RO EN
Coșul este gol

Horatiu Tepes, CEO Bilka reprezinta Romania in finala EY Antreprenorul Anului 2020

Horatiu Tepes, CEO Bilka, a fost desemnat aseara castigatorul competitiei EY Entrepreneur Of The Year - Romania 2020. Antreprenorul a concurat pentru marele titlu alaturi de alti 38 de lideri de business si va reprezenta Romania in finala mondiala EY World Entrepreneur Of The Year, din 10 iunie 2021.
Bilka este o companie 100% romaneasca din Brasov, lider de piata in Romania in domeniul acoperisurilor, specializata in productia si dezvoltarea de sisteme complete pentru acoperisuri (tigla metalica, sistem pluvial si accesorii) pentru constructii rezidentiale si industriale. In cei 14 ani de prezenta pe piata romaneasca, antreprenorul Horatiu Tepes a transformat afacerea dintr-un furnizor de acoperisuri intr-un brand european. In prezent, Bilka detine cea mai mare fabrica de sisteme pentru acoperisuri din Estul Europei si produsele sale sunt tot mai cunoscute pe pietele externe.
In cadrul galei celei de a 5-a editii a EY Entrepreneur Of The Year Romania, Mihai Ivascu, fondator Modex, a primit titlul EY Emerging Entrepreneur Of The Year In Technology, iar premiul de excelenta acordat unei afaceri de familie de succes, Family Business Excellence Award, i-a revenit familiei Serban, care conduce Group Serban Holding.
Compania Modex a patentat o tehnologie proprie (Modex Blockchain Database), care face adoptia blockchain foarte facila si interoperabila cu orice sisteme traditionale. Fondata in 2017, Modex este prezenta in patru tari la nivel global si are birouri deschise la Bucuresti, Londra, Silicon Valley si Washington.
Grupul Serban Holding opereaza in prezent sase companii, are peste 400 de angajati si detine peste 12.500 ha de teren cultivate cu cereale, plante oleaginoase si legume, trei ferme de crestere a puilor si cinci bacanii.
Editia 2020 a competitiei EY Entrepreneur Of The Year Romania a inclus doua categorii speciale dedicate antreprenorilor care s-au implicat in comunitate si celor care au demonstrat flexibilitate si adaptabilitate la noile realitati din mediul de business, induse de criza sanitara globala.
Premiul Social Responsibility in the context of Covid-19 (Responsabilitate sociala in perioada Covid-19) i-a fost acordat lui Iulian Nedea, Simtel. In pandemie, Simtel a sprijinit aplicatia 9SOS, primul sistem privat integrat de telemedicina din Romania, care ofera servicii de asistenta si suport persoanelor afectate de COVID-19.
Premiul The most successful business transformation during the Covid-19 period (Cea mai de succes transformare a unui business in perioada pandemiei Covid-19) a mers catre Mihai Filip, Techtex. In 2020, compania Techtex, specializata in productia de material sintetic netesut (spunbond), folosit in fabricarea mobilierului tapitat, dar si la fabricarea materialelor de protectie medicala, inclusiv a mastilor, s-a adaptat rapid la cererea globala de textile medicale si a inceput sa produca masti chirurgicale si masti de protectie.
In urma investitiilor realizate, la mijlocul anului 2020, productia de masti de protectie a crescut la 50 de milioane de masti pe luna, iar cea de halate si combinezoane de protectie la 1,5 milioane, devenind cel mai mare producator roman de astfel de echipamente.
„Competitorii din acest an sunt antreprenori care au transformat anul pandemiei intr-o oportunitate de a se dezvolta, dar si de a se reinventa. Intr-un context atat de provocator, unii s-au regasit la limita supravietuirii business-ului, altii au vazut o oportunitate in adversitate, iar altii au pivotat noi modele de business. Ne bucuram ca prin acest program, Entrepreneur Of The Year, aflat la a 5-a editie, avem prilejul sa le recunoastem meritele, de multe ori extraordinare, si sa le facem cunoscute povestile, care devin adesea adevarate lectii de business”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania si Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrala si de Sud-Est si Regiunea Asiei Centrale.
Juriul EY Entrepreneur Of The Year - Romania 2020
Pentru selectarea castigatorilor, juriul a examinat fiecare aplicatie pe baza a sase criterii: spiritul antreprenorial, performanta financiara, directia strategica, impactul asupra comunitatii, capacitatea de inovare si integritatea personala.
Juriul independent a fost alcatuit din 3 antreprenori si 2 executivi de top, dintre care si castigatorul editiei anterioare, Ovidiu Sandor, Fondator si CEO Mulberry Development (Presedintele juriului), Mihaela Bitu, CEO ING Bank, Rucsandra Hurezeanu, Fondator si CEO Ivatherm, Cristian Rusu, fondator si CEO Casa Rusu si Fady Chreih, CEO Regina Maria.
Antreprenorii care au concurat in competitia EY Entrepreneur Of The Year - Romania 2020
Aceasta editie a adus in competitie 39 de antreprenori, din peste 15 sectoare de activitate, avand impreuna o cifra de afaceri de aproape 500 de milioane de euro si un total de peste 5000 de angajati.
Cei sase finalisti la categoria EY Entrepreneur Of The Year au fost:
1) Horatiu Tepes, Bilka - castigatorul titlului EY Entrepreneur Of The Year
2) Radu Savopol, 5 To Go
3) Mihai Pohontu, Amber Studio
4) Adrian Cocan si Madalina Cocan, Laptaria cu caimac
5) Vlad Popescu, Norofert
6) Ioan Cocan si Marius Hanganu, Tremend
Cele trei premii din categoria Emerging Entrepreneur Of The Year In Technology au fost acordate antreprenorilor:
1) Mihai Ivascu, Modex - castigator al titlului Emerging Entrepreneur Of The Year In Technology
2) Raul Popa, TypingDNA - locul al doilea
3) Teodor Blidarus, FintechOS - locul al treilea
Din 2014, competitia EY Entrepreneur Of The Year, singura competitie antreprenoriala care se organizeaza la nivel global, are loc si in Romania. EY Entrepreneur of The Year se organizeaza in 60 de tari de 35 de ani si premiaza antreprenorii pentru viziunea si directia strategica cu care isi cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personala si, nu in ultimul rand, pentru impactul pozitiv asupra comunitatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter