RO EN
Coșul este gol

MITEK: Livrari de circa 250 de tone de materiale preasamblate

Societatea MiTek Industries Grup (Bucuresti) efectueaza, pe plan intern, livrari de sisteme complete de tehnologie pentru industria constructiilor prefabricate din lemn, utilizate in special la mansarde,case din lemn,acoperisuri, panouri pentru pereti de tip sandwich, plansee din grinzi, sarpante industriale etc.
Vasile Isache-Falub, director general al MiTek Industries Grup Romania: “Solutiile preasamblate din lemn pot inlocui cu succes sistemele clasice, avand multiple avantaje in comparatie cu acestea (timp redus de montaj, folosirea intregului spatiul disponibil, caracteristici tehnice superioare, costuri reduse). Totodata, furnizam programe de proiectare si calcul de rezistenta pentru sarpante si case/ferme din lemn (RoofCon si TrussCon), in conformitate cu normativul Eurocode 5. In prezent, tendinta  in sfera proiectarii specializate este aceea de a realiza aplicatii software capabile sa defineasca geometria si caracteristicile necesare calculului in format tridimensional, usor de utilizat, care sa poata identifica inclusiv tipul de material si dimensiunile acestuia pentru etapa finala a obiectivului, dintr-un numar predefinit de optiuni. Astfel, dupa terminarea proiectarii, programul va genera automat toate plansele pentru dosarul de productie si montaj, impreuna cu listele de materiale necesare. Aceasta metoda de proiectare ofera posibilitatea realizarii unor deschideri de pana la 40 metri, fara stalpi de sustinere, din sectiuni mici de lemn brut de rasinoase imbinate cu placi «multicui» (sudura prin puncte in lemn), calculul de rezistenta fiind generat de software. Cea mai recenta aplicatie in cadrul careia am utilizat tehnica sudurii in lemn a fost implementata recent, in cadrul unui imobil de birouri ce apartine companiei Delta ACM - sucursala Timisoara, unde s-a efectuat o supraetajare cu doua niveluri a cladirii existente. Pe acest segment de activitate, societatea noastra inregistreaza livrari anuale de aproximativ 200 tone de organe de asamblare metalice de tip placi multicui - capacitatea totala de productie fiind de peste 10.000 de tone, pentru anul in curs fiind estimate vanzari de peste 250 de tone. In ceea ce priveste structura cererii, cele mai multe comenzi provin din industria agricola (sarpante pentru ferme) si hale de depozitare pe structura din lemn, tendinta specifica pietei fiind intr-o continua crestere. Referitor la rezultatele financiare, in 2010 am consemnat venituri de 1,5 milioane de lei (din care 90% reprezinta cota aferenta solutiilor prefabricate din lemn), iar in 2011 planul de afaceri prevede o cifra de 2,5 milioane de lei. Printre obiectivele pe termen scurt/mediu se afla  implemntarea tehnologiei de fabricare a constructiilor din lemn in sistem prefabricat pentru toti fabricantii din Romania, iar pentru firmele de proiectare efectuarea de cursuri gratuite pentru utilizarea programelor de proiectare pentru structuri din lemn, conform Eurocod 5. Principalele dificultati pe care le-am intampinat in perioada recesiunii constau in blocarea surselor de finantare (de catre institutiile bancare) pentru construirea fermelor, cat si a stoparea proiectelor rezidentiale. Una dintre solutiile de redresare pentru fabricantii de structuri din lemn ar fi intensificarea controalelor in vederea stoparii muncii la negru, intrucat peste 70% din lucrarile specifice acestui domeni se efectueaza de catre muncitori necalificati.”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter