RO EN
Coșul este gol

DECEUNINK: Diminuare de 19,6% a vanzarilor

Recent, conducerea executiva a Deceuninck Group a dat publicitatii rezultatele financiare consemnate in trimestrul al patrulea al anului trecut, respectiv in 2009. Potrivit documentului, "in perioada octombrie-decembrie 2009 s-a consemnat un trend descendent mai ponderat fata de intervalul anterior, diminuarea veniturilor fiind de 9,4% (la 128,2 milioane de euro) fata de aceeasi perioada din 2008 (cand s-au inregistrat 141,5 milioane de euro). In consecinta, datele preliminare indica faptul ca, la nivelul lui 2009, declinul cifrei de afaceri s-a situat sub cel mediu al pietei, ajungand la 19,6% (ceea ce a corespuns unui nivel de 506,5 milioane de euro), in timp ce – in anul precedent – incasarile s-au situat la 629,9 milioane de euro). Din punct de vedere cantitativ, livrarile au regresat cu 2,1% in cel de-al patrulea trimestru si cu 15,3% anul trecut".
Situatii diferite, in functie de regiune
Analizand structura vanzarilor la nivel zonal, conducerea grupului din Hooglede-Gits (Belgia) a indicat faptul ca situatia acestora este diferita, in functie de fiecare regiune in parte. Astfel, in Europa de Vest, ultimele trei luni ale anului trecut au reprezentat o perioada de stabilizare, intrucat Deceuninck a avut aceleasi incasari ca in intervalul similar din 2008. Promovarea intensa a sistemului din PVC pentru tamplarie Zendow, precum si lansarea unor noi variante de profile caracterizate prin eficienta energetica optima si proprietati ce respecta cerintele actuale de protectie a mediului au avut rezultatele scontate. In acest sens, Deceuninck anticipeaza noile exigente ce vor fi cuprinse in standardele internationale de izolare termica si acustica. Focalizandu-si atentia spre diversificarea activitatii departamentului de relatii cu clientii si spre sustinerea marcii Deceuninck, holdingul a reusit sa-si consolideze cota de piata, marcand si o crestere a vanzarilor de sisteme compozite pe baza de lemn Twinson. Noile produse orientate catre exigentele actuale ale utilizatorilor finali au fost receptate pozitiv de partenerii vest-europeni de afaceri. La fel ca in trimestrele anterioare, subsidiarele din Belgia si Franta au avut performante optime, in timp ce in Marea Britanie si Spania veniturile s-au contractat la un nivel ce a depasit media regionala. "In schimb, in Europa Centrala si de Est (inclusiv Germania) incasarile s-au diminuat cu 25% daca se ia in considerare o baza de calcul anuala. Pe piata germana s-a evidentiat o scadere usoara, iar in celelalte state din zona s-a constatat un declin major, pierderile filialelor datorandu-se, mai ales, crizei specifice pietelor locale de constructii si deprecierii monedelor nationale in raport cu euro. In Turcia, concernul s-a confruntat cu un declin de 6%, determinat exclusiv de deprecierea lirei turcesti - YTL fata de moneda europeana, intrucat vanzarile exprimate in YTL au sporit cu 5%. Cererea pentru produsele Deceuninck sed mentine la un nivel optim pe piata turca, iar in anul 2009 subsidiara locala a avut posibilitatea de a-si dezvolta in mod sustenabil portofoliul de clienti, ceea ce a dus la majorarea cotei de piata. In Statele Unite ale Americii, ultimul trimestru al anului trecut a adus cu sine o crestere de 9% a vanzarilor (calculate in euro). Consideram ca situatia pozitiva se datoreaza impactului determinat de aplicarea programului guvernamental de stimulare fiscala, ce incurajeaza inlocuirea tamplariei existente cu ferestre performante", se arata in comunicatul corporatiei. In consecinta, la formarea cifrei de afaceri din 2009 filialele Deceuninck din Europa de Vest (exclusiv Germania) au contribuit cu 41%, cele din Europa Centrala si de Est (plus Germania) cu 32%, in timp ce subsidiara din Turcia si cea din SUA au avut ponderi de 16% si 11%.
Fluxul de lichiditati si profitabilitatea – prioritati absolute pentru 2010
Referindu-se la posibila evolutie a pietei internationale din anul 2010, directorul executiv al Deceuninck Group, Tom Debusschere, a precizat ca "primele semne de stabilizare a vanzarilor si de reducere a pierderilor au aparut inca din trimestrul al treilea si au continuat pana in octombrie 2009. Deja, din luna noiembrie a anului trecut, s-au consemnat venituri similare celor din acelasi interval al lui 2008. Datele fundamentale pe care se bazeaza strategia de afaceri a Deceuninck indica faptul ca ferestrele eficiente energetic pentru constructii noi si reabilitari vor constitui "motorul" pietei globale de constructii. In acest context, tamplaria din PVC va ramane una dintre principalele solutii preferate de beneficiari, ca urmare a avantajelor legate de protectia termica si intretinerea facila in exploatare. Cu toate acestea, pe termen scurt evolutia bransei nu poate fi conturata cu exactitate, ceea ce inseamna ca, in 2010, mizam pe un volum stabil de contracte si comenzi. Oprirea declinului pe majoritatea pietelor reprezinta o certitudine, dar nu exista niciun semn care sa indice o reluare generala a ascensiunii economice. Dupa scaderea pretului la materiile prime (pulbere/granule din PVC) semnalata in ultimele doua luni ale anului trecut, 2010 a debutat cu o crestere a cotatiei. Tinand cont de aceste particularitati ale mediului de afaceri, Deceuninck isi continua activitatea in parametrii stabiliti prin planul de contracarare a efectelor recesiunii. Restructurarea financiara s-a finalizat odata cu aplicarea masurii de crestere a capitalului, iar procedeele de reducere a costurilor operationale s-au implementat complet la aproape toate subsidiarele. Ca urmare a dinamizarii activitatii (constatata imediat dupa diminuarea cheltuielilor), optimizarea fluxului de numerar (indicatorul de "cash flow") si sporirea profitabilitatii reprezinta prioritati absolute ale Deceuninck pentru anul in curs". Informatii suplimentare, la www.deceuninck.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter