Pentru exercitiul financiar 2012-2013, holdingul austriac Egger a anuntat o sporire de 11% a vanzarilor, in pofida conditiilor economice tot mai dificile, principalul factor pozitiv fiind reprezentat de majorarea cantitativa a livrarilor de produse OSB, ca urmare a punerii in functiune a noii instalatii tehnologice de la Radauti (judetul Suceava). De altfel, alaturi de unitatea de productie a elementelor PAL din Gagarin (Federatia Rusa), centrul industrial coordonat de Egger Romania este unul dintre cele mai semnificative platforme ale grupului. Daca informatiile oficiale confirma ca subsidiara din tara noastra a realizat anul trecut o cifra neta de afaceri de 869,7 milioane de lei, in conditiile in care pentru 2011 a raportat 591,4 milioane de lei, la nivel de grup in 2012-2013 s-au evidentiat incasari de 2,181 miliarde euro. Walter Schiegl, responsabil al echipei manageriale pe segmentul de productie si tehnologie, a explicat ca investitiile din exercitiul financiar care tocmai s-au finalizat au insumat 65 milioane de euro (in vederea consolidarii pozitiei pe piata) si 83 milioane de euro (pentru dezvoltare), din care o suma semnificativa a revenit constructiei unei centrale pe baza de biomasa (operationala din octombrie 2013), care sa deserveasca unitatea din Radauti. Acest centru industrial constituie, de altfel, unul dintre cele mai importante proiecte “greenfield” din Romania, dezvoltat prin alocarea a 500 milioane de euro si unde s-au creat 700 de locuri de munca. In acelasi timp, Thomas Leissing, membru al comitetului executiv si responsabil pentru finantare, administrare si logistica, a subliniat ca "desi industria prelucrarii lemnului a continuat sa progreseze, anul acesta principalele riscuri sunt legate de o degradare continua a cererii in sudul Europei si de o crestere constanta a costului aferent materiilor prime si energiei. Pentru a ne mentine competitivitatea in sectorul semifabricatelor din lemn, am stabilit o strategie de securizare a procesului de achizitie a masei lemnoase, ce presupune operatiuni de reciclare, noi sisteme logistice si stabilirea de contracte pe termen lung cu partenerii furnizori”. Din datele furnizate de conducerea grupului rezulta ca la Radauti se pot realiza placi de PAL brut (650.000 mc pe an), PAL melaminat pentru industria mobilei (30 milioane mp/an) si panouri OSB folosite la constructii din lemn si in unitatile de fabricare a tamplariei (intr-un ritm de 340.000 mc pe an). Toate liniile tehnologice lucreaza la capacitate maxima, in parametrii planificati initial. Informatii suplimentare, la www.egger.com
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.