reteaua noastra din Europa de Vest. Este deja evident ca Cefin Trucks va inchide anul in curs printre lideri in ceea ce priveste cota de piata si ramane un candidat puternic pentru topul din 2022", a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.
Evolutie accelerata pe piata romaneasca a brandului Ford Trucks
Luna mai 2017 a marcat o etapa importanta in evolutia companiei, prin lansarea oficiala a activitatii de importator Ford Trucks. In primul an de activitate, Cefin Trucks, in calitate de importator si distribuitor al Ford Trucks, a inregistrat vanzari de 157 de unitati (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de constructii si 7% pentru segmentul de vehicule specializate), avand o cota de 2,36%. In cel de-al doilea an, compania si-a indeplinit si depasit obiectivul stabilit, surclasand deja, in semestrul II, doi competitori cu o prezenta traditionala pe piata. Numarul unitatilor vandute s-a dublat, ajungand la 357, iar cota de piata a ajuns la 4,1%. Vanzarile au crescut si mai mult in 2019, cu peste 555 de unitati livrate si o cota totala de piata de peste 8%, cumuland in noiembrie 2019, un total de peste 1.000 de unitati Ford Trucks.
Datorita lansarii F-MAX, un vehicul perfect potrivit pentru transportul international, Cefin Trucks intentioneaza sa-si mareasca cota pe segmentul respectiv, unde potentialul de crestere ramane foarte ridicat. Cefin Trucks a mizat pe pastrarea pozitiei de lider in alegerile clientilor din segmentele de Constructii si Vehicule municipale si in 2020, atingand locul 4 in Topul Brandurilor de Vehicule Comerciale, cu o cota de piata de 11,8%. Tot in 2020, Cefin Trucks si-a extins reteaua de service, ajungand la 19 centre specializate in Romania si adaugand o dimensiune multibrand a acesteia, prin inaugurarea serviciilor de reparatii Ford LCV, in centrul din Bucuresti. In anul 2021, Ford Trucks a atins pragul de 2.000 de unitati vandute in Romania, urmand sa-si propuna un nou obiectiv de crestere in acest sens - cel de 3,000 de unitati, pana la sfarsitul lui 2022. Compania isi pastreaza pozitia de lider in segmentul de constructii, devine lider si in cel al vehiculelor municipale si isi consolideaza cota pe segmentul reprezentat de F-Max.
***
Cefin Trucks activeaza de aproape 25 de ani in sectorul auto, ca furnizor de produse si servicii integrate pentru sectorul transportatorilor profesionisti, fiind cunoscuta ca unul dintre cei mai importanti distribuitori de vehicule comerciale din Romania. In decembrie 2016, Cefin Trucks a fost numit unicul importator si distribuitor in Romania al Ford Trucks, iar din luna mai 2017 a inceput activitatea de pe aceasta noua pozitie.
Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producatori internationali de camioane de mare tonaj din lume. Acesta produce o gama extinsa de vehicule, inclusiv tractoare, camioane de constructii si camioane de distributie cu o masa de peste 16 tone. Rezultatele dovedite in planurile calitatii, durabilitatii si eficientei vehiculelor comerciale Ford stau la baza strategiei internationale a produselor promovate. La Ford Trucks, se intrepatrund mai mult de jumatate de secol de proiectare si experienta de productie, cu expertiza in dezvoltarea de produse specifice pietei, pentru a construi principalele componente ale vehiculelor, inclusiv motoarele noi. In prezent, compania este activa in Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Federatia Rusa si CSI, continuand sa isi dezvolte reteaua internationala pe trei continente.