Primul trimestru al anului fiscal 2018 - 2019 s-a incheiat pentru concernul german Siemens cu o crestere solida a comenzilor, confirmandu-se astfel increderea partenerilor in performantele tehnice ale produselor promovate de companie. In mod concret, noile contracte au avut o valoare cu 13% mai mare fata de cea inregistrata in exercitiul financiar precedent, avansul fiind masurat pe baze comparabile, dupa eliminarea influentelor exercitate de cursul de schimb valutar si de modificarile care au avut loc la nivelul portofoliului de produse. In ceea ce priveste incasarile, acestea au sporit la randul lor cu 2%. Din punct de vedere nominal, comenzile au sporit cu 12%, ajungand la 25,2 miliarde euro, iar cifra de afaceri s-a ajustat pozitiv cu 1% pana la 20,1 miliarde euro. Raportul dintre comenzile inregistrate si cele facturate, respectiv incasate a fost de 1,25. Divizia de produse industriale a consemnat venituri operationale in scadere, insumand 2,1 miliarde euro, pe fondul declinului activitatii la sectia de energie si gaz. In aceste conditii, profitul net la nivel de grup s-a situat la 1,1 miliarde euro, modificarile survenite fata de anul precedent fiind generate de doi factori majori, extrinseci activitatii industriale - si anume veniturile obtinute din vanzarea unui pachet de actiuni detinut la Osram Licht si costurile mai mici cu taxele din SUA, ca urmare a reformei fiscale implementare de guvernul de la Washington. Conducerea Siemens apreciaza ca evolutia comenzilor este incurajatoare, cu toate ca sunt inca posibile imbunatatiri inclusiv din acest punct de vedere. In continuare, atentia este focalizata pe indeplinirea tuturor sarcinilor in vederea atingerii tintelor de profitabilitate normale pentru un lider industrial de talia Siemens, la nivelul tuturor diviziilor. In Romania, Siemens opereaza prin intermediul a patru unitati, amplasate in Sibiu si Buzias, unde produce sisteme si componente pentru automatizari si aplicatii industriale. Grupul german mai detine centre de cercetare-dezvoltare, localizate in Bucuresti, Brasov si Cluj-Napoca. In 2017, Siemens a raportat pentru Romania o cifra de afaceri de 510,6 milioane de lei, ceea ce reprezinta un avans de 0,7% fata de anul fiscal precedent.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.