RO EN
Coșul este gol

ABSL: Numarul angajatilor care doresc sa lucreze doar la birou este mai mic de 15%

Aproximativ 65% dintre companiile industriei serviciilor pentru afaceri solicita angajatilor sa lucreze de la birou 2 - 3 zile pe saptamana, arata un studiu realizat de Asociatia Business Service Leaders in Romania in perioada februarie - aprilie 2022.
De asemenea, 49% dintre companiile chestionate au afirmat ca cele mai mari provocari post pandemie sunt legate de implicarea si motivarea angajatilor, precum si de modalitatile de a-i determina sa se reintoarca la birou.
Conform studiului ABSL, numarul angajatilor care doresc sa lucreze doar de la birou este mai mic de 15% in aproximativ 90% dintre companiile industriei. 60% dintre companiile participante spun ca intre 50% si pana la 100% dintre angajatii lor prefera modalitatea de lucru hibrid. Dintre acestia, majoritatea vor lucra de la birou doua zile pe saptamana (37% dintre companii vor solicita acest lucru pentru angajatii ce lucreaza in format hibrid) sau trei zile pe saptamana (27% dintre companii).
Zilele in care se lucreaza de la birou sunt stabilite de catre angajati in 30% dintre cazuri, de catre team leader in 25%, de catre management in 30%, iar de catre clienti in 15% dintre cazuri.
In top trei angajati ce prefera munca de acasa sunt cei care au copii mici sau cei care au in grija alti membrii ai familiei, precum si cei care pierd prea mult timp in trafic sau care fac naveta, dar si cei care lucreaza in IT si dezvoltare de software.
Studiul mai arata ca o parte dintre cei care au copii mici se afla si in topul celor care doresc sa lucreze doar de la birou (pentru a se putea concentra mai bine), alaturi de juniorii din companie sau de noii angajati, dar si de cei care au nevoie sa lucreze impreuna cu colegi din alte departamente. 
"Aproximativ 60% dintre companiile industriei planuiesc ca revenirea la birou sa se faca printr-o perioada de reacomodare, in care orice angajat sa poata veni la birou atunci cand vrea si fara sa existe un numar obligatoriu de zile. Treptat insa, procentul celor care vor lucra de la birou va creste si vor incepe sa apara reguli foarte clare. In stabilirea modului de lucru (de acasa, hibrid sau de la birou) companiile vor tine cont de tipul de activitate prestata, de experienta, performanta, marimea echipei, tipul de proiect, dar si de preferintele angajatilor si ale clientilor. Studiul a aratat ca toate serviciile furnizate de industria noastra se pot realiza din formatul hibrid, de aceea acest mod de lucru va continua si dupa terminarea pandemiei. In ceea ce priveste clientii, doar 9% dintre acestia cer ca serviciile sa fie furnizate de catre angajati care lucreaza de la birou", a precizat Ciprian Dan, presedinte ABSL.
Potrivit studiului citat, 26% dintre companiile respondente accepta ca in mod exceptional sau respectand anumite reguli (de exemplu un numar maxim de zile/an), angajatii lor sa lucreze dintr-o alta tara. 64% dintre companii privesc insa munca de oriunde ca fiind activitatea derulata doar din Romania, dintr-o alta localitate decat cea in care au sediul. Acesti angajati vor trebui insa sa vina periodic la birou.
"Aproximativ 70% dintre companiile membre ABSL au raportat ca productivitatea angajatilor este mai mare acum, comparativ cu 2020, in timp ce 25% au raportat o productivitate similara celei anterioare pandemiei. Mai mult de jumatate dintre companii au observat schimbari in motivele pentru care angajatii sunt multumiti sau nemultumiti la locul de munca. Cei mai multi dintre acestia apreciaza faptul ca au posibilitatea sa lucreze de acasa si ca au gasit un echilibru intre munca si viata personala, pentru altii insa acest mod de lucru a dus la o crestere a orelor suplimentare. Pentru a veni in intampinarea angajatilor, 71% dintre companii au implementat un program flexibil de munca. Cea mai mare provocare a companiilor din industria noastra ramane insa motivarea si implicarea angajatilor, 28% dintre companii punand acest aspect pe primul loc. Un alt aspect important este necesitatea prezentei la birou pentru formarea viitorilor lideri. In majoritatea cazurilor, acestia trebuie sa exerseze interactiunea directa pentru a putea invata sa conduca echipe intr-un mod competent", arata Catalin Iorgulescu, vicepresedinte ABSL.
Totodata, peste 50% dintre respondenti spun ca in ultimele 4 luni a crescut rata plecarilor din companie si ca incearca sa compenseze acest lucru prin salarii si pachete de beneficii, dar si de wellbeing competitive, precum si prin programe de dezvoltare de cariera si mobilitate interna.
Nu in ultimul rand, 54% dintre companiile chestionate apreciaza ca in acest an angajatii care se potrivesc in totalitate cu descrierea postului sunt mai greu de gasit si astfel necesita o perioada suplimentara de pregatire.
Studiul ABSL arata si un profil al candidatilor in 2022: acestia apreciaza flexibilitatea, au asteptari salariale foarte mari, multe alte solicitari (beneficii, etc.), pun accent pe echilibrul dintre munca si viata personala, vor sa stie care sunt posibilitatile de evolutie in cariera, prefera sa lucreze de acasa. 
"Peste 74% dintre companii au extins procesul de recrutare in toata tara, oferind solutii diferite de telemunca. 35% dintre companiile participante la studiu au angajat anul trecut un procent de pana la 5% persoane care locuiesc in orase diferite de cel in care isi au sediul, 24% dintre companii au angajat din alta localitate intre 6% - 10% din noii angajati, alte 21% dintre companii au in aceasta categorie intre 11% si 25% din angajarile facute in ultimul an", arata studiul citat.
De asemenea, 66% dintre companiile participante la studiul ABSL mentioneaza ca au adaptat spatiul de birouri (sau urmeaza sa o faca in perioada urmatoare) la particularitatile noului mod de lucru. Biroul faciliteaza comunicarea si interactiunea (mai multe zone pentru relaxare, mai multe spatii de intalniri si socializare).
Asociatia a realizat studiul privind modalitatile de lucru post pandemie adoptate de companiile din industrie, pentru perioada 2022 - 2023, prin participarea a 45 de companii din Romania avand un numar total de 32.000 de angajati.
ABSL este o organizatie care reprezinta sectorul de business services, adunand in componenta sa peste 70 de companii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter