Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC) a publicat, recent, noi documente analitice privind dinamica acestui sector de activitate (care include preponderent substantele chimice pentru constructii) aferente intervalului ianuarie-noiembrie 2016 si, partial, ultimului trimestru al anului trecut. "In perioada de referinta, dupa finalizarea celor 11 luni analizate, productia a stagnat la nivelul lui 2015, in timp ce vanzarile au regresat cu -3,6% fata de intervalul similar de raportare, iar cele intra-comunitare s-au depreciat cu -4,2%, din cauza scaderii pretului si mentinerii productiei la parametrii din 2015. In acelasi timp, chiar daca preturile au continuat sa se contracteze, iar vanzarile la nivelul UE s-au diminuat, exportul a consemnat niveluri considerate a fi optime (respectiv, 120,9 miliarde euro, cu 2,8 miliarde euro mai putin ca in 2015), iar importul s-a diminuat, la randul sau, cu 3,4 miliarde euro, pana la 82,4 miliarde euro, in asa fel incat surplusul comercial net in UE a ajuns la 38,5 miliarde euro, in scadere, totusi, fata de cele 44,7 miliarde euro din intregul an 2015. Restul statelor europene necomunitare (printre care se afla Rusia, Turcia si Elvetia) devin principala sursa de contributie la acest surplus (insa cu un declin al cererii de polimeri si produse chimice speciale, contracarat de livrarile de substante anorganice de baza si petrochimice), urmate de SUA (cu o prabusire a relatiilor comerciale, mai ales in sectorul petrochimic), respectiv de tarile din Orientul Mijlociu. In schimb, in industria chimica din UE, un deficit major a fost consemnat pe relatiile comerciale cu India, Coreea de Sud si Japonia. Insa, cu toata reducerea de -3,6% a vanzarilor, gradul de utilizare a capacitatilor productive a fost apropiat de nivelul mediu al perioadei ante- si post-criza (1995-2015), fiind egal cu acea cota, calculata pe termen lung, insa cu 3,7 puncte procentuale sub pragul-record de referinta, consemnat dupa finalizarea recesiunii globale (in primul trimestru din 2011). Predictiile bazate pe activitatea curenta indica, astfel, faptul ca situatia specifica industriei chimice din UE reflecta perspective favorabile, incepand cu trimestrul al patrulea din 2016, desi ritmul de redresare economica ramane, inca, eterogen. In fine, dar nu in ultimul rand, cele mai recente date confirma o stabilizare a fortei de munca din industria chimica a UE, cu toate ca numarul angajatilor se afla si in continuare sub pragul consemnat ante-criza. Astfel, circa 1,7 milioane de persoane lucreaza actualmente in mod direct in industria chimica din tarile comunitare.
***
Analiza indicatorilor industriei chimice nu include si tendintele specifice sectorului farmaceutic, considerat a fi un domeniu distinct si se refera cu precadere la produsele ce sunt utilizate pe piata de constructii si pe cea auto. Raportul CEFIC - organizatie reprezentativa pe plan european, fondata in anul 1972 si care are 29.000 de companii afiliate, cu aproape 1,2 milioane de angajati, ce genereaza 14,2% din productia mondiala de chimicale - se bazeaza pe datele publicate cu o frecventa lunara de biroul Eurostat privind productia de substante chimice, comertul, preturile si vanzarile totale, precum si pe alti indici, cum ar fi cei cuprinsi in cercetarile periodice ale IFO, Comisiei Europene etc. Informatii suplimentare, la www.cefic.org