Schneider Electric, liderul transformarii digitale a managementului energiei si automatizarii aniverseaza 25 de ani de activitate in Romania prin intermediul subsidiarei sale locale. Una dintre cele mai performante si mai longevive organizatii ale companiei globale, Schneider Electric Romania coordoneaza in prezent un grup de tari care include Armenia si Republica Moldova.
Compania si-a inceput activitatea in Romania in 1997, cu sediul central la Bucuresti si agentii regionale in Constanta, Cluj, Iasi, Brasov, Craiova si Timisoara. La inceputul anilor 2000, diviziile TAC pentru sisteme de management al cladirilor si cea de alimentari de siguranta, au completat portofoliul initial de produse si servicii.
Din 2007, in urma fuziunii internationale intre Schneider Electric si APC, compania a inceput sa comercializeze in Romania produsele si solutiile APC pentru centre de date, Edge Computing si surse neintreruptibile si tot din acelasi an, a preluat coordonarea operatiunilor din Republica Moldova.
Cu un portofoliu de clienti din cele mai diverse domenii economice - de la industria grea la retail, de la constructii la IT- compania furnizeaza in prezent in Romania produse si servicii pe patru piete, toate mari consumatoare de energie electrica, cu obiective de eficientizare a consumului: piata de cladiri comerciale si rezidentiale, piata de industrie, cea de infrastructura si, nu in ultimul rand, piata de retele si centre de date. Conform datelor globale, aceste patru piete acopera 70% din consumul energetic mondial, iar Schneider Electric furnizeaza pentru toate solutii si sisteme de automatizare si optimizare a consumului.
„In cei 25 de ani de activitate in Romania, Schneider Electric a avut ca prioritate implementarea la nivel national a doua dintre cele mai importante trenduri globale la ora actuala - transformarea digitala si eficienta energetica, trenduri care au cunoscut o ascensiune accelerata in special in ultimii ani,” spune Lucian Enaru, General Manager Schneider Electric Romania, Republica Moldova si Armenia. „In prezent, aproximativ jumatate din veniturile noastre provin din solutii si servicii asociate digitalizarii: produse conectate, solutii de tip edge, software, servicii bazate pe AI si VR.”
Subsidiara din Romania asigura, prin intermediul Bucharest Hub, asistenta specializata in 16 limbi pentru clientii Schneider Electric din 25 de tari. Expertii sai coordoneaza functii importante la nivel European sau al regiunii SEE- South Eastern Europe.
„La Schneider Electric Romania avem posibilitatea sa consolidam loialitatea angajatilor nostri prin oportunitatile excelente de cariera, la nivel local si international, prin intermediul platformei noastre digitale globale, Open Talent Platform”, explica Cristina Mancas, SVP HR Schneider Electric SEE. „Echipa noastra, construita cu tenacitate si grija pentru oameni intr-un sfert de secol, este cea care sustine acum performantele de business ale companiei, pe o piata care are din ce in ce mai mare nevoie de solutii pentru un consum energetic eficient si pentru tranzitia catre mediul digital. Initiativele romanesti au devenit, de multe ori, proiecte si programe internationale, iar acesta este un aspect care da sens muncii noastre si contribuie la omogenitatea unei echipe sanatoase si competente.”
Schneider Electric colaboreaza cu cele mai mari companii din tara pe proiecte de automatizare si eficienta energetica a cladirilor si fluxurilor de lucru - printre clientii traditionali ai companiei se numara companii din industria metalurgica, retail, sanatate, productie alimentara, constructii si infrastructura. Gamele de aparataj ultraterminat comercializate de Schneider Electric, alaturi de solutiile complexe pentru case inteligente sunt disponibile prin intermediul partenerilor de retail ai companiilor - mari lanturi internationale de bricolaj, dar si o retea de retaileri specializati.