Societatea Melcret Fonoterm, din Iasi, a contractat in prima parte a acestui an circa 25% din volumul de lucrari care ar putea asigura nivelul minim de rentabilitate a companiei pentru 2010. "In perioada corespunzatoare a exercitiului financiar precedent, acest indicator era de 35% pentru lucrarile noi, fiind completat de proiectele continuate din 2008. Din nefericire, in prezent nu ne mai putem baza nici pe aceasta resursa suplimentara, ceea ce ne determina sa elaboram prognoze mult mai pesimiste. Un aspect pozitiv este acela ca am reusit sa preluam proiectul de executie al fatadei cortina de la centrul comercial Botosani Mall. Lucrarea are o suprafata de 2.600 mp, noi executand atat peretele cortina vitrat, cat si luminatoarele, pentru care vom utiliza profile Exalco. Nu stim, insa, daca acest obiectiv va fi suficient pentru sustinerea firmei, cu atat mai mult cu cat nici macar in ceea ce priveste lucrarile de mici dimensiuni nu se intrevede o imbunatatire a situatiei. Daca in alte regiuni se poate spune ca numarul de cladiri aflate in diverse faze de executie si care au fost conservate este suficient de mare, la acestea activitatea putand reporni in orice moment, in zona noastra nici macar acest debuseu nu exista. Date fiind circumstantele mentionate, ne-am vazut nevoiti sa implementam un program drastic de reducere a costurilor, care s-a concretizat prin disponibilizarea in 2009 a circa 10% din personalul angajat la sectiile de productie si montaj, precum si prin reducerea cheltuielilor administrative. In perioada urmatoare vom continua acest proces, fiind posibila o reducere cu inca 10% a numarului de angajati. Totusi, departamentul de vanzari nu va fi afectat. In ceea ce priveste perspectivele de reluare a cresterii in bransa noastra, sansele de realizare in 2010 a acestui deziderat sunt minime, cel mai probabil o relansare urmand sa aiba loc in primavara anului urmator. De altfel, conform unor estimari realiste, rezultatele din acest an vor fi cu 15% inferioare celor din 2009. In aceste conditii, obiectivul nostru de marketing este acela de a ne incadra in limitele respective si, daca este posibil, de a le depasi, in vederea obtinerii unei cifre de afaceri egale cu nivelul celei din exercitiul financiar anterior", a subliniat Corneliu Veliscu, director general al firmei.