Ciocanul rotopercutor TE 3 este echipat cu un nou tip de motor cu dispunere orizontala, ce dezvolta o putere de 850 W. Gratie caracteristicilor sale constructive deosebite, precum si componentelor mecanice si electronice de mare fiabilitate - pornind de la diversele angrenaje si terminand cu mandrina - modelul TE 3 se pozitioneaza la cote foarte inalte de rezistenta, deosebit de ridicate pentru clasa de scule din care face parte. Aplicatiile la care poate fi folosit acest ciocan sunt multiple si includ operatiuni gaurire in beton, zidarie si piatra naturala, asigurand cea mai mare viteza de perforare dintre toate instrumentele similare disponibile pe piata de profil. De asemenea, TE 3 poate fi utilizat cu succes pentru realizarea canalelor de cabluri (cu ajutorul unor dalti speciale), precum si pentru daltuiri corective realizate in structuri de beton.
Diametru maxim de gaurire de 28 mm si energie de impact de 2,5 Joule
Produsul este disponibil in variantele TE 3-C (cu mandrina fixa SDS plus) si TE3-M (cu mandrina SDS plus detasabila, ce permite inlocuirea acesteia cu una rapida cu bacuri, special proiectata pentru realizarea operatiunilor ocazionale de gaurire a lemnului sau metalului cu burghie cu coada cilindrica). Pentru ambele modele este disponibil noul colector de praf DCD, constituind un accesoriu ce asigura atat protectia operatorului, cat si a elementelor mai sensibile ale rotopercutorului impotriva particulelor solide rezultate din efectuarea gaurilor in tavane. Din punct de vedere tehnic, produsele din gama TE 3 prezinta o energie de impact de 2,5 Joule, la o frecventa de 5.160 lovituri/minut (85 Hz) si o turatie de 1.300 rotatii/minut. Produsul cu o masa de 3,1 kg si dimensiuni de 377 mm x 88 mm x 204 mm are o singura viteza si permite schimbarea sensului de rotatie. Diametrul optim de gaurire in beton este de 6 mm - 16 mm, ajungand la o valoare maxima de 28 mm. Emisiile sonore se situeaza la 92 dB - 103 dB, vibratiile fiind de 15,5 m/s2. Noile mandrine sunt dotate cu sase bile de fixare, acest rotopercutor incadrandu-se in Clasa 2 de protectie electrica. Un alt avantaj este constituit de dotarea cu un distantier de adancime (sistem rapid de ajustare). Expertii Hilti recomanda folosirea aparatului in combinatie cu burghie TE CX, avand un varf cu patru capete de taiere ce permit gaurirea rapida prin beton si armatura, dalti cu proprietati de autoascutire si adaptor pentru biti S-BH. Informatii suplimentare, la www.hilti.ro
{adauga_php file=formular.php}