Sase din zece tineri cu varste intre 15 si 24 de ani (830 de milioane de persoane), la nivel global, nu vor avea competentele necesare pentru piata muncii in 2030, inclusiv cele pentru tranzitia la economia verde, arata datele unui raport realizat de PwC, Unicef si Generation Unlimited.
Conform documentului "Why the world needs to upskill young people to enable the net zero transition", publicat miercuri, printre principalele cauze ale acestei situatii se afla lipsa unei strategii de educare si formare pentru piata muncii, bazata pe colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri si organizatiile neguvernamentale, dar si accesul limitat sau inexistent la internet.
In Romania, potrivit Institutului National de Statistica (INS), in trimestrul al treilea din 2022, rata somajului a atins 23,9% in randul tinerilor (15-24 ani), comparativ cu rata generala de 5,4%.
In acelasi timp, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Muncii (OIM), numarul tinerilor din intreaga lume care nu au un loc de munca, nu urmeaza o forma de invatamant sau o formare profesionala se afla, in prezent, la cel mai ridicat nivel din 2005.
Estimarile incluse in raportul de specialitate arata ca tranzitia catre o economie verde va crea 8,4 milioane de locuri de munca pentru tineri pana in 2030.
O analiza realizata de PwC UK releva faptul ca, pentru fiecare loc de munca "verde" creat, alte 1,4 noi locuri de munca noi ii pot fi atribuite, iar multiplicatorul este chiar mai mare in sectoare precum energie, utilitati si productie.
"Tranzitia catre o economie verde necesita o schimbare a tipurilor de locuri de munca si o transformare a modului in care oamenii lucreaza. Gestionarea acestei schimbari presupune calificare, recalificare si perfectionare, care vor avea un impact triplu: vor contribui la reducerea emisiilor de carbon, reducerea inegalitatii si gestionarea crizei somajului in randul tinerilor. Presiunea pentru dezvoltarea de competente in domeniul economiei verzi este resimtita si mai mult in contextul in care ritmul de reducere a emisiilor de carbon trebuie sa creasca de 11 ori comparativ cu media globala realizata la inceputul anilor 2000 pentru a atinge obiectivele climatice de la Paris. Prin urmare, va creste cererea pentru anumite locuri de munca (exemplu in constructii), va schimba natura altora (exemplu intretinerea vehiculelor electrice este diferita de cea a masinilor pe benzina), va crea noi locuri de munca (exemplu mai multi experti in sustenabilitate) si chiar va elimina unele existente", se mentioneaza in raportul citat.
In martie 2020, PwC a lansat o colaborare strategica globala de trei ani cu Unicef in sprijinul initiativei Generation Unlimited (GenU), care isi propune sa contribuie la dezvoltarea competentelor a milioane de tineri din intreaga lume. Pentru informatii suplimentare, click aici!