Pentru domeniul constructiilor, riscul de incendiu, cu toate urmarile sale negative ce tin de pierderi materiale si de vieti omenesti, constituie o problema de stricta actualitate, cu implicatii multiple care vizeaza atat piata imobiliara si a materialelor de constructii, cat si activitatea factorilor responsabili cu gestionarea acestei problematici extrem de complexe. Dificultatea in demersul de identificare a unei solutii care sa aiba ca efect prevenirea completa a fenomenului respectiv sau, dupa caz - atunci cand este generat de factori externi aflati dincolo de actiunea umana, limitarea la maximum a pierderilor survenite, este data mai ales de eterogenitatea modului de abordare. Practic la nivelul fiecarei tari exista, in momentul actual, o abordare individuala si puternic personalizata a securitatii la incendiu, cu elementele sale de prevenire si stingere. Perspectiva uniformizarii din acest punct de vedere este utopica, intrucat depinde de resursele disponibile in fiecare stat, precum si de modul specific de organizare.
Numar mare de incidente, chiar si in tarile dezvoltate ale lumii
Elocvente pentru demararea unei analize coerente a problematicii focului sunt statisticile existente in diverse regiuni ale lumii, furnizand date mai mult sau mai putin exhaustive despre intensitatea si frecventa unor asemenea dezastre si, in unele cazuri, despre cauzele care le-au declansat. In SUA, de exemplu, agentia nationala de protectie la foc NFPA arata ca in 2016 au fost raportate 1,34 milioane de incendii la nivel national, care au afectat, in masuri diferite, peste 475 de mii de structuri, provocand pagube materiale in valoare de 7,9 miliarde USD, aproape 13.000 de accidente si 3.000 de decese. Practic, in cea mai dezvoltata tara de pe mapamond, serviciile de pompieri sunt alertate, in medie, la fiecare 24 de secunde. Conform rezultatelor cercetarilor efectuate in urma acestor evenimente nefericite, s-a ajuns la concluzia ca sursele majore de risc sunt constituite de echipamentele pentru gatit, instalatiile de incalzire, sistemele de distributie electrica si materialele cu un potential ridicat de emisie a fumului toxic. In Europa, date de o mare acuratete sunt puse la dispozitie de autoritatile britanice, unde preocuparea pentru solutionarea acestei probleme este realmente mare. Astfel, cel mai recent buletin statistic referitor la situatia din Anglia indica pentru intervalul iunie 2016 - iulie 2017 aproape 575 de mii de evenimente, in crestere cu peste 7% fata de perioada anterioara, dar cu 33% mai putine fata de anii 2000. Din acest cuantum, 175 de mii au fost incendii reale, iar 225 de mii alarme false, diferenta fiind constituita de incidente de alta natura. Numarul persoanelor ranite in intervalul analizat a cumulat 3.350 de oameni (incluzand aici cele 77 de victime de la Grenfell Tower), din acest punct de vedere cresterea fiind de 6%. Tipologia cladirilor afectate include 27.469 de imobile rezidentiale si 11.681 de constructii din alte categorii, atunci cand se analizeaza incendiile accidentale, respectiv 3.172 de locuinte si 4.872 de alte cladiri, daca este vorba despre situatiile in care acestea au fost afectate de foc in mod intentionat.
Elocvente pentru demararea unei analize coerente a problematicii focului sunt statisticile existente in diverse regiuni ale lumii, furnizand date mai mult sau mai putin exhaustive despre intensitatea si frecventa unor asemenea dezastre si, in unele cazuri, despre cauzele care le-au declansat. In SUA, de exemplu, agentia nationala de protectie la foc NFPA arata ca in 2016 au fost raportate 1,34 milioane de incendii la nivel national, care au afectat, in masuri diferite, peste 475 de mii de structuri, provocand pagube materiale in valoare de 7,9 miliarde USD, aproape 13.000 de accidente si 3.000 de decese. Practic, in cea mai dezvoltata tara de pe mapamond, serviciile de pompieri sunt alertate, in medie, la fiecare 24 de secunde. Conform rezultatelor cercetarilor efectuate in urma acestor evenimente nefericite, s-a ajuns la concluzia ca sursele majore de risc sunt constituite de echipamentele pentru gatit, instalatiile de incalzire, sistemele de distributie electrica si materialele cu un potential ridicat de emisie a fumului toxic. In Europa, date de o mare acuratete sunt puse la dispozitie de autoritatile britanice, unde preocuparea pentru solutionarea acestei probleme este realmente mare. Astfel, cel mai recent buletin statistic referitor la situatia din Anglia indica pentru intervalul iunie 2016 - iulie 2017 aproape 575 de mii de evenimente, in crestere cu peste 7% fata de perioada anterioara, dar cu 33% mai putine fata de anii 2000. Din acest cuantum, 175 de mii au fost incendii reale, iar 225 de mii alarme false, diferenta fiind constituita de incidente de alta natura. Numarul persoanelor ranite in intervalul analizat a cumulat 3.350 de oameni (incluzand aici cele 77 de victime de la Grenfell Tower), din acest punct de vedere cresterea fiind de 6%. Tipologia cladirilor afectate include 27.469 de imobile rezidentiale si 11.681 de constructii din alte categorii, atunci cand se analizeaza incendiile accidentale, respectiv 3.172 de locuinte si 4.872 de alte cladiri, daca este vorba despre situatiile in care acestea au fost afectate de foc in mod intentionat.
In Romania, cosurile de fum se afla in topul cauzelor de producere a riscului
La inceputul deceniului curent, o cercetare deosebit de amanuntita a relevat o serie de date semnificative legate de acest subiect. Astfel, la momentul respectiv, cea mai mica rata a decesului in urma unor incendii se inregistra in Elvetia (doua decese la un milion de locuitori), Franta situandu-se la mijlocul clasamentului cu 9,8 decese la un milion de locuitori, usor in urma Germaniei cu 6,2 decese la un milion de locuitori si Marii Britanii cu 7,6 decese la un milion de locuitori. La polul opus, s-au clasat Ungaria, cu 17,4 decese la un milion de locuitori, Grecia cu 17,7 decese la un milion de locuitori si Finlanda cu 18 decese la un milion de locuitori. Cel mai important lucru care se observa este diminuarea drastica a numarului de victime rezultate in urma acestor evenimente tragice, in ultimii 30 de ani acest indicator scazand de la 34,4 la 12,4, in Marea Britanie de la 24 la 7,6, in Austria de la 11,9 la 3,6 etc. Din pacate, Romania nu a fost inclusa in rapoartele respective, insa aceasta nu inseamna o lipsa completa a informatiilor despre fenomenul focului. Conform unor date publicate in buletinele informative ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), zilnic in tara noastra au loc 63 de incendii, iar acest indicator se afla pe un trend ascendent. Numarul victimelor umane a sporit de la 231 de persoane (adulti si copii) in 2015, la 263 de persoane, in 2016, din acestea decedand 72, respectiv 101 persoane. Practic, decesele s-au majorat cu 39% in ceea ce-i priveste pe adulti si cu 66% pe copii. Tot datele oficiale mai arata, de exemplu, ca din totalul de structuri afectate, la nivelul anului 2016 circa 2.170 au fost locuinte, 520 de anexe, 158 de unitati industriale si 111 centre de alimentatie publica. Analiza amplasamentului acestor constructii mai arata ca, in ceea ce priveste locuintele, 859 s-au aflat in mediul urban, iar 1.311 in cel rural. Interesant este ca impactul riscului de incendiu asupra imobilelor individuale (case, vile etc.) este de opt ori mai mare fata de cazul apartamentelor. In fine, la capitolul cauzelor care genereaza aceste dezastre, pe prima pozitie, cu 50%, se afla cosurile de fum (defecte sau necuratate), urmate de instalatiile electrice necorespunzatoare, cu 16%, respectiv mijloacele de incalzire, cu 11%. Din aceste date se observa destul de facil diferentele majore intre Romania si statele dezvoltate ale lumii, generate inclusiv de gradul vizibil de inapoiere in ceea ce priveste modalitatile de producere a agentului termic (metoda preponderenta, inca, mai ales in mediul rural, fiind arderea materialului lemnos).
La inceputul deceniului curent, o cercetare deosebit de amanuntita a relevat o serie de date semnificative legate de acest subiect. Astfel, la momentul respectiv, cea mai mica rata a decesului in urma unor incendii se inregistra in Elvetia (doua decese la un milion de locuitori), Franta situandu-se la mijlocul clasamentului cu 9,8 decese la un milion de locuitori, usor in urma Germaniei cu 6,2 decese la un milion de locuitori si Marii Britanii cu 7,6 decese la un milion de locuitori. La polul opus, s-au clasat Ungaria, cu 17,4 decese la un milion de locuitori, Grecia cu 17,7 decese la un milion de locuitori si Finlanda cu 18 decese la un milion de locuitori. Cel mai important lucru care se observa este diminuarea drastica a numarului de victime rezultate in urma acestor evenimente tragice, in ultimii 30 de ani acest indicator scazand de la 34,4 la 12,4, in Marea Britanie de la 24 la 7,6, in Austria de la 11,9 la 3,6 etc. Din pacate, Romania nu a fost inclusa in rapoartele respective, insa aceasta nu inseamna o lipsa completa a informatiilor despre fenomenul focului. Conform unor date publicate in buletinele informative ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), zilnic in tara noastra au loc 63 de incendii, iar acest indicator se afla pe un trend ascendent. Numarul victimelor umane a sporit de la 231 de persoane (adulti si copii) in 2015, la 263 de persoane, in 2016, din acestea decedand 72, respectiv 101 persoane. Practic, decesele s-au majorat cu 39% in ceea ce-i priveste pe adulti si cu 66% pe copii. Tot datele oficiale mai arata, de exemplu, ca din totalul de structuri afectate, la nivelul anului 2016 circa 2.170 au fost locuinte, 520 de anexe, 158 de unitati industriale si 111 centre de alimentatie publica. Analiza amplasamentului acestor constructii mai arata ca, in ceea ce priveste locuintele, 859 s-au aflat in mediul urban, iar 1.311 in cel rural. Interesant este ca impactul riscului de incendiu asupra imobilelor individuale (case, vile etc.) este de opt ori mai mare fata de cazul apartamentelor. In fine, la capitolul cauzelor care genereaza aceste dezastre, pe prima pozitie, cu 50%, se afla cosurile de fum (defecte sau necuratate), urmate de instalatiile electrice necorespunzatoare, cu 16%, respectiv mijloacele de incalzire, cu 11%. Din aceste date se observa destul de facil diferentele majore intre Romania si statele dezvoltate ale lumii, generate inclusiv de gradul vizibil de inapoiere in ceea ce priveste modalitatile de producere a agentului termic (metoda preponderenta, inca, mai ales in mediul rural, fiind arderea materialului lemnos).
Demersuri pentru uniformizarea cadrului legislativ european de siguranta la foc
Aceasta ar fi, in linii mari, situatia de fapt, raportata pe plan international. Constituie un demers inutil rememorarea tragediilor - care au avut loc in ultimii ani atat in Romania, cat si in state puternic industrializate ale lumii, care au lasat indoliate numeroase familii - neconstituind obiectul acestei analize ancheta cauzelor care au dus la evenimentele respective. Cert este ca, in pofida unor masuri de preventie, mai mult sau mai putin eficiente, s-au inregistrat multiple victime - fapt destul de greu de explicat intr-o perioada istorica in care se pune atat de mare accent pe sustenabilitate (concept care, in afara componentelor sale de eficienta energetica si protectie a mediului, vizeaza mai ales confortul si siguranta utilizatorilor). Desigur, accidentele nu pot fi in mod complet eliminate din ecuatie, dar atunci cand exista suspiciunea neglijentei sau nerespectarii principiilor legale si profesionale in ceea ce priveste protectia impotriva unui element atat de putin controlabil cum este focul, lucrurile trebuie rapid corectate. De altfel, la nivelul autoritatilor comunitare a avut deja loc o dezbatere pe parcursul lui 2017, legata de oportunitatea uniformizarii cadrului legislativ din Europa, tocmai in vederea consolidarii nivelului de securitate a imobilelor. Astfel de initiative necesita insa indelungi dezbateri si negocieri, avand in vedere diferentele uriase in materie de reglementare la nivelul statelor membre, precum si orgoliile generate de falsa impresie ca fiecare solutie individuala este cea mai buna in raport cu celelalte. Aceasta atitudine este complet gresita, iar dovada consta tocmai in faptul ca nu exista, la momentul actual, pe plan mondial niciun „panaceu” normativ care sa duca la eliminarea riscului de deces cauzat de foc sau fum. Solutia este, in continuare, negocierea si identificarea unor variante de compromis, aplicabile cel putin la nivel european, care sa duca, pe termen mediu si lung, la o eficienta similara sau chiar superioara celei existente in statele avand o performanta maxima din acest punct de vedere.
Aceasta ar fi, in linii mari, situatia de fapt, raportata pe plan international. Constituie un demers inutil rememorarea tragediilor - care au avut loc in ultimii ani atat in Romania, cat si in state puternic industrializate ale lumii, care au lasat indoliate numeroase familii - neconstituind obiectul acestei analize ancheta cauzelor care au dus la evenimentele respective. Cert este ca, in pofida unor masuri de preventie, mai mult sau mai putin eficiente, s-au inregistrat multiple victime - fapt destul de greu de explicat intr-o perioada istorica in care se pune atat de mare accent pe sustenabilitate (concept care, in afara componentelor sale de eficienta energetica si protectie a mediului, vizeaza mai ales confortul si siguranta utilizatorilor). Desigur, accidentele nu pot fi in mod complet eliminate din ecuatie, dar atunci cand exista suspiciunea neglijentei sau nerespectarii principiilor legale si profesionale in ceea ce priveste protectia impotriva unui element atat de putin controlabil cum este focul, lucrurile trebuie rapid corectate. De altfel, la nivelul autoritatilor comunitare a avut deja loc o dezbatere pe parcursul lui 2017, legata de oportunitatea uniformizarii cadrului legislativ din Europa, tocmai in vederea consolidarii nivelului de securitate a imobilelor. Astfel de initiative necesita insa indelungi dezbateri si negocieri, avand in vedere diferentele uriase in materie de reglementare la nivelul statelor membre, precum si orgoliile generate de falsa impresie ca fiecare solutie individuala este cea mai buna in raport cu celelalte. Aceasta atitudine este complet gresita, iar dovada consta tocmai in faptul ca nu exista, la momentul actual, pe plan mondial niciun „panaceu” normativ care sa duca la eliminarea riscului de deces cauzat de foc sau fum. Solutia este, in continuare, negocierea si identificarea unor variante de compromis, aplicabile cel putin la nivel european, care sa duca, pe termen mediu si lung, la o eficienta similara sau chiar superioara celei existente in statele avand o performanta maxima din acest punct de vedere.
Incadrari ale materialelor de constructii din punct de vedere al reactiei la foc
O abordare rationala a problematicii focului in domeniul constructiilor presupune analiza din unghiuri diferite. Primul se refera la modul in care sunt executate cladirile si la tipurile de materiale folosite, in functie de reactia si rezistenta la foc a acestora. Acest aspect tine, in principal, de preventie, in sensul limitarii probabilitatii de initiere sau extindere a incendiului, prin evitarea folosirii unor surse care sa incurajeze combustia. Al doilea este constituit de mijloacele active de detectie a riscului si de avertizare asupra unui pericol iminent, in vederea limitarii pe cat posibil a daunelor, indiferent de natura acestora. In fine, al treilea aspect este cel legat de stingerea propriu-zisa a focului, daca acesta s-a declansat, precum si de eliminare a factorilor aditionali de risc, cum ar fi fumul si picaturile incandescente. Desi aceasta prezentare schematica pare simpla la o prima lectura, in realitate este deosebit de complexa, iar in continuare se va explica succint care sunt motivele obiective pentru care problema focului nu a fost solutionata in intregime. Dupa cum se observa, un rol major in acest fenomen este detinut caracteristicile fizico-chimice ale materialelor de constructii, care pot initia sau alimenta focul. Pentru a asigura o abordare unitara, Comitetul European de Standardizare (CEN), direct subordonat Comisiei Europene, a adoptat standardul EN 13501-1, ce ofera o incadrare extrem de precisa a reactiei la foc a produselor respective. Prin definitie, acest parametru desemneaza contributia pe care un material, prin propria descompunere in contact cu focul, o are la intretinerea acestuia. Prin clasificare, se urmareste o grupare a produselor de constructii in functie de proprietatea acestora de a genera si contribui la extinderea flacarilor, fumului si picaturilor incandescente. In general, materialele folosite intr-o aplicatie sau alta sunt testate in laboratoare speciale, respectandu-se conditiile specifice din situatia reala. De asemenea, trebuie avut in vedere ca determinarile vizeaza comportamentul de-a lungul fiecarei etape diferite a unui scenariu de foc - si anume: initierea, extinderea, dezvoltarea completa, faza ulterioara extinderii rapide (cunoscuta in terminologia de specialitate ca flashover), respectiv racirea. Conform definitiilor date de EN 13501-1, euroclasele de reactie la foc sunt: A1 - produse care nu contribuie in niciun fel la extinderea incendiului, inclusiv a unui foc in faza de flashover; A2 - materiale similare celor din clasa B din punct de vedere al testelor individuale (SBI) conform EN 13823, in plus avand capacitatea de a nu contribui in mod semnificativ la alimentarea focului in faza de dezvotare completa a acestuia; B - similar cu C, respecand cerinte mai stricte; C - produse care au proprietati apropiate celor din clasa D, cu mentiunea ca in cazul unui atac termic venit dintr-o singura parte prezinta o capacitate limitata de imprastiere laterala a flacarii; D - materiale care satisfac cerintele clasei E si au proprietatea de a rezista pentru o perioada mai lunga la un atac cu flacara mica fara o imprastiere semnificativa, in plus fiind apte de a suporta un asalt termic de la o singura flacara cu o intarziere suficienta si o eliberare limitata de caldura; E - produse capabile de a rezista pentru scurt timp la o flacara de mici dimensiuni, fara a contribui in mod semnificativ la extinderea acesteia; F - materiale fara o reactie determinata la foc sau care nu pot fi incadrate in niciuna dintre grupele anterioare.
O abordare rationala a problematicii focului in domeniul constructiilor presupune analiza din unghiuri diferite. Primul se refera la modul in care sunt executate cladirile si la tipurile de materiale folosite, in functie de reactia si rezistenta la foc a acestora. Acest aspect tine, in principal, de preventie, in sensul limitarii probabilitatii de initiere sau extindere a incendiului, prin evitarea folosirii unor surse care sa incurajeze combustia. Al doilea este constituit de mijloacele active de detectie a riscului si de avertizare asupra unui pericol iminent, in vederea limitarii pe cat posibil a daunelor, indiferent de natura acestora. In fine, al treilea aspect este cel legat de stingerea propriu-zisa a focului, daca acesta s-a declansat, precum si de eliminare a factorilor aditionali de risc, cum ar fi fumul si picaturile incandescente. Desi aceasta prezentare schematica pare simpla la o prima lectura, in realitate este deosebit de complexa, iar in continuare se va explica succint care sunt motivele obiective pentru care problema focului nu a fost solutionata in intregime. Dupa cum se observa, un rol major in acest fenomen este detinut caracteristicile fizico-chimice ale materialelor de constructii, care pot initia sau alimenta focul. Pentru a asigura o abordare unitara, Comitetul European de Standardizare (CEN), direct subordonat Comisiei Europene, a adoptat standardul EN 13501-1, ce ofera o incadrare extrem de precisa a reactiei la foc a produselor respective. Prin definitie, acest parametru desemneaza contributia pe care un material, prin propria descompunere in contact cu focul, o are la intretinerea acestuia. Prin clasificare, se urmareste o grupare a produselor de constructii in functie de proprietatea acestora de a genera si contribui la extinderea flacarilor, fumului si picaturilor incandescente. In general, materialele folosite intr-o aplicatie sau alta sunt testate in laboratoare speciale, respectandu-se conditiile specifice din situatia reala. De asemenea, trebuie avut in vedere ca determinarile vizeaza comportamentul de-a lungul fiecarei etape diferite a unui scenariu de foc - si anume: initierea, extinderea, dezvoltarea completa, faza ulterioara extinderii rapide (cunoscuta in terminologia de specialitate ca flashover), respectiv racirea. Conform definitiilor date de EN 13501-1, euroclasele de reactie la foc sunt: A1 - produse care nu contribuie in niciun fel la extinderea incendiului, inclusiv a unui foc in faza de flashover; A2 - materiale similare celor din clasa B din punct de vedere al testelor individuale (SBI) conform EN 13823, in plus avand capacitatea de a nu contribui in mod semnificativ la alimentarea focului in faza de dezvotare completa a acestuia; B - similar cu C, respecand cerinte mai stricte; C - produse care au proprietati apropiate celor din clasa D, cu mentiunea ca in cazul unui atac termic venit dintr-o singura parte prezinta o capacitate limitata de imprastiere laterala a flacarii; D - materiale care satisfac cerintele clasei E si au proprietatea de a rezista pentru o perioada mai lunga la un atac cu flacara mica fara o imprastiere semnificativa, in plus fiind apte de a suporta un asalt termic de la o singura flacara cu o intarziere suficienta si o eliberare limitata de caldura; E - produse capabile de a rezista pentru scurt timp la o flacara de mici dimensiuni, fara a contribui in mod semnificativ la extinderea acesteia; F - materiale fara o reactie determinata la foc sau care nu pot fi incadrate in niciuna dintre grupele anterioare.
Emisiile de fum si picaturile incandescente - surse potentiale de risc
Practic, pentru produsele din clasa A1, testele se efectueaza in conformitate cu standardele EN ISO 1182 si EN ISO 1716, conditiile fiind ca diferenta de temperatura ΔT sa nu depaseasca 30 °C, pierderea de masa Δm sa se situeze sub 50%, materialul fiind complet incombustibil. In ceea ce priveste caldura bruta rezultata in urma combustiei (PCS), aceasta trebuie sa fie mai mica: de 3 MJ/kg pentru produsele omogene si componentele consistente ale celor neomogene, de 4 MJ/mp pentru toate elementele neconsistente si materialele neomogene atat interne, cat si externe, respectiv de 3 MJ/kg pentru orice produs privit in ansamblul sau. In cazul clasei A2, se aplica in plus prevederile EN 13823, ce impun suplimentar o rata de dezvoltare a focului FIGRA de cel mult 129 W/s si o imprastiere laterala a flacarii LFS sub limita marginii esantionului, in conditiile in care emisiile totale de caldura pentru o perioada de 600 de secunde THR600s se pozitioneaza la un prag inferior valorii de 7,5 MJ (variatia maxima de caldura ΔT fiind de 50 °C). Incepand de la aceasta clasa se iau in considerare si caracteristicile de emisii de fum si particule incandescente, definite dupa cum urmeaza: s1 - SMOGRA (rata de crestere a fumului) ≤ 30 m2/s2, TSP600s (productia totala de fum timp de 600 s) ≤ 50 m2; s2 - SMOGRA ≤ 180 m2/s2, TSP600s ≤ 200 m2; s3 - neincadrarea in cele doua clase anterioare; d0 - fara particule incendescente, conform EN 13823; d1 - fara particule a caror incandescenta sa persiste pentru mai mult de 10 secunde, conform aceluiasi standard; d3 - neincadrarea in cele doua clase anterioare. In ceea ce priveste B, C, D si E, prevederile prevederile referitoare la FIGRA, LFS si THR sunt mai putin restrictive, pentru clasa F nefiind determinata niciun fel de performanta. Dupa cum se observa, autoritatile europene si-au dat toata silinta sa reglementeze corect si echidistant materialele de constructii, ca o premisa obligatorie de la care se poate porni la proiectarea caracteristicilor de protectie la foc ale unui imobil, in ceea ce priveste materialele din care acesta este construit.
Practic, pentru produsele din clasa A1, testele se efectueaza in conformitate cu standardele EN ISO 1182 si EN ISO 1716, conditiile fiind ca diferenta de temperatura ΔT sa nu depaseasca 30 °C, pierderea de masa Δm sa se situeze sub 50%, materialul fiind complet incombustibil. In ceea ce priveste caldura bruta rezultata in urma combustiei (PCS), aceasta trebuie sa fie mai mica: de 3 MJ/kg pentru produsele omogene si componentele consistente ale celor neomogene, de 4 MJ/mp pentru toate elementele neconsistente si materialele neomogene atat interne, cat si externe, respectiv de 3 MJ/kg pentru orice produs privit in ansamblul sau. In cazul clasei A2, se aplica in plus prevederile EN 13823, ce impun suplimentar o rata de dezvoltare a focului FIGRA de cel mult 129 W/s si o imprastiere laterala a flacarii LFS sub limita marginii esantionului, in conditiile in care emisiile totale de caldura pentru o perioada de 600 de secunde THR600s se pozitioneaza la un prag inferior valorii de 7,5 MJ (variatia maxima de caldura ΔT fiind de 50 °C). Incepand de la aceasta clasa se iau in considerare si caracteristicile de emisii de fum si particule incandescente, definite dupa cum urmeaza: s1 - SMOGRA (rata de crestere a fumului) ≤ 30 m2/s2, TSP600s (productia totala de fum timp de 600 s) ≤ 50 m2; s2 - SMOGRA ≤ 180 m2/s2, TSP600s ≤ 200 m2; s3 - neincadrarea in cele doua clase anterioare; d0 - fara particule incendescente, conform EN 13823; d1 - fara particule a caror incandescenta sa persiste pentru mai mult de 10 secunde, conform aceluiasi standard; d3 - neincadrarea in cele doua clase anterioare. In ceea ce priveste B, C, D si E, prevederile prevederile referitoare la FIGRA, LFS si THR sunt mai putin restrictive, pentru clasa F nefiind determinata niciun fel de performanta. Dupa cum se observa, autoritatile europene si-au dat toata silinta sa reglementeze corect si echidistant materialele de constructii, ca o premisa obligatorie de la care se poate porni la proiectarea caracteristicilor de protectie la foc ale unui imobil, in ceea ce priveste materialele din care acesta este construit.
Situatie eterogena in Europa in ceea ce priveste cerintele de rezistenta
Rezistenta la foc reprezinta o caracteristica specifica fiecarei categorii de material, in majoritatea cazurilor existand standarde care reglementeaza problematica respectiva. In general, produsele ce prezinta o anumita rezistenta la foc contribuie la limitarea dezvoltarii incendiului si a raspandirii flacarilor intr-un spatiu dat. Cei trei parametri care definesc aceasta variabila sunt integritatea (E), izolarea termica (I) si capacitatea portanta (R). Integritatea se defineste ca acea capacitate a produsului de a rezista la foc pe partea expusa fara a determina transmiterea flacarii pe suprafata opusa. In ceea ce priveste izolarea termica, aceasta desemneaza proprietatea materialului de a restrictiona transmisia caldurii prin structura sa si de a evita, implicit, supraincalzirea si aprinderea obiectelor adiacente. Referitor la capacitatea portanta, aceasta se masoara prin masura in care materialul suporta diverse actiuni mecanice in timpul incendiului, fara a-si pierde stabilitatea structurala. In functie de rezultatele testelor la care sunt supuse produsele, acestea pot prezenta una, doua sau toate cele trei caracteristici mentionate anterior, pentru un timp precis determinat (un exemplu de incadrare din punct de vedere al rezistentei la foc este REI 60, ceea ce se traduce prin capacitate portanta, izolare termica si integritate pentru o perioada de 60 de minute). De precizat faptul ca determinarile se efectueaza la diverse sarcini de temperatura (200 °C, 500 °C si 1.000 °C), iar perioadele de expunere sunt cuprinse intre 15 minute si 360 de minute. In spatiul economic european, cerintele de performanta sunt diferite, dar sistemul de euroclase asigura specialistilor posibilitatea de a executa in mod corespunzator lucrarile de constructii, astfel incat riscul de expunere la foc sa fie redus la minimum. Un alt avantaj al clasificarii respective este acela ca ofera informatii deosebit de utile in vederea dezvoltarii de produse care sa raspunda exigentelor tot mai restrictive legate de protectia impotriva incendiului.
Rezistenta la foc reprezinta o caracteristica specifica fiecarei categorii de material, in majoritatea cazurilor existand standarde care reglementeaza problematica respectiva. In general, produsele ce prezinta o anumita rezistenta la foc contribuie la limitarea dezvoltarii incendiului si a raspandirii flacarilor intr-un spatiu dat. Cei trei parametri care definesc aceasta variabila sunt integritatea (E), izolarea termica (I) si capacitatea portanta (R). Integritatea se defineste ca acea capacitate a produsului de a rezista la foc pe partea expusa fara a determina transmiterea flacarii pe suprafata opusa. In ceea ce priveste izolarea termica, aceasta desemneaza proprietatea materialului de a restrictiona transmisia caldurii prin structura sa si de a evita, implicit, supraincalzirea si aprinderea obiectelor adiacente. Referitor la capacitatea portanta, aceasta se masoara prin masura in care materialul suporta diverse actiuni mecanice in timpul incendiului, fara a-si pierde stabilitatea structurala. In functie de rezultatele testelor la care sunt supuse produsele, acestea pot prezenta una, doua sau toate cele trei caracteristici mentionate anterior, pentru un timp precis determinat (un exemplu de incadrare din punct de vedere al rezistentei la foc este REI 60, ceea ce se traduce prin capacitate portanta, izolare termica si integritate pentru o perioada de 60 de minute). De precizat faptul ca determinarile se efectueaza la diverse sarcini de temperatura (200 °C, 500 °C si 1.000 °C), iar perioadele de expunere sunt cuprinse intre 15 minute si 360 de minute. In spatiul economic european, cerintele de performanta sunt diferite, dar sistemul de euroclase asigura specialistilor posibilitatea de a executa in mod corespunzator lucrarile de constructii, astfel incat riscul de expunere la foc sa fie redus la minimum. Un alt avantaj al clasificarii respective este acela ca ofera informatii deosebit de utile in vederea dezvoltarii de produse care sa raspunda exigentelor tot mai restrictive legate de protectia impotriva incendiului.
Reglementarile de siguranta la incendiu trebuie sa aiba o abordare echilibrata
Dupa cum se arata anterior, siguranta la foc reprezinta un concept dezvoltat individual in fiecare tara (tinand cont totusi de clasificarile detaliate in paragrafele anterioare), a carui aplicare este obligatorie, scopul declarat fiind acela de a minimiza riscurile de initiere si propagare a unui incendiu. In Romania, normativul in vigoare este P118, aflat in prezent in curs de actualizare. Practic, in toamna anului trecut, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), in colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat in dezbatere publica noua forma a documentului care stabileste, printre altele, responsabilitati pentru toti factorii de decizie implicati in proiectele de constructii. Prevederile generale, comune si specifice ale normativului, inclusiv anexele acestuia, vor deveni obligatorii pentru toti factorii cu atributii in proiectarea, realizarea si exploatarea constructiilor, respectiv proiectanti, verificatori de proiecte, experti tehnici, executanti, responsabili tehnici cu executia, diriginti de santier, proprietari sub orice titlu si utilizatori ai constructiilor, precum si pentru autoritatile administratiei publice si organele de control, potrivit obligatiilor si raspunderilor ce le revin in conformitate cu prevederile legale. De asemenea, aceste exigente vor fi aplicate si in cazul constructiilor noi, precum si la lucrarile de interventie efectuate asupra constructiilor existente, indiferent de forma de proprietate, destinatie, categorie si clasa de importanta sau sursa de finantare, in scopul protejarii vietii oamenilor, a bunurilor acestora, a societatii si a mediului inconjurator. Din pacate, de peste doi ani, regulamentul respectiv se afla intr-un permanent proces de modificare, de-a lungul intervalului mentionat diversele persoane care s-au implicat in activitatea respectiva facand propuneri aflate in flagranta contradictie cu standardele europene armonizate, daca ar fi mentionate numai EN 13830 referitor la fatadele cortina si EN 14351-1 ce reglementeaza productia de ferestre. Este esential ca noua forma, care va fi valabila cel putin pana la adoptarea unui standard unitar la nivelul Uniunii Europene, sa nu includa absurditati tehnice, care sa afecteze caracteristicile esentiale ale constructiilor, dupa cum sunt definite acestea in regulamentul european CPR nr. 305/2011. De exemplu, o cerinta de incadrare a anvelopantelor in clasa A1 de reactie la foc ar implica, in mod automat, excluderea geamurilor termoizolante din astfel de structuri (din cauza continutului de substante de sigilare cu un anumit grad de combustibilitate in structura acestora) si ar duce la zadarnicirea cerintei esentiale de izolare termica. Mai mult, cooperarea interdisciplinara este obligatorie, pentru a evita abordari superficiale cum ar fi aceea ca tamplaria din PVC constituie un element de intretinere a focului (cand, de fapt, datorita continutului ridicat de clor, este, practic, ignifuga). O mai mare atentie ar trebui manifestata in ceea ce priveste sistemele adiacente de montaj - de cele mai multe ori simpliste si aplicate empiric - care, prin structura lor chimica, in cazul unui incendiu, reprezinta surse sigure de gaze letale, cum ar fi monoxidul de carbon sau acidul cianhidric.
Dupa cum se arata anterior, siguranta la foc reprezinta un concept dezvoltat individual in fiecare tara (tinand cont totusi de clasificarile detaliate in paragrafele anterioare), a carui aplicare este obligatorie, scopul declarat fiind acela de a minimiza riscurile de initiere si propagare a unui incendiu. In Romania, normativul in vigoare este P118, aflat in prezent in curs de actualizare. Practic, in toamna anului trecut, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), in colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat in dezbatere publica noua forma a documentului care stabileste, printre altele, responsabilitati pentru toti factorii de decizie implicati in proiectele de constructii. Prevederile generale, comune si specifice ale normativului, inclusiv anexele acestuia, vor deveni obligatorii pentru toti factorii cu atributii in proiectarea, realizarea si exploatarea constructiilor, respectiv proiectanti, verificatori de proiecte, experti tehnici, executanti, responsabili tehnici cu executia, diriginti de santier, proprietari sub orice titlu si utilizatori ai constructiilor, precum si pentru autoritatile administratiei publice si organele de control, potrivit obligatiilor si raspunderilor ce le revin in conformitate cu prevederile legale. De asemenea, aceste exigente vor fi aplicate si in cazul constructiilor noi, precum si la lucrarile de interventie efectuate asupra constructiilor existente, indiferent de forma de proprietate, destinatie, categorie si clasa de importanta sau sursa de finantare, in scopul protejarii vietii oamenilor, a bunurilor acestora, a societatii si a mediului inconjurator. Din pacate, de peste doi ani, regulamentul respectiv se afla intr-un permanent proces de modificare, de-a lungul intervalului mentionat diversele persoane care s-au implicat in activitatea respectiva facand propuneri aflate in flagranta contradictie cu standardele europene armonizate, daca ar fi mentionate numai EN 13830 referitor la fatadele cortina si EN 14351-1 ce reglementeaza productia de ferestre. Este esential ca noua forma, care va fi valabila cel putin pana la adoptarea unui standard unitar la nivelul Uniunii Europene, sa nu includa absurditati tehnice, care sa afecteze caracteristicile esentiale ale constructiilor, dupa cum sunt definite acestea in regulamentul european CPR nr. 305/2011. De exemplu, o cerinta de incadrare a anvelopantelor in clasa A1 de reactie la foc ar implica, in mod automat, excluderea geamurilor termoizolante din astfel de structuri (din cauza continutului de substante de sigilare cu un anumit grad de combustibilitate in structura acestora) si ar duce la zadarnicirea cerintei esentiale de izolare termica. Mai mult, cooperarea interdisciplinara este obligatorie, pentru a evita abordari superficiale cum ar fi aceea ca tamplaria din PVC constituie un element de intretinere a focului (cand, de fapt, datorita continutului ridicat de clor, este, practic, ignifuga). O mai mare atentie ar trebui manifestata in ceea ce priveste sistemele adiacente de montaj - de cele mai multe ori simpliste si aplicate empiric - care, prin structura lor chimica, in cazul unui incendiu, reprezinta surse sigure de gaze letale, cum ar fi monoxidul de carbon sau acidul cianhidric.
Solutii, sisteme si materiale active sau pasive pentru minimizarea riscurilor
Desigur, pentru limitarea intr-o masura acceptabila a riscurilor legate de incendiu, pe langa protectia pasiva la foc, ce implica folosirea unor materiale potrivite, incadrate in clase corespunzatoare de reactie si rezistenta, este absolut necesara utilizarea unor mijloace active. Evolutia accelerata a stiintei a permis dezvoltarea unor produse cu proprietati deosebite, cum ar fi, de exemplu, sisteme de vata minerala bazaltica, panouri vitrate cu insertie de gel intumescent, solutii de finisaj cu proprietati de reflexie a caldurii, vopsele termospumante, tencuieli incombustibile, ansambluri de tamplarie rezistente la foc etc. Desigur, utilizarea unor astfel de materiale duce, in mod automat, la cresterea semnificativa a cheltuielilor de constructie, dar calculele trebuie facute introducand in ecuatie inclusiv costurile uriase aferente distrugerilor produse de un incendiu. Echilibrul este dificil de identificat, dar un element clar ce trebuie luat in considerare este ca realitatea contemporana impune respectarea cel putin a unui grad minim de siguranta anti-incendiu. La sistemele mentionate anterior se adauga si mijloacele de protectie activa. Daca in urma cu cateva decenii, acestea se reduceau la hidranti si extinctoare (din pacate, folosite preponderent in Romania si la momentul actual), in prezent lucrurile evolueaza accelerat. Sisteme integrate de tip sprinkler, senzori chimici, optici sau electronici de detectare a fumului/caldurii, echipamente de control si semnalizare (acustica si luminoasa), dispozitive de alarmare, sisteme integrate de comanda avand un control direct al ferestrelor, cailor de acces, dispozitivelor de eliminare a fumului, echipamente adiacente de alimentare cu energie electrica, elemente de interconectare etc. Dispozitivele de receptie, monitorizare si transmisie au o functionare armonioasa, putand fi integrate de companii specializate in sistemele de management al imobilelor si asigurand o comunicare rapida cu echipele specializate de interventie, ceea ce limiteaza in mod semnificativ daunele materiale si umane. Avand in vedere complexitatea subiectului dezbatut, tema respectiva va beneficia de o abordare constanta in editiile urmatoare, unde vor fi prezentate in mod consecvent materiale, sisteme, dispozitive de ultima generatie, alaturi de initative normative si noutati in materie de reglementare la nivel national si european, toate acestea fiind subordonate intentiei obiective de informare corecta si echidistanta a specialistilor in proiectare si executie asupra necesitatii unei abordari responsabile a subiectului de protectie la foc si siguranta in caz de incendiu.
Desigur, pentru limitarea intr-o masura acceptabila a riscurilor legate de incendiu, pe langa protectia pasiva la foc, ce implica folosirea unor materiale potrivite, incadrate in clase corespunzatoare de reactie si rezistenta, este absolut necesara utilizarea unor mijloace active. Evolutia accelerata a stiintei a permis dezvoltarea unor produse cu proprietati deosebite, cum ar fi, de exemplu, sisteme de vata minerala bazaltica, panouri vitrate cu insertie de gel intumescent, solutii de finisaj cu proprietati de reflexie a caldurii, vopsele termospumante, tencuieli incombustibile, ansambluri de tamplarie rezistente la foc etc. Desigur, utilizarea unor astfel de materiale duce, in mod automat, la cresterea semnificativa a cheltuielilor de constructie, dar calculele trebuie facute introducand in ecuatie inclusiv costurile uriase aferente distrugerilor produse de un incendiu. Echilibrul este dificil de identificat, dar un element clar ce trebuie luat in considerare este ca realitatea contemporana impune respectarea cel putin a unui grad minim de siguranta anti-incendiu. La sistemele mentionate anterior se adauga si mijloacele de protectie activa. Daca in urma cu cateva decenii, acestea se reduceau la hidranti si extinctoare (din pacate, folosite preponderent in Romania si la momentul actual), in prezent lucrurile evolueaza accelerat. Sisteme integrate de tip sprinkler, senzori chimici, optici sau electronici de detectare a fumului/caldurii, echipamente de control si semnalizare (acustica si luminoasa), dispozitive de alarmare, sisteme integrate de comanda avand un control direct al ferestrelor, cailor de acces, dispozitivelor de eliminare a fumului, echipamente adiacente de alimentare cu energie electrica, elemente de interconectare etc. Dispozitivele de receptie, monitorizare si transmisie au o functionare armonioasa, putand fi integrate de companii specializate in sistemele de management al imobilelor si asigurand o comunicare rapida cu echipele specializate de interventie, ceea ce limiteaza in mod semnificativ daunele materiale si umane. Avand in vedere complexitatea subiectului dezbatut, tema respectiva va beneficia de o abordare constanta in editiile urmatoare, unde vor fi prezentate in mod consecvent materiale, sisteme, dispozitive de ultima generatie, alaturi de initative normative si noutati in materie de reglementare la nivel national si european, toate acestea fiind subordonate intentiei obiective de informare corecta si echidistanta a specialistilor in proiectare si executie asupra necesitatii unei abordari responsabile a subiectului de protectie la foc si siguranta in caz de incendiu.