ITT Corporation - concern international specializat in tehnologia fluidelor, solutii tehnice pentru aparare militara si productia de sisteme de control al miscarii - a facut publice rezultatele financiare aferente ultimului trimestru al anului precedent. Conform raportului oficial, veniturile din intervalul octombrie - decembrie 2009 au fost de 2,8 miliarde USD, in scadere cu 3% fata de intervalul similar al lui 2008. Date fiind conditiile extrem de nefavorabile existente pe toate pietele specifice activitatii holdingului, au fost luate masuri ferme de consolidare a nivelului fluxului disponibilitatilor nete (cash flow), care s-a imbunatatit in 2009 cu peste 22%, depasind un miliard USD.
Pe segmentul de tehnologie a fluidelor, veniturile din trimestrul al patrulea au fost de 924 milioane USD, cu 6% mai mici raportat la perioada corespunzatoare a anului trecut. Cele mai bune rezultate au fost inregistrate in sectorul edilitar, unde s-a consemnat o mentinere a cotei detinute, in vreme ce un trend relativ descendent a fost raportat in ceea ce priveste echipamentele industriale (ceea ce, de altfel, fusese anticipat). Livrarile s-au diminuat si pe segmentele comerciale si rezidentiale, in concordanta cu estimarile initiale ale managerilor grupului. Pentru exercitiul financiar curent, oficialii companiei prognozeaza o reluare a cresterii comenzilor, respectiv o sporire a livrarilor de instalatii cu minimum 2%, incasarile din 2010 urmand sa atinga nivelul de 3,4 miliarde USD. In Romania, pompele hidraulice Lowara, fabricate de ITT Corporation, sunt distribuite de firma Alpha Pompe, din Bucuresti. Informatii suplimentare, la www.itt.com