RO EN
Coșul este gol

ELBI estimeaza o crestere de 10% a afacerilor din acest an

Compania ELBI Electric & Lighting, lider national in distributia produselor electrice, a inregistrat o crestere de 8% a cifrei de afaceri din primele noua luni ale anului in curs, pana la 173 milioane de lei (circa 38 milioane de euro). Societatea a incheiat anul 2016 cu vanzari totale de 52,1 milioane de euro provenite din activitatile aferente comercializarii produselor electrice, dintr-un total de 84 de milioane de euro, cifra de afaceri inregistrata. Pentru 2017, conducerea companiei si-a propus o majorare de minimum 10% a rulajului, datorita dezvoltarii continue a portofoliului de produse (peste 16.000) si accesibilitatii livrarilor din stoc.
"In mai putin de un an, aproape ne-am dublat hub-urile logistice proprii, de la 26.000 de mp, la 45.500 mp, din care 22.000 mp suprafata acoperita. Investitia in centrele de depozitare a fost de 1,8 milioane de euro. Mai mult, avem in permanenta pe stoc produse de peste 16 milioane de euro", a declarat Dan Ovedenie, directorul de achizitii al companiei.
ELBI Electric & Lighting deserveste peste 10.000 de clienti B2B la nivel national, atat din distributia traditionala (magazine specializate si universale), cat si din retailul modern (FMCG si DIY). O alta categorie de clienti o constituie firmele de constructii si instalatii, de municipalitati si institutii, arhitecti si electricieni.
Conform datelor companiei, cei mai mari 20 de clienti ai acesteia au generat peste 7 milioane de euro din cifra de afaceri analizata la sfarsitul primului semestru, printre acestia aflandu-se mari retele de retail precum Hornbach, Rewe, Leroy Merlin, Dedeman, METRO, Auchan, Kaufland si Carrefour, dar si societati energetice, cum sunt Energobit, IMSAT, Electrogrup, Elsaco, Elco, Tiab, Valoris, Catena si Electrocenter. Pe acest trend, ELBI apreciaza ca retailul modern incepe sa castige teren si in vanzarea produselor electrice. "Din analiza primelor sase luni, peste 10% din vanzarile noastre au venit din hipermarketurile DIY si FMCG. Distribuitorii nationali au generat 65% din venituri, iar 25% au provenit din proiectele speciale de instalatii electrice, infrastructura de retele electrice, proiecte de iluminat cu eficienta energetica crescuta si management energetic", a precizat Vasile Tiorean, directorul comercial al companiei.
In topul vanzarilor ELBI Electric & Lighting se inscriu in acest an sursele de iluminat (LED si conventionale), corpurile tehnice de iluminat, cablurile si sistemele de protectie. Dintre acestea, peste 40% din vanzari au fost generate de brandurile proprii, Total Green, Novelite, Solentis, Erste Lighting, Ittus (marca specializata in solutii de securitate) si Inlet (cel mai nou brand din portofoliul ELBI).
In continuare, ELBI Electric& Lighting isi propune sa dezvolte continuu solutii si produse inovatoare cu un grad crescut de accesibilitate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter