RO EN
Coșul este gol

CDR cere anularea limitei de 75% a numarului de persoane trimise in somaj tethnic

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei - CDR a luat act de masurile recent adoptate si apreciaza eforturile depuse de Guvern de a gasi solutii cu care sa vina in ajutorul angajatilor si companiilor afectate de pandemia COVID-19, insa subliniaza ca aceste masuri trebuie sa fie clare, simple si aplicate in mod echilibrat si sa vizeze toate persoanele si companiile afectate de pandemie.
Inca de la inceputul declararii pandemiei, CDR (mediul de afaceri) a formulat o serie de propuneri pentru masuri concrete care sa vina in sprijinul companiilor aflate in dificultate, pentru a fi aplicate doar pe durata situatiei de urgenta, precum: solutii de flexibilizare a muncii, suport pentru somaj tehnic pentru toti angajatii si companiile impactate, simplificare, digitalizare si eliminarea birocratizarii. Toate aceste propuneri sunt menite sa asigure atat protectia salariatilor si a clientilor nostri, dar si perenitatea locurilor de munca, asigurarea continuitatii unor activitati economice si limitarea impactului negativ al acestei situatii asupra competitivitatii economice a Romaniei pe termen lung.
Analizand masurile adoptate prin OUG nr. 30 din 2020, consideram inca insuficiente si partial neclare anumite aspecte privind implementarea acestora, in special cele care vizeaza somajul tehnic. Totodata, mentionam ca, pentru asigurarea unui echilibru economic este extrem de important ca masuri precum suportul in caz de somaj tehnic sa fie aplicate in mod unitar, nediscriminatoriu si sa vizeze toate categoriile de angajati si companii impactate, nu doar o parte dintre acestea, mai ales ca situatia economica se deterioreaza de la o zi la alta. Masura nu reuseste sa adreseze nici problemele companiilor mici, care sunt pe punctul de a fi inchise.
Consideram ca fiind vitala sprijinirea tuturor activitatilor afectate, nu doar a celor care sunt inchise prin deciziile autoritatilor sau unde angajatorii se afla in prezent in incapacitate de a plati salariile. Masurile trebuie sa aiba si un caracter preventiv pentru a evita efecte negative si in viitor, nu doar in prezent. Trebuie sa existe un sprijin acordat in mod nediscriminatoriu si balansat, pentru a evita efectele negative asupra economiei pe termen scurt, mediu si lung. In acest sens consideram necesar sa se elimine limita maxima de 75% pentru numarul persoanelor ce pot fi trimise in somaj tehnic, lasand la decizia fiecarui agent economic sa-si dimensioneze personalul activ versus cel in somaj tehnic in functie de nevoile rezultate din activitatea economica efectiva.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter