RO EN
Coșul este gol

KLUDI ROMANIA: Livrari in valoare de 6,6 milioane de lei in primele noua luni

Cu o cota de piata de 2,5% in ceea ce priveste volumul livrarilor si de 12% din punct de vedere al valorii vanzarilor de baterii sanitare, respectiv de 2,8% cantitativ si 14% valoric pentru gama de dusuri si sisteme de dus, societatea Kludi Romania a inregistrat in primele noua luni din 2012 o cifra de afaceri de 6,6 milioane de lei, in crestere cu 12% fata de intervalul de referinta al anului precedent, cand au fost raportate rezultate de 5,9 milioane de lei. Unul din factorii cu o contributie semnificativa la majorarea incasarilor companiei a fost reprezentat de dezvoltarea segmentului Do-It-Yourself (DIY) si, implicit, a prezentei produselor Kludi in aceste retele, vanzarile prin acest canal reprezentand 4,5% din valoarea livrarilor totale ale firmei. „Pentru anul in curs estimam o crestere semnificativa a veniturilor pe segmentul DIY, astfel incat acestea vor ajunge la aproximativ 15% din valoarea totala a incasarile aferente. Cresterea substantiala a livrarilor prin intermediul acestor retele de magazine ne-a determinat sa lansam patru noi game de produse, dedicate exclusiv sectorului DIY, aceste sisteme fiind create si ambalate in mod special in asa fel incat sa fie usor de instalat atat de profesionistii din domeniu, cat si de beneficiarii finali. In ceea ce priveste estimarile pentru ultimul trimestru din 2012, preconizam ca vom asista la o usoara scadere a vanzarilor fata de sezonul estival, precum si la o stagnare comparativ cu trimestrul al patrulea al anului precedent. In ceea ce priveste activitatea investitionala, in perioada urmatoare sunt vizate actiuni de promovare, concomitent cu organizarea unor cursuri de instruire pentru partenerii autohtoni, in conditiile in care in 2012 ne-am concentrat pe informarea consumatorilor finali privind beneficiile utilizarii bateriilor sanitare cu o calitate superioara”, a declarat Florin Barabas, director general al Kludi Romania.
Contractie cu o treime a pietei specifice in perioada recesiunii
Potrivit celui mai recent studiu realizat de compania de consultanta BRG Consult (din Marea Britanie), piata de baterii sanitare pentru baie si bucatarie a inregistrat in intervalul 2009-2011 un regres de aproximativ 33%, situandu-se la 630.000 de bucati anul trecut. De asemenea, estimarile segmentului autohton de instalatii sanitare pentru anul in curs sunt similare celor din 2011, in timp ce o usoara majorare a volumului - de circa 5% - este asteptata pentru anul viitor. „Pe segmentul de baterii pentru baie si bucatarie, cat si pe cel de dusuri si sisteme de dus - pe care activeaza compania noastra - estimam ca vanzarile totale din 2011 s-au situat la circa 16 milioane de euro (pentru baterii), respectiv la 3,5 milioane de euro (la dusuri), daca ne raportam la valoarea de achizitie atribuita consumatorului final. In acest context, pentru 2012 ne asteptam ca ponderea livrarilor pe segmentul de baterii sanitare sa se schimbe usor, in sensul cresterii, de la 19% la 21%, a cotei produselor premium, in defavoarea celor din categoria economica, ce vor inregistra un declin de la 81% la 79%”, a adaugat Florin Barabas. Informatii suplimentare, la www.kludi.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter