Unele dintre modificarile facute in graba de Parlament, pe un proiect de lege care oricum nu a fost discutat cu partenerii sociali, pot afecta siguranta angajatilor din 15 mai, pentru ca fac, in unele cazuri, imposibila asigurarea distantarii sociale, obligatorie si in perioada imediat urmatoare si ne referim in acest caz punctual de modul in care va fi reglementata telemunca.
Daca Parlamentul impune angajatorilor sa obtina acordul salariatului pentru telemunca in perioada starii de alerta, aceasta va genera un efort logistic greu de gestionat in cazul acelor companii care pot organiza munca de acasa pentru o parte semnificativa a fortei de munca, mai ales daca ne imaginam situatii nefericite in care autoritatile vor fi nevoite sa impuna noi restrictii si companiile vor trebui sa reactioneze cu rapiditate.
Faptul ca angajatul trebuie sa se prezinte fizic la locul de munca pentru a semna acordul pentru prestarea muncii in regim de telemunca sau a muncii la domiciliu nu este doar anacronic, ci si periculos din punct de vedere epidemiologic, el fiind expus tocmai riscului de infectare cu coronavirusul SARS-CoV, pe care incercam sa il evitam. In timpul starii de urgenta, nici angajatorii, nici salariatii nu au semnalat probleme de implementare a telemuncii sau muncii la domiciliu prin dispozitia angajatorului.
Principala preocupare a membrilor Confederatiei Patronale Concordia a fost, in perioada starii de urgenta, asigurarea, prin toate mijloacele, a sigurantei celor peste 300.000 de angajati ai membrilor nostri. Pericolul nu a trecut, iar modificarea regimului telemuncii pentru perioada starii de alerta, ne pune in imposibilitatea de a mai face acest lucru. Legea trebuie sa permita in continuare angajatorului sa adopte masurile necesare protejarii salariatilor, inclusiv posibilitatea de a dispune masura telemuncii acolo unde se impune, fara a ingreuna procesul prin introducerea obligatiei de obtinere a acordului salariatilor. In acest mod, fara a ingreuna procesul angajatorul poate continua activitatea, fara sa afecteze veniturile salariatului ceea ce este in beneficul acestuia.
Intelegem urgenta adoptarii proiectului de lege, dar credem ca este nevoie ca acesta sa mentina aceleasi obiective ca si celelalte acte normative care au reglementat aceasta perioada dificila, respectiv protejarea salariatilor impotriva riscului de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 in cazul revenirii la locurile de munca. Spus mai simplu, in ceea ce priveste telemunca si munca la domiciliu, cerem sa se pastreze in perioada starii de alerta acelasi regim din timpul starii de urgenta.