RO EN
Coșul este gol

SENSO AMBIENTE: Majorare de 20% a vanzarilor, in primul semestru

Senso Ambiente, companie specializata in importul si distributia de obiecte sanitare, a anuntat cresterea cu 20% a vanzarilor din primul semestru din 2010, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Rezultatele optime s-au datorat dinamizarii activitatii de distributie prin canale proprii, in zonele de vest si sud-est ale tarii, in special in Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu, Brasov, Oradea, Constanta, Baia Mare, Iasi, Pitesti, Craiova si Galati. De asemenea, societatea a lansat, in trimestrul al doilea a.c., o noua gama de obiecte sanitare premium, comercializata la preturi adaptate situatiei economice actuale. Reprezentantii societatii estimeaza, astfel, realizarea unei cifre de afaceri de doua milioane de euro in 2010. "Cu toate ca in Bucuresti realizam aproximativ 40% din vanzari, am observat faptul ca, odata cu introducerea pe piata a noii marci Ideal Standard, livrarile din Timisoara, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca si Oradea au sporit, in medie, cu 25% fata de nivelul din 2009. Aceasta majorare s-a datorat, in principal, faptului ca in Romania decizia de achizitie este bazata mai mult pe design si concept, in defavoarea tehnologiei incorporate in produsul respectiv", a declarat Virgil Lixandru, director de marketing si vanzari al companiei. Potrivit managerului, rata de schimbare a mobilierului de baie inregistrata de clientii din sectorul premium este o data la cinci ani, decizia fiind luata pe baza modificarii tendintelor in industria echipamentelor sanitare. In ceea ce priveste numarul de distribuitori, acesta va ajunge, pana la sfarsitul anului in curs, la 90 de companii.
***
Compania Senso Ambiente desfasoara, din anul 2003, activitati de import si distributie a obiectelor sanitare in Romania, fiind prezenta in 20 de orase. Din portofoliul firmei fac parte si produse ale firmelor Hansgrohe, Duravit, Glass Idromassaggio, Cleopatra, Apavisa si Huppe. Informatii suplimentare, la www.sensoambiente.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter