E-acumulatori.ro a instalat panouri fotovoltaice pe blocuri de locuinte, in Bucuresti, in sectorul 1 – in sistem privat, prin investitia proprietarului si in cartierul Militari – prin sponsorizarea proiectului realizat de Asociatia Intre Vecini, organizatie care isi propune sa sprijine comunitatile de proprietari sa devina prosumatori. Investitia, in valoare de aproximativ 5.000 de euro, a constat in instalarea unui sistem de 15 panouri fotovoltaice, cu o putere totala de 6 kWh, pe un bloc P+4E, cu 16 apartamente.
"In prezent, exista un interes incipient pentru instalarea sistemelor fotovoltaice la bloc. E-Acumulatori.ro, instalator atestat ANRE, sustine initiativele locale publice si private care si-au propus dezvoltarea urbana verde si la bloc. Comunitatile de proprietari trebuie incurajate pentru a produce si a consuma energie verde. De aceea, pentru implementarea sustenabilitatii si la bloc este indicat ca aceste comunitati energetice locative sa fie sustinute si ajutate prin diverse programe de subventionare atat de autoritatile locale publice, cat si de catre Administratia Fondului pentru Mediu", a declarat Dan Tudose, fondatorul E-Acumulatori.ro.
In cadrul acestui proiect, E-Acumulatori a donat, instalat si sustinut procedura de dobandire a statutului de prosumator al asociatiei de proprietari. De la instalare, sistemul montat la blocul din cartierul Militari a produs 2 MWh, care a acoperit integral consumul de 0,2 MWh al cladirii folosit pentru iluminatul spatiilor comune, sistemele de control de acces si aerul conditionat de pe scara, iar restul energiei produse s-a livrat in retea. Ulterior, banii primiti de la furnizorul de energie vor fi folositi pentru platile unor facturi, dar si pentru investitii.
O piata cu potential de peste 800 milioane euro
Conform analizei realizate de E-Acumulatori.ro, piata instalarilor de panouri fotovoltaice pe blocurile de locuinte are un potential de peste 800 de milioane de euro. Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), in Romania exista, in prezent, circa 88.000 de blocuri, iar valoarea medie a unui proiect de instalare este de aproximativ 10.000 de euro.
"Este o piata cu un potential enorm si care poate contribui semnificativ la obiectivele de eficientizare energetica ale Romaniei, dar si la reducerea cheltuielilor proprietarilor de locuinte la bloc. Consideram necesara, astfel, includerea asociatiilor de proprietari in viitoarele programe AFM de tip Casa Verde. De asemenea, autoritatile locale publice ar putea sa includa instalarea de panouri fotovoltaice in proiectele de reabilitare termica, alaturi de montarea de pompe de caldura pentru incalzirea apei calde, care pot fi montate in spatiul tehnic sau la subsolurile cladirilor", a precizat Dan Tudose.
In cazul unui bloc P+4E, este necesara o suprafata de minimum 40 mp, pentru instalarea unui numar de 15 panouri fotovoltaice, cu o putere de cel putin 6 KWh, valoarea investitiei ajungand la circa 8.000 de euro (inclusiv TVA).
La un bloc de 10 etaje (P+10E), pentru o putere de cel putin 15 KWh, se instaleaza 40 de panouri fotovoltaice pe o suprafata de minimum 100 mp, valoarea investitiei ajungand la circa 14.000 de euro. In ambele cazuri, investitia se amortizeaza in aproximativ 5 ani.
Optional, pot fi incluse si baterii de stocare. Pentru P+4E este necesara o baterie de minimum de 5 KWh, care costa 4.000 de euro, iar pentru P+10E este nevoie de una de cel putin 10 KWh, al carei pret ajunge la 6.000 de euro.
Peste 10 proiecte noi, in pregatire
E-acumulatori.ro, in parteneriat cu Asociatia Intre Vecini, au reusit sa stranga fonduri pentru inca 10 proiecte (5 in Bucuresti si 5 in tara), comunitatile urmand a fi selectate in urma unei competitii.
"Apreciem foarte mult aceasta initiativa si speram sa fim parte si din urmatoarele evenimente si instalari. Impreuna si cu alte asociatii, inclusiv Greenpeace, vom insista ca legislatia din domeniul energiei sa fie actualizata cu normele europene referitoare la comunitatile energetice, astfel incat energia produsa la comun pe acoperisul blocurilor sa poata fi consumata si individual, de fiecare locatar, prin contorizare inteligenta. Totodata, asociatiile de proprietari pot re-factura energia catre locatari, de exemplu, cei care detin masini electrice le pot incarca de la soare si pot achita catre asociatie costul mic al energiei, scazand productia proprie cuvenita", a mai subliniat Dan Tudose.