RO EN
Coșul este gol

MAKITA: Vânzări totale de peste 2,5 miliarde USD

Reprezentanţii grupului Makita, din Japonia, unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de scule electrice profesionale, au comunicat datele financiare corespunzătoare primelor 9 luni ale anului fiscal 2010 - 2011. Conform raportului oficial, în intervalul respectiv cifra de afaceri a fost de 204,57 miliarde yeni (2,5 miliarde USD), în creştere cu 12,5% faţă de perioada corespunzătoare din 2009. În aceeaşi perioadă, profitul a înregistrat un salt de 39,5%, până la nivelul de 32,82 miliarde yeni. Conducerea companiei apreciază că, în intervalul menţionat, mediul internaţional de afaceri din domeniu a manifestat o uşoară tendinţă de recuperare, deşi aceasta nu s-a manifestat pregnant în Japonia şi SUA, ci mai ales în Germania şi alte state ale Europei de Vest. Astfel, vânzările pe plan naţional au fost de 33,42 miliarde yeni (+8,3%) şi cele din Europa de 86,47 miliarde yeni (+7,8%) creşterea fiind datorată inclusiv revenirii pieţelor din Europa de Est şi Federaţia Rusă. În ceea ce priveşte America de Nord, livrările au totalizat 28,77 miliarde yeni (+7,3%), cele din Asia 17,75 miliarde yeni (+37,7%), în America de Sud vânzările însumând 15,17 miliarde yeni (+28,3%). Pentru întregul exerciţiu financiar se preconizează încasări în valoare de 267 miliarde yeni şi venituri de peste 40,5 miliarde yeni. Informaţii suplimentare, la www.makita.biz 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter