In primele noua luni din 2010, USG Corporation, grup american specializat in productia si comercializarea de materiale de constructii de inalta performanta, a consemnat vanzari nete de 2,24 miliarde USD, in scadere cu 10,8% fata de aceeasi perioada din 2009. In ceea ce priveste raportarea trimestriala, in intervalul iulie - septembrie 2010 societatea a obtinut venituri de 758 milioane USD, cu aproximativ 7,7% mai putin decat in cele trei luni corespunzatoare din 2009. "Rezultatele obtinute in trimestrul al treilea au confirmat mentinerea conditiilor dificile pe pietele unde suntem prezenti. O imbunatatire a conditiilor economice nu va fi consemnat a nici in perioada urmatoare, cererea va ramane la un nivel minim, iar cifra de afaceri va continua sa scada si in ultimele trei luni din 2010", a declarat William C. Foote, presedintele corporatiei.
USG este unul dintre cei mai importanti furnizori de gips din America de Nord, vanzarile din primele noua luni ale anului trecut pe acest segment insumand 1,26 miliarde USD (-7,2% fata de acelasi interval din 2009), din care 993 milioane dolari au reprezentat livrarile de gips din SUA. Deprecierea veniturilor nete a fost cauzata, in principal, de scaderea pretului de vanzare a blocurilor din gips marca Sheetrock. Referitor la distributia de materiale de constructii, compania L&W Supply Corporation (parte a grupului USG) si subsidiarele acesteia au anuntat vanzari nete de 811 milioane USD in intervalul ianuarie - septembrie 2010, in scadere cu 20,4% fata de aceeasi perioada din 2009. De asemenea, corporatia americana desfasoara activitati si in domeniul executiei si montajului de plafoane, pietele de desfacere fiind reprezentate de state din Europa, regiunea Asia-Pacific si America. Cifra de afaceri din cadrul acestui segment, raportata pentru primele noua luni din 2010, a fost de 511 milioane USD. Informatii suplimentare, la www.usg.com