RO EN
Coșul este gol

ANALIZA: Stabilizare a productiei in cadrul industriei chimice din UE

Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC) a publicat, recent, noi documente analitice privind dinamica acestui sector de activitate (care include preponderent substantele chimice pentru constructii), cu date actualizate partial, aferente primelor patru luni din 2019 si cu informatii complete pentru intervalul ianuarie-martie al anului in curs.
Astfel, oficialii organizatiei sustin ca mediul de afaceri mondial a inceput sa se degradeze, din punct de vedere al conditiilor economice specifice (ca de altfel si indicele de incredere ESI in Europa), astfel incat productia de materiale chimice s-a stabilizat (0%) in ianuarie-martie 2019, desi continua inca sa se afle la cote optime. Preturile s-au majorat cu +1,1% in aceeasi perioada, in timp ce, pentru primele patru luni ale anului in curs, consumul total si vanzarile totale de materiale chimice au inregistrat in continuare un avans moderat.
„In intervalul de referinta, dupa finalizarea celor trei luni analizate, productia s-a stabilizat la nivelul celor mai multe segmente de activitate, dar in cazul substantelor chimice de baza s-au inregistrat scaderi, in timp ce vanzarile interne (din UE) s-au inscris pe un trend descendent (-0,5%) in ianuarie-martie 2019, pe fondul cresterii nesatisfacatoare a consumului (+0,9%), in contextul continuarii trendului de ajustare in sens pozitiv al pretului stabilit de producatori (+1,1%)”, se arata in raportul Cefic, elaborat si prezentat la 29 mai 2019 de dr. Moncef Hadhri, director al departamentului Cefic Industrial Policy - Economic Affairs.
Celelalte date privind activitatea comerciala atesta ca exportul a fost in crestere cu +2,3% in ianuarie-martie 2019, fiind insa semnalat faptul ca Brazilia si Coreea de Sud se afla in recesiune, iar UE, China si India parcurg o perioada de recuperare in cadrul ciclului actual de business. SUA, Japonia si Federatia Rusa au experimentat, insa, un trend economic descendent in primul trimestru al anului in curs. Totodata, importul de materiale chimice in UE s-a majorat cu +5,8% in ianuarie-martie 2019, ceea ce inseamna ca surplusul comercial, ca si cel net au coborat in continuare, cel comercial fiind mai redus cu -0,5 miliarde euro. Totusi, dr Moncef Hadhri a subliniat ca, avand in vedere actualul context al economiei globale, industria europeana de materiale chimice a avut un inceput de an bun, de vreme ce productia a fost aceeasi ca in primul trimestru al anului 2018, iar capacitatea efectiva de fabricatie a fost mai redusa cu -1,1%, din cauza unor opriri programate pentru mentenanta sau a unor intreruperi inopinate.
In consecinta, la randul lor, toate informatiile furnizate pentru primul trimestru din 2019 (sau pentru ianuarie-aprilie a.c.), la nivelul industriei chimice europene, arata astfel: vanzari totale (UE si export) (+0,3%), vanzari doar in UE (-0,5%), valoare a exportului (+2,3%), nivel al importului (+5,8%), un consum in usoara crestere (+0,9%), o productie stabila (0%) si o ascensiune nesemnificativa a pretului (+1,1%).
Predictiile bazate pe activitatea curenta, de la 5 octombrie 2018, indica, astfel, faptul ca situatia specifica industriei chimice din UE reflecta perspective relativ bune, urmand ca ritmul de crestere sa se mentina in anumite limite, desi exista inca riscuri majore, date de nesiguranta economica si de factorul politic. Astfel, perspectivele pe termen scurt si mediu, reiterate inclusiv de Comisia Europeana, sunt partial promitatoare, iar managerii marilor companii din industrie continua sa fie moderat-optimisti.
***
Analiza indicatorilor industriei chimice nu include si tendintele specifice sectorului farmaceutic, considerat a fi un domeniu distinct si se refera cu precadere la produsele ce sunt utilizate pe piata de constructii si pe cea auto. Raportul CEFIC – organizatie reprezentativa pe plan european, fondata in anul 1972 si care integreaza 29.000 de companii afiliate, cu aproape 1,2 milioane de angajati, ce genereaza 14,7% din productia mondiala de chimicale si au o contributie de 1,1% la PIB al UE – se bazeaza pe datele publicate cu o frecventa cel putin lunara de biroul Eurostat privind productia de substante chimice, comertul, preturile si vanzarile totale, precum si pe alti indici, cum ar fi cei cuprinsi in cercetarile periodice ale IFO, Comisiei Europene etc. Pentru a descarca raportul prezentat la finele lunii mai 2019, click aici! Informatii suplimentare, la www.cefic.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter