Corporatia Armacell International SA, lider mondial pe piata materialelor tehnice flexibile de izolatie, a anuntat recent rezultatele financiare consemnate in 2018, raportand o crestere sustinuta pe toate segmentele pietei, precum si un nivel record al EBITDA ajustat, ceea ce a permis efectuarea unor investitii strategice sustinute pentru dezvoltare extensiva si in vederea majorarii rentabilitatii. „Pentru cele 12 luni care s-au incheiat la 31 decembrie 2018, vanzarile nete s-au majorat cu +1,18%, pana la 610,3 milioane de euro, sporirea livrarilor fiind semnalata in cadrul tuturor segmentelor de afaceri, chiar daca in plan financiar au existat turbulente generate de deprecierea dolarului american, cu efecte negative evaluate la -4%. In acelasi timp, indicele EBITDA ajustat s-a plasat la un prag record absolut, de 106 milioane de euro (+3,82%). Situatia pozitiva a fost determinata de sporirea consemnata de toate liniile de business si in toate regiunile globului, in pofida unui mediu macroeconomic volatil, tensiunilor geopolitice actuale si majorarii costului de achizitie a materiilor prime”, informeaza un comunicat al grupului.
„Ca parte a programului strategic de investitii, ne-am recalibrat amprenta productiva si am investit in trei companii, pe trei continente diferite, in America de Nord (firma TB Concept – Canada, promotoarea solutiilor pentru tubulatura Insuguard), in Asia (Guangdong De Xu Insulation Materials Co. Ltd – China, fabricant de spume izolatoare elastomerice) si in Europa (Guarto – Italia, societate implicata in productia de solutii pentru izolare acustica). Totodata, in 2018 am reusit sa consemnam performante robuste in afacerile cu materiale izolatoare si, in acelasi timp, am inceput constructia de la zero, printr-o investitie greenfield, a centrului de productie din Bahrain”, a declarat Patrick Mathieu, presedinte si CEO al Armacell.
Sinergii semnificative printr-o politica justa de modernizare
In perioada de referinta, corporatia – cu sediul central in Luxemburg – a continuat sa urmeze propria politica de investitii strategice, nu numai in domeniul achizitiilor, ci si in dezvoltarea continua a liniei de productie a materialelor elastomerice din Brazilia, precum si in retehnologizarea sustinuta, cu echipamente de ultima ora, a fabricilor din Oklahoma si West Virginia (SUA).
Comentand rezultatele financiare din intervalul analizat, dr. Max Padberg, CFO al Armacell, a afirmat ca „anul trecut, am fost in masura sa ne evidentiem printr-o performanta solida intr-un mediu de afaceri extrem de volatil si am reusit sa obtinem rezultate deosebite in pofida fluctuatiilor cursului de schimb valutar si ale cotatiei materiilor prime. Astfel, cresterea sustenabila si profitabila este si va ramane elementul central al activitatii corporatiei”.
***
Inventatoare a spumei flexibile pentru izolarea echipamentelor si furnizoare de top de spume tehnice, corporatia Armacell dezvolta solutii termice, acustice si mecanice inovatoare si sigure, pentru a crea valori sustenabile la nivelul clientilor sai. Produsele grupului contribuie in mod semnificativ la eficienta energetica globala, cu diferente vizibile pe plan global in fiecare zi. Avand 3.100 de angajati si 25 de fabrici in 17 tari din intreaga lume, grupul, structurat in doua divizii principale de afaceri, a generat vanzari nete de 610 milioane de euro in 2018, in conditiile unui EBITDA ajustat de 106 milioane de euro. Divizia de izolatii avansate se focalizeaza pe materialele izolatoare pentru echipamente, iar cea de spume tehnice dezvolta produse de inalta performanta, care se utilizeaza la aplicatii high-tech. Principala gama de produse este Armaflex, care include diverse materiale de izolare a tevilor si tubulaturii, adezivi si scule pentru izolatii. In Romania, vanzarile Armacell sunt coordonate de subsidiara din Ungaria, care a desemnat doi reprezentanti locali. Informatii suplimentare, la www.armacell.ro