RO EN
Coșul este gol

LASSELSBERGER: Investitii de 1,5 milioane de euro, bugetate pentru 2010

Producatorul de placi ceramice din Romania Cesarom, marca a grupului austriac Lasselsberger, va investi 1,5 milioane de euro pana la finele acestui an pentru modernizarea fabricii din Cluj-Napoca, extinderea retelei proprii de magazine, precum si intensificarea actiunilor de marketing, in special in punctele de vanzare. "Aproximativ 1,3 milioane de euro din aceste fonduri vor fi alocate pentru lucrarile la unitatea de productie si dezvoltarea centrului logistic din Cluj-Napoca, iar 200.000 de euro vor reprezenta cheltuielile pentru inaugurarea unor noi centre de vanzare, in Piatra Neamt, Bucuresti, Constanta si Brasov. Astfel, la sfarsitul lui 2010 vom avea, in total, 7 magazine", a declarat Eduard Macarescu, director comercial al Cesarom. In primele patru luni din 2010 productia proprie din Cluj-Napoca a sporit cu 48% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in prezent lucrandu-se la capacitate maxima, corespunzatoare unui volum de 6,5 milioane de metri patrati de placi ceramice pe an. "Triplarea numarului de distribuitori din ultimul an, deschiderea de noi magazine proprii si debutul exporturilor au determinat necesitatea acestor investitii. Pentru a raspunde cererii in crestere, pentru unele sectii am decis marirea numarului de ture si extinderea programului de lucru la sapte zile pe saptamana. De asemenea, am transformat o linie de productie de gresie in linie de faianta", a precizat oficialul Cesarom. Compania a inceput, din acest an, exportul in tari precum Bulgaria, Grecia, Iran si Irak. Potrivit directorului comercial, brandul Cesarom va fi prezent, in urmatorii ani, chiar si in magazinele de profil din Germania, Franta sau Marea Britanie.
Lasselsberger SA estimeaza, pentru anul in curs, o crestere de 10% a cifrei de afaceri, la 38,5 milioane de euro, pe fondul unei scaderi valorice a pietei cu aproximativ 10%. Astfel, producatorul va ajunge la o cota de 38% din segmentul autohton de placi ceramice (dupa 36%, in 2009). De asemenea, pentru 2010 reprezentantii societatii mizeaza pe exporturi in valoare de doua milioane de euro, ceea ce reprezinta aproximativ 5% din cifra de afaceri prognozata. Informatii suplimentare, la www.cesarom.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter