RO EN
Coșul este gol

GEPLAS: Cifra de afaceri de 6 milioane de lei


Geplas,
cu sediul in Miercurea-Ciuc (judetul Harghita) este prezenta pe piata autohtona din 1997, avand ca domeniu de activitate principal proiectarea, productia, montajul si comercializarea sistemelor de tamplarie Gealan. De asemenea, compania importa si distribuie, la nivel national, usi industriale si de garaje (Olymps Door, Nassau) si echipamente de automatizare corespunzatoare (Nice, Bernal), precum si ferestre de mansarda marca Schindler.

Lörincz B
arnabás, director general al Geplas: "Compania noastra traverseaza cu destula abilitate actuala perioada de criza economica. Putem afirma acest lucru intrucat, fata de anul 2008 cand realizam o cifra de afaceri de peste 7 milioane de lei, pentru 2009 prognozam rezultate financiare cu doar 20% mai mici, sperand sa consemnam livrari in valoare de 6 milioane de lei. In conditiile in care piata de constructii, in general, a scazut cu aproximativ 50%, rezultatele raportate de Geplas sunt incurajatoare. Evident, din gama de activitati derulate de firma, cea mai importanta scadere s-a consemnat in domeniul productiei/montajului de tamplarie termoizolanta, intrucat intentiile de achizitie au fost intarziate mult din cauza aplicarii partiale a actualului program guvernamental de reabilitare a locuintelor. Numerosi beneficiari si-au amanat decizia de a mai inlocui ferestrele, asteptand banii de la bugetul public. Totusi, noi nu am fost descurajati si ne-am implicat puternic in acest proiect, fiind, in prezent, una dintre cele mai active societati care actioneaza in domeniul modernizarii energetice a imobilelor multietajate din judetul Harghita. Desi pe alte segmente (cum ar fi montajul de ferestre la locuintele individuale), rezultatele nu sunt pozitive, ne mentinem optimismul si continuam sa facem eforturi deosebite in planul ofertarii. Produsele promovate de Geplas corespund tuturor cerintelor de performanta stipulate in cadrul standardului SR EN 14351-1, rapoartele de testare initiala fiind realizate in colaborare cu laboratorul IFT Rosenheim - Germania. Acest fapt ne da garantia calitatii, constituind, totodata, un instrument util de marketing si de consolidare a credibilitatii. Relatiile cu institutul german nu s-au oprit la faza de testare, de doua ori pe an fiind realizata o inspectie de audit, prin care este verificata conformitatea proceselor interne de productie. Trebuie precizat si faptul ca situatia firmei a fost echilibrata si de livrarea sistemelor de usi industriale, instalate la un obiectiv important din Ploiesti. Referitor la perspectivele de revigorare economica, nu se poate vorbi despre o relansare a activitatii in constructii mai devreme de jumatatea lui 2010. Dat fiind decalajul existent intre lansarea unei lucrari si inceperea operatiunilor de instalare a ferestrelor, este posibil ca primele semne pozitive in bransa noastra sa fie consemnate abia din toamna anului viitor"

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter