RO EN
Coșul este gol

Folii pentru profile din PVC - prin Deco Logistic Distribution


Mircea Dioanca
(28
de ani)
Functia/firma: director general al Deco Logistic Distribution;
Studii: Facultatea de Constructii, Universitatea Tehnica de Constructii, din Bucuresti;
Experienta: 10 ani in domeniul tamplariei termoizolante;
Hobby: calatorii, sport.

Compania Deco Logistic Distribuiton, specializata in comercializarea de folii pentru laminarea profilelor arhitecturale, este prezenta in Romania de la jumatatea anului trecut. Societatea este unic distribuitor pe piata autohtona al produselor realizate de Haogenplast – unul dintre primii 3 furnizori de folii la nivel mondial, cu o experienta de peste o jumatate de secol in aceasta industrie. Concernul dezvolta si livreaza folii pentru exterior si interior, utilizate la acoperirea sistemelor din PVC pentru constructii, cum ar fi profilele pentru usi/ferestre si glafuri sau dispozitivele pentru acoperisuri si piscine. Produsele furnizate de Haogenplast au aplicatii in mai multe ramuri ale sectorului constructiilor, dar si in agricultura sau alte domenii industriale, intrunind cerintele pietelor cu o dinamica deosebita. Compania Deco Logistic Distribution este implicata in livrarea sistemelor mentionate, precum si a altor materiale de constructii, cum ar fi lambriurile pentru exterior (American Siding).

- Prezentati oferta generala a companiei.
- Pe plan intern, in domeniul tamplariei termoizolante, Deco Logistic Distribution livreaza doua tipuri de folie pentru acoperirea sistemelor din PVC, respectiv pentru profile de ferestre si usi (cu pigment rezistent la radiatiile UV), cat si pentru glafuri (fara protectie UV). Produsele au un standard ridicat de performanta, fiind agrementate de institutul german Süddeutsche Kunststoff-Zentrum (SKZ). Incepand din 2008, Haogenplast a integrat in structura foliilor – pe langa pigmentul ce asigura protectia impotriva radiatiilor UV – un pigment nou (avand indicativul C), prin care se sporeste rezistenta foliilor si, implicit, a profilelor colorate la radiatiile solare. Aceasta imbunatatire a proprietatilor poate fi usor observata, prin intermediul unei camere de luat vederi cu infrarosu. Totodata, punem la dispozitia utilizatorilor folii de interior, pentru laminarea glafurilor si a altor sisteme arhitecturale, precum si folii adezive pentru protectia acestora.

- Ce rezultate financiare estimati pentru 2009?
- Consideram ca avem posibilitatea de a majora vanzarile fata de nivelul din 2008, pentru anul in curs fiind preconizata o cifra minima de afaceri de 0,4 milioane de euro. Pe termen mediu/lung, insa, este dificil de preconizat care va fi evolutia vanzarilor din domeniu, neputandu-se efectua o analiza concreta a consumului pietei in perioada urmatoare. Deco Logistic Distribution comercializeaza aproximativ 30 de nuante de dipozitive de infoliere, cele mai utilizate fiind stejar auriu, mahon si stejar inchis (reprezentand 98% din totalul comenzilor). Livrarile se efectueaza in maximum 48 de ore de la data inregistrarii comenzii. Compania noastra detine un spatiu de stocare cu o suprafata de 200 mp in Bucuresti. Acesta este destinat aprovizionarii partenerilor ce efectueaza comenzi constante, in cantitati moderate, livrarile catre clientii mari facandu-se direct de la fabrica Haogenplast. Stocul mediu de produse este de 10.000 mp de folie.

- Ce strategie de
extindere veti aplica in perioada urmatoare?
- In ceea ce priveste strategia de marketing, in perioada urmatoare ne propunem in principal, o impunere pe piata a marcii Haogenplast, prin promovarea brandului in randul potentialilor clienti. Suntem siguri de faptul ca, in timp, produsele proprii isi vor demonstra calitatea cel putin egala cu a materialelor similare din oferta firmelor competitoare. Din punct de vedere al dezvoltarii logistice, ne propunem efectuarea unei investitii estimate la aproximativ 0,1 milioane de euro. Fondurile vor fi alocate pentru constructia unui spatiu propriu de depozitare, care speram sa fie definitivat in 2010. Momentan, proiectul se afla in etapa obtinerii autorizatiei de construire, terenul fiind deja achizitionat. Totodata, anul acesta ne-am propus extinderea ariei de distributie spre zona Moldovei si in Bulgaria.

- Cum apreciati evolutia pietei autohtone in acest interval?
- Pe segmentul nostru de activitate (distributia de folii), datorita crizei economice, piata interna este destul de limitata in ceea ce priveste clientii si, respectiv, extinderea. In Romania exista circa 10 companii care detin utilaje pentru executarea operatiunii de infoliere, acestea necesitand o investitie semnificativa. Posibilitatea ca numarul acestora sa se majoreze in intervalul urmator este relativ scazuta. Referindu-ne la piata tamplariei termoizolante, in pofida situatiei actuale, speram ca aceasta va avea sustinere inca minimum 10 ani. Din nefericire, pe langa problemele generate de recesiune, multi factori negativi sunt accentuati si de anumite institutii mass-media, care prezinta in mod exagerat dificultatile actuale si le estimeaza la superlativ pe cele viitoare, determinand reactii de scepticism din partea potentialilor clienti. Firesc ar fi fost ca, odata cu integrarea in Uniunea Europeana, Romania sa intre intr-o era a industrializarii, insa, din cauza contextului actual, investitiile externe sunt incerte pentru moment. Acesta este si motivul pentru care consider ca depasirea dezechilibrelor la nivel intern depinde de trendul pe care il vor impune statele dezvoltate din Uniunea Europeana.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter