RO EN
Coșul este gol

Planurile realizate de arhitectii de la A&G se evidentiaza prin varietatea tematicii lor

Vlad Alexandru Gaivoronschi (52 de ani)
Functia/firma: arhitect partener principal si membru fondator al biroului de arhitectura Andreescu & Gaivoronschi, din Timisoara; conferentiar la Facultatea de Arhitectura din Timisoara (din 1990); vicepresedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania (din anul 2001);
Experienta profesionala: 1983-1990 - Arhitect la I.P.R.O.TIM (autor si coautor al mai multor proiecte); peste 80 de proiecte realizate, dintre care peste 50 puse in practica;
Studii: absolvent al Institutului Politehnic Traian Vuia - Timisoara, Facultatea de Constructii, Sectia de Arhitectura (in 1979) si al Institutului de Arhitectura Ion Mincu - Bucuresti (in 1982); Specializare la École d'Architecture de Paris Belleville (1992); Doctorat la Universitatea de Arhitectura Ion Mincu (in anul 2000);
Hobby-uri: muzica, desen, literatura, sport.

Biroul de arhitectura Andreescu & Gaivoronschi a fost infiintat in anul 1990 in Timisoara, la initiativa arhitectilor Vlad Gaivoronschi si Ioan Andreescu. Printre proiectele de referinta realizate de acestia se afla edificarea Hotelului Savoy, din Timisoara, proiect dificil de consolidare, restaurare si refunctionalizare a unei cladiri interbelice, din cauza amplasamentului pretentios, a dimensiunii acestuia si a presiunii exercitate de beneficiar in vederea obtinerii unui numar maxim de camere cu minimum de mijloace. Alte proiecte importante sunt: conversia parcului industrial Galeria 1, amenajarea agentiei comerciale si de relatii cu publicul Romtelecom din Bucuresti si design-ul interior al celei din Timisoara, planurile tehnice ale hotelului Reghina Blue si ale Pietei Badea Cartan (realizata pe structura metalica cu membrana tensila), precum si diverse imobile rezidentiale si comerciale.

-Care sunt trasaturile distincte ale proiectelor pe care le dezvoltati?
-Proiectele pe care le dezvoltam sunt, in general, destul de diverse, astfel incat nu pot afirma o anume specializare. Suntem generalisti prin formatie (conferentiari la Facultatea de Arhitectura din Timisoara), iar planurile tehnice realizate se evidentiaza prin varietatea tematicii lor: locuinte unifamiliale, hoteluri, cladiri comerciale si pentru birouri, amenajari interioare, restaurari, proiecte de regenerare urbana etc. Acordam o atentie deosebita pentru ca uzura fizica si morala a lucrarilor noastre sa fie cat mai redusa. Nu suntem de acord cu elaborarea de PUZ-uri si de proiecte de blocuri in serie, calitatea fiind o cerinta esentiala a proiectelor pe care le realizam.

-Care este cea mai importanta lucrare pe care ati realizat-o?
-Un proiect important care este in lucru de aproximativ trei ani il reprezinta ansamblul City Business Centre, amplasat langa centrului istoric al Timisoarei. Beneficiarul complexului de 5 cladiri (care includ spatii pentru birouri / comert / servicii, galerie interioara, holuri si parcari subterane) este compania Modatim Investment, din Timisoara. Regimul de inaltime al cladirilor este S+P+Mz+5E retrase, iar intreg ansamblul va insuma, la finalul executiei, 63.000 mp. In prezent sunt deja construite doua centre. Structura este mixta, din radier general de beton armat si din beton cu armatura rigida si grinzi metalice ajurate; cladirile beneficiaza de un sistem de fatada dubla cu lamele de sticla serigrafiata mobile la exterior si conectate (prin senzori) la sistemul de Building Management System (BMS), realizand, astfel, un mediu activ impreuna cu instalatiile interioare in vederea economisirii de energie. Fatadele sunt prevazute cu inchideri in jaluzele fixe din ceramica in zonele de mezanin si logii. Spatiile sunt destinate inchirierii, incadrandu-se, ca parametri, in clasa A. Proiectul primei cladiri de birouri a obtinut premiul de excelenta pentru arhitectura al Ordinului Arhitectilor Romani (OAR) Timis pe anul 2007 si a fost nominalizat de OAR pentru Premiul European pentru Arhitectura Mies van der Rohe - Barcelona 2008. Adiacent acestui complex de birouri, dezvoltam, de asemenea, un proiect de regenerare urbana in zona Pietei 700, din municipiu. Proiectul a fost supus dezbaterii publice si prezentat in cadrul Conferintei de la Brasov a OAR, avand ca subiect politica Romaniei pentru arhitectura. Mai multe informatii puteti afla din editia Iunie a revistei Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter