Ideile liberale clasice au avut intotdeauna adversari de temut. Forta acestora din urma a crescut insa in anumite circumstante. Criza din 2008 a generat din nou astfel de circumstante, care au facut ca valorile liberale sa fie vazute din nou ca sursa a tuturor relelor, mai ales in mintile celor care cred ca pot construi o societate mai buna, la a carei maretie sa contribuie sau in numele careia sa actioneze. Cel mai recent, tabara adversarilor s-a extins, cel putin in SUA, cu miscarea woke, care insa nu pare sa aiba in vedere constructia unei noi societati, ceea ce o deosebeste esentialmente de miscarile bolsevice, ci doar sa termine cu vechea ordine, care in viziunea lor a dus la injustitii, in special la cea rasiala, si la care liberalismul a fost considerat „complice” si, in plus, „fraudulos” (vezi John Gray, „The woke have no vision of the future”, unherd.com).Amenintari pentru valorile liberale autentice vin din ambele parti. Daca din distrugerea fara a pune ceva in loc ar putea rezulta anarhie, de la cei ce vor sa construiasca o noua societate, mareata prin aceea ca nu s-ar sprijini complice pe nimic si nu ar fi deloc frauduloasa, ne putem astepta la actiuni de proiectare a unei noi societati.
Deocamdata miscarea woke este febrila doar in SUA, desi pare ca se extinde treptat si in alte tari. In schimb, ideile despre o societate mai buna au acaparat mult mai multe minti dupa criza din 2008, astfel ca a crescut numarul celor care cred si pot actiona in acest sens.
Ideea despre o lume mai buna este foarte veche, iar persistenta ei are probabil multe cauze, pe care nu este relevant sa le discut. Aici ma intereseaza sa subliniez modul in care au inteles omenii ca pot atinge acest deziderat. O trasatura comuna tuturor conceptiilor este aceea ca actiunea umana este necesara pentru atingerea obiectivului. Ceea ce a deosebit fundamental conceptiile au fost raspunsurile la intrebarea referitoare la cine concepe rezultatele (pozitive) care apar la nivelul societatii.
In general, au existat trei raspunsuri. Din perspectiva teologica, lumea este creatia lui Dumnezeu. Totusi, remarcabil, ordinea apare prin actiunea umana. De exemplu, Giambattista Vico (1668-1744), spune clar: „Lumea natiunilor este in fapt o lume a actiunii umane…si toutsi, fara indoiala, aceasta lume a fost creata de mintea providentei, care este adeseori diferita, cateodata contrara, si intotdeauna superioara scopurilor particulare pe care oamenii si le-au stabilit pentru ei insisi. In loc sa prezerve rasa umana pe pamant, providenta utilizeaza scopurile limitate ale oamenilor pe pamant ca mijloace de atingere a unora mai inalte.” (citat dupa Craig Smith, „The Idea of Spontaneous Order in Liberal Political Thought”, PhD thesis, p. 10, University of Glasgow, 2003).
Un al doilea raspuns, din perspectiva seculara, mentine actiunea umana ca element central, dar inlocuieste providenta cu „mana invizibila” (Adam Smith) sau cu „cooperarea spontana dintre oameni liberi” (Hayek), ceea ce este acelasi lucru cu ordinea spontana. In cuvintele lui Adam Ferguson, „natiunile se fondeaza pe institutii (estabilishments), care sunt intr-adevar rezultatul actiunii umane, dar nu al executarii vreunui proiect uman” (An Essay of the History of Civil Society, 1767, reprinted in India in 2018 by Facsimile Publisher, p. 187). In procesul de cooperare dintre oameni liberi apar „lucruri care sunt mai mari decat mintile lor individuale pot intelege vreodata” (Hayek, „Individualism: True and False”, in Individualism and economic Order, p. 7).
In fine, un al treilea raspuns vine de la conceptia rationalist-constructivista (cum o numeste Hayek), in virtutea careia tot ce nu e construit de om in societate este inferior si trebuie schimbat ca sa fie atat rodul actiunii umane cat si al proiectarii umane destinate realizarii unor scopuri foarte bine ierarhizate. Si reciproca este adevarata in viziunea rational-constructivista, adica tot ceea ce este considerat bun in societate trebuie sa fi fost candva proiectat utilizand ratiunea umana, cand de fapt, asa cum spune Ferguson „ar trebui sa privim cu multa prudenta relatarile obisnuite legate de vechii legiuitori si fondatori de state. Numele lor au fost preamarite vreme indelungata. Presupusele lor planuri au fost admirate, iar ceea ce era probabil efectul unei situatii initiale este considerat, in fiecare caz in parte, un efect al proiectarii umane” (in op. cit., p. 188). Rationalist-constructivistul crede, inspirat de succesul omului in utilizarea legilor din stiintele naturale care ii permit sa prezica si sa controleze fenomene, ca poate proceda similar si in societate.
Numai ca, asa cum arata Hayek, societatea este populata de oameni care gandesc si planifica actiuni in circumstante care sunt inaccesibile in totalitate unui observator extern. Astfel, in mod necesar fiecare este ignorant referitor la circumstantele particulare ale celorlalti. Conceptia rationalist-constructivista ii impiedica pe oameni sa inteleaga ca diferenta majora care exista intre economie in ansamblul ei (Societatea Deschisa, cum o numeste Karl Popper, sau Marea Societate, cum o numeste Adam Smith, sau Catalaxia (Catallaxy), cum o numeste Friedrich Hayek) si o organizatie economica. Scoala Austriaca a explicat foarte bine aceasta deosebire fundamentala. Ceea ce nu se intelege este ca, data fiind ignoranta mentionata, nicio entitate, om sau organizatie, nu poate prezice si controla evolutia societatii. Omul poate proceda ca in fizica doar intr-o organizatie economica, nu si in economie in ansamblul ei.
Ceea ce trebuie clar inteles, oricat de surprinzator ar parea pentru cei nefamiliarizati cu conceptele, economia in ansamblul ei este insasi ordinea spontana si este total diferita de o organizatie economica prin aceea ca este ordinea care apare in interactiunea dintre toate entitatile economice. Ordinea spontana inseamna ca anumite beneficii din societate apar in urma actiunii umane, desi nu sunt rodul proiectarii umane. Cele mai remarcabile rezultate astfel aparute, mentionate clar de Karl Menger si de intreaga scoala pe care a fondat-o sunt limba, legea, proprietatea, banii si sistemul de preturi. Toate acestea sunt vii si se modifica in continuu, chiar daca acest lucru nu este imediat vizibil.
Rationalist-constructivistul crede ca daca o organizatie economica are o ierarhie clara de scopuri pentru atingerea carora toti angajatii isi devoteaza intreaga energie, asa trebuie sa fie si in Marea Societate. Nu este insa asa. Economia in ansamblul sau nu este o organizatie economica. Ea nu poate avea o ierarhie de scopuri fara a suprima libertatea individuala.
Nu poti, de exemplu, sa spui ca de maine scopul principal al societatii este cresterea nivelului de trai, pentru atingerea caruia o autoritate isi gaseste o falsa legitimitate pentru a trece abuziv la coordonarea mijloacele existente in societate cu scopul de a atinge ierarhia prestabilita. Caci, in acest caz nimeni nu ar mai fi liber sa-si urmeze scopurile individuale. Intreaga teorie misesiana si hayekiana se bazeaza pe relatia dintre actiunea umana libera, dezvoltata pentru atingerea unor scopuri individuale aflate in competitie cu ajutorul mijloacelor disponibile. Numai scopurile individuale ultime tin societatea laolalta. Acestea, arata Mises in „Theory and History”, sunt stabilite prin „acte mentale care determina continutul unei alegeri”, numite „judecati de valoare” (op. cit., p. 12), care sunt „personale, subiective si finale” (op. cit., p. 14, sublinierea mea), alegerea scopurilor ultime fiind „o chestiune de suflet si vointa” (op. cit., p. 15). Si - extrem de important - scopurile ultime sunt „intotdeauna non-economice” (Hayek, „Law, Legislation and Liberty, Vol. 2., p. 113). Ordinea spontana consta in legaturile care apar intre agenti referitor la mijloacele pe care ei le utilizeaza pentru atingerea acelor scopuri, fara ca deciziile referitoare la mijloace sa depinda de un acord asupra scopurilor ultime alese in mod subiectiv.
In mod similar, nu poti sa spui ca problemele de mediu sau oricare alt scop ce ar putea parea glorios ar trebui sa fie o prioritate a societatii, in numele careia o autoritate ar trebui sa treaca la impunerea de impozite excesive si la coordonarea mijloacelor din societate astfel preluate (confiscate) pentru atingerea acelui scop declarat prioritar. Problemele de mediu pot fi o prioritate a unui guvern, dar nu a societatii. Exemplele pot continua.
Cresterea volumului de resurse redistribuite in societate, cresterea investitiilor publice pentru rezolvarea unor probleme legate de protectia mediului inconjurator pe care nu le poate rezolva piata etc. pot fi ierarhizate ca agenda a unui guvern sau altul, dar nu pot fi impuse ca ierarhie de scopuri ale societatii fara a confisca libertatea individuala. Un guvern seamana foarte mult cu o organizatie (intreprindere), dar nu seamna deloc cu societatea. Guvernul este doar una dintre foarte multele organizatii ale caror legaturi in ansamblu formeaza economia nationala.
Nu exista o ierarhie de scopuri ale Marii Societati, lucru dovedit magistral de Mises si Hayek. Aici este falsul epistemologig al rationalist-constructivistului. Rationalist-constructivistul promoveaza ideea ca ar trebui proiectate ierarhii de scopuri la nivelul societatii, pe care guvernele sa le promoveze. Si pentru ca nu isi permite sa spuna de la inceput omului simplu ca asa incepe socialismul, ii explica cum guvernele ar trebui sa fie tot mai mari pentru a putea gestioana cat mai mult din ceea ce ar trebui, in viziunea sa, sa fie agenda societatii, bine ordonata intr-o ierarhie de scopuri. Pentru realizarea obiectivelor ierarhizate, ar trebui crescute cheltuielile publice si ar trebui crescuta reglementarea dedicata ierarhiei de scopuri.
Aici este un alt fals epistemologic. Ceea ce ar trebui sa i se explice omului de rand este ca guvernele prea mari interfereaza cu ordinea spontana, despre care Hayek insista ca este o ordine abstaracta, bazata pe legi generale, adica pe reguli generale de conduita. Limitele conceptiei care il ghideaza pe rationalist-constructivist, sau chiar scopurile ultime ale sale - si anume instituirea unei ierarhii de scopuri la nivelul societatii - il impiedica sa-i explice omului simplu ca un guvern trebuie sa ramana mic, pentru a nu le incalca libertatile in alocarea mijloacelor individuale pentru atingerea scopurilor lor particulare legitime. La limita, daca un guvern ar fi aproape la fel de mare cat intreaga societate, ar fi o singura agenda: cea a guvernului. Agenda cetateanului nu ar mai exista.
Ceea ce trebuie sa facem noi ceilalti, care credem in libertatea omului in general, si in particular in libertatea lui de a-si utiliza mijloacele pentru atingerea scopurilor particulare, este sa le explicam oamenilor ca odata stabilita (prin impozitele pe care le platim) aceasta limita relativ mica a guvernului, guvernul rezultat din alegeri trebuie sa-si prioritizeze obiectivele, ca orice organizatie: cat din impozite aloca pentru protectia mediului, cat pentru salarii, cat pentru pensii s.a.m.d.
In principiu, asa ar trebui sa votam, stiind exact structura cheltuielor pe care diverse partide ar dori sa le finanteze si cat ne costa cheltuielile ce ni se propun in timpul alegerilor. Asa am putea transmite ce volum de impozite vrem sa platim pentru a finanta acele cheltuieli.
Societatea s-a confruntat permanent cu probleme de mediu, cu epidemii, cu inegalitate etc. Rationalisti-constructivistii au prezentat aceste probleme ca fiind intotdeauna la apogeu. Rapoarte alarmiste au inundat societatea periodic. Ei au prezentat mereu problemele ca fiind rezultatul insuficientei aplicari a abordarii lor.
Totusi, adevarul este ca in ultimii peste 100 de ani, conceptia care a predominat in administratiile tarilor este cea rationalist-constructivista. Aceasta conceptie a sprijinit intelectual cresterea dimensiunii guvernelor. Ponderile cheltuielilor bugetare in PIB au crescut de la 5-15 la suta la inceputul secolului al XX-lea la peste 50 la suta in unele tari in prezent.
Cu toate acestea, problemele mentionate sunt in continuare nerezolvate. Din nou, ca si in multe alte perioade din trecut, problemele referitoare la poluare, la inegalitate, la pandemii etc. ne sunt prezentate ca fiind extrem de acute, necesitand interventii guvernamentale sporite, ca procent din PIB. Conceptia este profund gresita, deoarece ar insemna o interferenta si mai mare a unei organizatii enorme (guvernul) cu ordinea spontana. Este calea sigura ca statul sa-l striveasca pe individul despre ale carui valori rationalist-constructivistul vorbeste asa de frumos, dar pe care nu pare sa le respecte suficient.
Solutia pentru rezolvarea problemelor mentionate este exact cea opusa. Societatea omeneasca a ajuns intr-un punct in care trebuie sa redea ordinii pietei mai mult spatiu, prin reducerea dimensiunii guvernelor acolo unde acestea au devenit obeze, sau prin abtinerea de la extinderea acestora acolo unde sunt inca suple.
Acel spatiu inseamna mai mult antreprenoriat si mai multa bunastare pentru mai multi oameni. In final, inseamna o productie mai mare. In aceste conditii, guvernele mai mici, dar care prioritizeaza adecvat, vor reusi mai bine sa faca fata unor probleme de clima sau unor probleme sociale, caci vor fi fortate sa elimine din caile prin care sunt in prezent abuzate resursele publice.
Nu cred ca toti oamenii opereaza cu o distinctie clara intre rationalismul ordinii spontane si cel constructivist. Poate ca oamenii simpli sunt inclinati sa adere la ideile unui guvern mare - adica unul care pretinde ca rezolva probleme multiple si complicate si care promite mai multa egalitate - doar pentru ca simt nevoia de a fi parte din ceva mai mare decat ei insisi. Este o sugestie venita de la Ingrid De Groot, de la Acton Institute, intr-un articol intitulat „Trump, Fauci, and economist cannot escape morality”, in care explica in acest fel simpatia de care se bucura ideile socialiste intr-o sociatate in care rolul religiei pare sa fi scazut. Intre timp, articolul a fost sters de pe blog de comun acord de catre autoare si administratorul blogului. Apartenenta la ceva mai mare decat ei este, probabil, o dorinta natural-instinctiva a oamenilor.
In conditiile in care ponderea celor care cred in divinitate s-a redus, socialismul sau guverenele ar putea fi percepute de multi ca jucand rolul „atotputernicului” intr-o abordarea seculara. In orice caz, universitatea occidentala nu a economisit eforturile pentru a promova in stiintele sociale rationalism-constructivismul care a dus si continua sa duca la cresterea dimensiunii guvernelor. In plus, dupa criza din 2008, simpatiile pentru ideile socialiste au crescut, desi socialismul este o ideologie incoerenta si dovedit cea mai proasta. Totusi, pentru un numar crescand de oameni, aceasta idee proasta pare mareata si poate ca ii face sa vada in socialism,ceva mai mare decat ei insisi, construit de ei insisi.
Dupa decenii de promovare a rationalismului constructivist, ordinea spontana, adica Marea Societate, este greu de inteles pentru cei ce au ajuns sa creada ca tot ceea ce nu e proiectat de om in societate nu-i reprezinta si nu este just. Proprietatea privata este blamata; limba este modificata pentru a fi politic corecta; preturile libere sunt considerate de multi injuste etc. Din aceasta perspectiva putem spune ca asaltul scientismului asupra Marii Societati a avut deja loc. Cu toate acestea, mintea ordinii spontane este cu mult mai mare si mai puternica decat mintile individuale care ar putea sa conceapa o ierarhie de scopuri pentru societate si strategii si planuri de realizare a lor, tratand economia in ansamblul ei ca pe o organizatie, limitand sau chiar confiscand in proces libertatea celor care ar trebui sa coopereze spontan.
Oamenii nu mai ajung sa stie ca ordinea spontana este chiar Marea Societate, care inseamna reguli generale de conduita si care are proprietatea ca isi gaseste forta in faptul ca atunci cand ne realizam propriile noastre scopuri, noi ajutam la realizarea scopurilor altor oameni, indiferent ca le cunoastem sau nu. Aceasta este cea mai puternica forma de solidaritate sustenabila, asa cum au demonstrat teoreticienii ordinii spontane. Sau, acelasi lucru exprimat in celebra fraza a lui Adam Smith: „Nu este benevolenta macelarului, a berarului sau a brutarului cea de la care asteptam cina noastra, ci grija lor pentru interesele lor personale” (in „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations”, The Modern Library, p. 15). Sau, o fraza care este mai putin celebra decat precedenta, dar este mult mai limpede referitor la solidaritatea permanent generata nu numai in mod neintentionat de ordinea spontana, dar si mult mai bine: „Prin urmarirea propriului sau interes el (individul liber - nota mea) in mod frecvent promoveaza pe cel al societatii mult mai eficace (effectualy) decat atunci cand el chiar intentioneaza sa il promoveze (op. cit., p. 485).
Daca intr-adevar noi oamenii cautam ceva mai mare decat noi insine, dar produs de noi, atunci ar trebui sa stim ca acel lucru este Marea Societate. Ceva mai mare decat noi, produs de noi, nu exista. Socialismul sau guvernele excesive sunt produse de noi, dar sunt mult mai mici decat Marea Societate prin aceea ca nu ne permit sa fim solidari, adica nu ne permit ca atunci cand ne realizam propriile scopuri sa ajutam la realizarea scopurilor semenilor nostri. Socialismul promite solidaritate, dar exact asta nu poate oferi. Similar, guvernele mari promit solidaritate, dar cu cat sunt mai mari cu atat reduc din solidaritatea pe care o produce Marea Societate. Ceea ce putem face este sa ne asumam misiunea de a explica intr-un mod cat mai credibil si convingator cat mai multor oameni modul cum functioneaza societatea si, asa cum spunea Hayek, cat de putin stim cu adevarat despre ceea ce ne imaginam ca putem proiecta. Referirile mele la unele probleme curente din societatea occidentala utilizand mai ales viziunea hayekiana referitoare la ordinea spontana, asa cum am facut si in acest articol, este, sper, parte din acest efort.
